În ultimul timp, mai ales după această perioadă când din pricina pandemiei copiii au stat mai mult pe acasă, fără a interacționa prea mult cu alți copii de vârsta lor, aceste lucruri au pus o amprentă asupra lor. Din acest motiv am stat de vorbă cu psihologul Alina Farkaș, care ne vorbește în interviul de astăzi despe importanța interacțiunii în rândul copiilor, dar și despre prezența acestora în cabinetul psihologului.

Rep.: Cum și-a pus amprenta pandemia asupra celor mici?
A.F.: Din păcate, amprenta pandemiei de acum începe să se vadă asupra copiilor și a adolescenților, lipsa de comunicare, de interacțiune, de joacă, de ieșire în mediu, de explorare are un efect negativ asupra copiilor. Această frică se observă că a lăsat urme în dezvoltarea copiilor. Sunt mult mai introvertiți, le este frică să interacționeze cu persoanele din jur, se observă că nici dezvoltarea lor din punct de vedere cognitiv nu este la fel neavând atât de multe experiențe și de interacțiune. Lipsa grădiniței și a școlii se observă cel mai mult și faptul că nu au mai avut parte de interacțiune cu copii de vârsta lor și de o educație funcțională.

Rep.: Încă trăim vremuri în care a face terapie înseamnă rușine față de cei din jur… Având în vedere acest aspect, cum e privită prezența copilului la psiholog?
A.F.: Din păcate, încă oamenii nu sunt așa deschiși când vine vorba de psiholog și confundă încă partea de psiholog doar cu probleme grave psihice. Multă lume încă depășește greu această barieră și se gândește ce spun vecinii, ce spune familia. De multe ori mai este situația când unul dintre părinți nu este de acord și consideră că sunt prea alintați sau încă nu este momentul ca ei să facă anumite lucruri. Părinții preferă să aștepte și din păcate acest lucru îngreunează procesul de recuperare.

Rep.: Putem vorbi de depresie la copiii mici?
A.F.: Mai ales după această perioadă apar semne de episoade depresive la copilași însoțite de anxietate. Sunt câteva semne care trebuie urmărite și pot indica faptul că e nevoie de evaluarea unui specialist (psihiatru, psiholog clinician):

• stări de tristețe profundă, apatie și retragere socială; lipsa dorinței de a comunica, lipsa bucuriei de a se juca și a explora, lipsa de energie și de interes pentru activitățile care îi plăceau, crize de afect și chiar agresivitate, sensibilitate exagerată și toleranța la frustrare extrem de scăzută; copilul pare să plângă din orice, modificări ale pattern-ului de somn și alimentar, cu efect asupra greutății corporale, dureri de cap sau de burtă, îmbolnăviri frecvente, modificări ale nivelului de activitate, copilul devenind fie foarte agitat, fie foarte liniștit, schimbări bruște de dispoziție, iritabilitate și nervozitate, regres în dezvoltare (ex: copilul face din nou pe el nevoile sau se întoarce la obiceiuri pe care le avea când era mai mic)
• frici exagerate, care îl fac să fie dependent de prezența unui adult (spre exemplu, copilul „se agață” de un adult și vrea să stea cuibărit în brațele acestuia, într-o stare de apatie). Toate aceste semne trebuie să fie prezente constant, de mai mult de două săptămâni și să afecteze semnificativ viața copilului și în același timp și a familiei.

Rep.: Pentru ce tipuri de situații vin copiii la psiholog?
A. F.: În timpul pandemiei, copii au devenit anxioși și tot mai mulți se confruntă cu acest lucru, nu mai vor să se despartă de părinți, de mediul familiar, le este frică de tot ce este nou, de experiențe noi etc. Apar probleme comportamentale cum ar fi agresivitate, opoziție, furie dificil de controlat, exprimată prin plâns insistent, țipete și agitație fizică. De multe ori se observă aceste lucruri la grădiniță, școală sau în mediul social.
Mulți părinți se confruntă cu neatenție, hiperactivitate sau impulsivitate la copilașii mai mici și ADHD. Pentru copilași mai mari, aceste lucruri le influențează viața atât acasă, cât și la școală sau grădiniță, de multe ori fiind însoțite și de probleme comportamentale. Primele semne când trebuie să apelați la specialist sunt următoarele: se concentrează greu la activități, este neatent, face greșeli, pare că nu ascultă ceea ce i se spune, este în continuă mișcare, vorbește neîntrerupt, este impulsiv, deranjează colegii, întrerupe mereu activitatea.
Pentru logopedie, când copilașul nu vorbește deloc sau vorbește foarte puțin, este necesară stimularea verbală încă de la vârstă mică și corectarea vorbirii pentru copilașii care întâmpină această dificultate. Este foarte important să nu lăsați timpul să treacă pentru că va fi mai grea corectarea vorbirii, fiind multe automatisme și obișnuința pronunțării în acel mod greșit.
Nu reușește să-și însușească scrisul, cititul și abilitățile de calcul sau după o perioadă de timp ei scriu cu greșeli și nu înțelege diferența dintre unele sunete. Disgrafia este o tulburare neurologică care afectează scrisul. Un copil cu disgrafie va avea un scris dezordonat și incorect, cuvinte scrise greșit, chiar dacă un adult i-a precizat cum se scrie corect, va scrie literele cu spații între ele și cu mărimi diferite de un scris calificat drept normal.

