Alina Farkas este terapeut şi preşedintele Asociaţiei Zori Kids din Reghin, care sprijină, prin diferite terapii, copiii cu nevoi speciale, copiii care provin  nu doar din Reghin, ci şi din localităţile arondate municipiului nostru, precum şi din Târgu-Mureș, Târnăveni şi Bistrița. În rândurile de mai jos, urmează un interviu mai amplu pentru a înţelege măcar puţin prin ce trec copiii speciali, care au nevoie de sprijinul nostru, de empatie şi înţelegere.

Rep.: Cum a luat viaţă Zori Kids?

Alina Farcas: Asociaţia Zori Kids a luat viaţă din suflet, din iubirea purtată acestor copilași și din speranța din ochii noștri de a crede în ei. Fiind terapeut, vedeam necesitatea unei asociații, care să vină în sprijinul părinților și al copiilor. Mulți își doreau o asociaţie a lor, unde să fie siguri că vor primi sprijin și ajutor, un loc unde să aibă încredere și speranța că luptăm împreună pentru un viitor mai bun pentru copii. În anul 2019 am decis că este timpul să începem acest drum spre un viitor plin de speranță, în care copiii cu dizabilităţi să fie acceptați, integrați și să își poată desfășura viaţa în mod funcțional și la potențialul maxim al fiecăruia. Numele asociației Zori și culorile alese au o semnificație aparte pentru noi. Semnifică răsăritul fiecărei zile, semnifică renaştere. Când vedem răsăritul vedem o zi frumoasă, care ne oferă iubire, bucurie, dragoste, energie și avem dorința de a descoperi această zi. Zori este speranța unui nou răsărit, a unei noi zile, a unei noi vieți pentru acești copilași, speranța că aici și în lume, ei vor fi acceptați, iubiți, speranța că vor putea oferi multă iubire și dragoste și că vor putea arăta ce copilași minunați sunt, tuturor persoanelor. Sperăm că împreună putem crea un viitor luminos.

Ne-am dorit ca Zori Kids să fie un loc considerat acasă, un loc unde să se simtă în siguranţă, să fie acceptați, un loc unde să se dezvolte permanent, un loc unde să putem valorifica potențialul fiecărui copilaș și părinte. Și ne bucurăm că în fiecare zi reușim să creăm acest lucru. Zori Kids semnifică o speranță pentru toți. 

Rep.: De ce la Reghin?

A.F.: Reghinul este orașul meu. Aici m-am născut, aici am copilărit, am învățat și m-am dezvoltat. Este un oraș micuţ, dar frumos şi unde am convingerea că se poate crea ceea ce ne dorim, cred că și aici oamenii vor învăța să accepte acești copilași. Sunt mulți copii care au nevoie de terapie și mergeau zeci de kilometri pentru a beneficia de o oră de terapie. Am vrut să vin în sprijinul lor deoarece nu a fost dezvoltată partea aceasta în Reghin.

Rep.: Care sunt serviciile de specialitate care vin în sprijinul copiilor cu nevoi speciale?

A.F.: Considerăm că avem multe din terapiile specifice copilașilor cu dizabilităţi. Am creat un loc minunat, cu oameni minunați, unde terapia este făcută cu dragoste, implicare și profesionalism. Avem terapie ABA (cognitiv comportamentală), care este printre cele mai importante terapii care îi ajută în dezvoltarea lor. Avem terapeuţi specializați în acest domeniu, precum și coordonator în aliază comportamentală și intervenție în Tsa în formare.

Este foarte important ca un copilaș cu dizabilităţi să aibă un coordonator/supervizor, care să facă planul de intervenție, să ofere supervizare și în acelaşi timp este foarte important ca terapeuții să aibă formările necesare pentru a oferi servicii de calitate copilașilor. Avem terapie prin joc, terapie senzorială, terapie 3 C, logopedie, psihopedagogie specială, consiliere, terapie de grup. Toate aceste terapii sunt foarte utile și necesare pentru dezvoltarea copilașilor. Și este foarte important să veniți la psiholog din prima clipă când vedeți că dezvoltarea unui copilaș nu este conform vârstei pentru că se pot recupera mult mai ușor întârzierile dacă se intervine la timp.

La fel și pe parte de vorbire, dacă un copilaș nu pronunță corect sau nu vorbește este atât de important să se intervină la vârstă mică pentru a reuși să recuperăm mult mai repede și mult mai bine, micile probleme de pronunție.

Rep.: Cât de dificilă e acceptarea şi integrarea în rândul oamenilor „normali”?