Rep.: Care e vârsta de la care se poate duce un copil la terapie?
A.F.: Este foarte important ca fiecare părinte când observă unele semne la copil să apeleze la specialist, când observă o întârziere care nu este conform vârstei cronologice, că are o dezvoltare care îi pune unele semne de întrebare.
Cei mai mici copilași care au intrat în terapie au avut vârsta de 1 an și 8 luni, dar de la vârsta de 2 ani se pot face evaluări și interveni terapeutic. Cele mai mari rezultate le avem cu copilașii care vin de la vârstă mică, deși este mai grea intervenția terapeutică, rezultatele sunt mai vizibile în timp. Dar acest lucru este diferit în funcție de fiecare diagnostic și fiecare copilaș în parte.

Rep.: Se lucrează doar cu copilul ori participă și unul dintre părinți la terapie?
A.F.: Depinde de intervenția terapeutică, mai ales la începutul terapiei este indicat să participe și părintele până când copilul o să prindă încredere în terapeut. Dar cel mai important lucru este comunicarea între terapeut și părinte. Cea mai importantă parte în acest proces este participarea părinților, să pună munca terapeutului în practică și acasă. Noi stăm poate o oră sau două cu copilașul, părintele este 24/24 cu copilașul, de aceea el are un rol foarte important.
Avem întâlniri și separat cu părinții, în care facem un plan personalizat pentru acasă, intră și în terapie unde vede practic cum să lucreze și cum trebuie să procedeze în diferite situații.

Rep.: Se întâmplă ca după câteva ședințe cu copilul, să fie necesară terapia de familie?
A.F.: Da. De cele mai multe ori este necesară terapie de familie, pentru un copilaș echilibrat și cu rezultate bune. În unele cazuri se observă că unele probleme apar din cauza mediului familial și probabil părinții/bunicii nu își dau seama. Este foarte importantă stabilirea unei relații între copil și familie, conștientizarea problemelor și modul de a-l ajuta cât mai mult.

Rep.: Când ajung copiii la psiholog? Concret, vin doar în urma unei probleme/eveniment care l-a marcat pe cel mic, iar părintii nu reușesc sa gestioneze situația, ori vin chiar și atunci când părintele realizează că cel mic are nevoie de mai multă încredere în sine?
A.F.: De cele mai multe ori se ajunge la psiholog în urma unui eveniment marcant atât pentru părinți cât și pentru copii sau când părinții se simt depășiți de situație și nu mai știu cum să o gestioneze. Foarte puțini părinți vin cu copilul pe motiv că acesta nu are încredere în el. Pe partea de încredere vin mai mult adolescenții deoarece acest lucru le afectează viața socială.

Rep.: Ce facem cu gestionarea furiei la copii? Mai ales la cei de grădiniță și clasele primare? Unde greșesc părinții?
A.F.: În primul rând trebuie să fie gestionată cu calm, ceea ce este de multe ori cel mai greu, dar copiii învață din stimul-reacție. Ca părinți avem intenția când greșește ceva să îl certăm, să ridicăm tonul, lucruri care în acel moment înrăutățesc situația. Când de fapt ar trebui explicat cum se poate rezolva acea situație sau cum trebuie să facă data viitoare, de ce este greșit că a procedat așa.
Când face un lucru bun de multe ori trecem cu vederea fără să-i acordăm la fel de multă atenție, față de momentul când el a greșit.
Dar pentru situații mai greu de gestionat, acel comportament poate să ascundă multe lucruri și de aceea trebuie apelat la un specialist pentru a trece la rezolvarea problemei din interior, nu doar la suprafață, deoarece atunci când va ajunge adult, aceste traume nerezolvate pot să îi afecteze viața.

Rep.: Copii mici, probleme mici! Copii mari, probleme mari?
A.F.: Da, sunt foarte adevărate aceste vorbe. Deși credem că este mic și nu avem așa multe probleme, viața și dezvoltarea lor ne arată că într-adevăr la toate vârstele sunt probleme. Când sunt mici nu înțeleg multe lucruri și fac diferite situații dificile și nelalocul lor, când sunt mari din cauza anturajului, a așteptărilor și toată schimbarea din viața lor apar alte probleme, care ne pun în dificultate. Nu am putea compara în ce situație este mai greu deoarece fiecare etapă a vârstei vine la pachet cu anumite probleme dacă nu se știu rezolva și gestiona din timp și la fel de dificile pot fi problemele celor mici cum pot fi și la cei mari. Ce este cel mai important este relația părinte – copil și un echilibru în relația dintre voi, să fie încredere, respect și să nu fie judecați, indiferent cât de ciudate sau nelalocul lor ni se par acele lucruri. Fiți alături de ei și ajutați-i să devină adulți funcționali.

Rep.: Putem spune că părinții au prea multe așteptări de la copiii lor?
A.F.: Unii da, unii nu. Este o nouă modă în care copiii nu mai au așa multe responsabilități și nu mai avem așteptări de la ei de la vârstă mică, considerând că aceștia trebuie să aibă o viață diferită de a noastră. Din păcate, îi învață că totul li se cuvine, că nu au nici o responsabilitate și primesc mult din ce își doresc. Există și partea de comparație cu alți copii, dorindu-ne ca el să facă mai multe, să știe mai multe. Sunt situații și când copiii sunt comparați cu noi, gândindu-ne cum am fost noi în trecut. Toate aceste comportamente din partea părințiilor nu fac decât să scadă încrederea copilului în el și la un mic refuz sau o situație dificilă, copilul să nu reușească să gestioneze anumite situații.