A.F.: Acest subiect este foarte sensibil deoarece ne luptăm de ceva timp cu această acceptare. Este foarte greu să fie acceptați deoarece lumea nu îi cunoaște, nu știe ce copilaşi minunați sunt și îi privesc doar ca pe copilași cu dizabilităţi fără potențial. Dar multă lume nu știe că au talente şi că pot să facă lucruri uimitoare dacă sunt îndrumați și se lucrează această parte, ei pot deveni persoane cu un potențial extraordinar pe aria lor. Ar fi foarte bine dacă am încerca să nu mai privim cu milă sau uneori cu uimire și să privim dincolo de aparenţe. Cât de minunați sunt acești copilași, cât de multă muncă depun pentru a fi acceptați, pentru a se integra și pentru a putea trăi fără să fie judecați sau să fie priviți ca fiind ciudați. Și părinții, și copilașii vă roagă din suflet să nu îi mai priviți diferit, să nu vă mai feriți de ei și dacă nu îi puteți ajuta, măcar să îi salutaţi frumos și să mergeți mai departe. Știu că uneori vi se par copii prost educaţi, că ţipă sau că au un comportament ciudat, dar ei văd lumea în alt mod decât o vedem noi. Poate un simplu zgomot, care pentru noi nu ar fi mare lucru, pe ei îi deranjează foarte tare și nu știu cum să gestioneze acest comportament.

Din păcate, încă nu sunt acceptați nici în școală, nici în societate și pentru ei este un mare minus deoarece acest lucru este foarte important pentru dezvoltarea lor. Cum putem să ne gândim că vor fi acceptaţi dacă nu le dăm nici măcar o șansă se se integreze?

Rep.: Educaţia copiilor în şcolile de masă sau în şcolile speciale?

A.F.: Sincer eu mi-aș dori ca o parte dintre ei să fie integrați în școlile de masă, ar fi esențial pentru dezvoltarea lor, dar avem mari dificultăți în acest sens. Începând de la neacceptarea profesorilor, a colegilor și nu este dorința de comunicare între terapeut și profesor. Ar trebuie acceptată partea de însoțitor la clasă, unde copilașul să aibă o persoană care să îl ajute mai mult în integrarea lui. Este nevoie de profesor de sprijin şi de program educativ adaptat, dar încă la noi nu este acceptată această idee, deși ei au dreptul la aceste lucruri. Și aici cred că ar fi nevoie de formări pentru profesori pentru a învață cum să lucreze cu acești copilași, cum să îi ajute deoarece ei au nevoie poate de 1 minut în plus faţă de ceilalți copilaşi. Ţine foarte mult de profesor, spun asta pentru că am avut ocazia să descopăr profesori extraordinari, care își doresc să îi integreze, care participă și comunicăm la fiecare situație dificilă și astfel reușim să îi dăm o șansă unui copilaș spre un viitor diferit. Dar este și partea în care nu doresc să comunice, în care acești copii sunt marginalizați, sunt tratați cu ignoranță și acest lucru le îngreunează lupta lor spre dezvoltare.

Rep.: Cât de greu este să lucrezi cu copiii cu nevoi speciale?

A.F.: Este o meserie foarte grea. Pe lângă faptul că sunt necesare multe studii în acest domeniu, care sunt foarte costisitoare, plus aparatura și materialele necesare. Este foarte greu deoarece ai nevoie de multă răbdare și totul să fie foarte bine structurat, să știi ce faci, de ce faci, cum îl va ajuta acest lucru ca totul să fie benefic. Dacă nu se intervine cu o terapie specifică și de calitate este foarte greu să recuperăm din cauză că nu au fost integrați în terapie la timp. Este o responsabilitate foarte mare în mâinile noastre deoarece noi credem în viitorul copilașilor și drumul lor în viata. Sunt copii care învață foarte greu, care sunt și violenţi, care ţipă, care nu doresc să lucreze, care au o vârstă mai mare și este foarte greu, dacă nu au făcut terapie să începi să-i introduci într-un program de terapie. Munca noastră de terapeut nu este una ușoară, dar avem o satisfacție uimitoare când reușim să eliminăm un anume comportament, care apare din cauza că nu percep mediul în felul nostru. Nu știu cum să ceară, cum să arate, nu știu tu ce vrei, el ce vrea, cum să facă anumite lucruri, trebuie să îi învățăm ușor, ușor fiecare lucru micuț, care se dezvoltă în mod normal și foarte simplu. Este o luptă grea și de durată să reușim să învățăm orice lucru mic, dar e foarte importantă relația dintre terapeut și copil, care este esențială pentru a reuşi în această luptă. Să vă imaginați că trebuie să repetăm poate 3 luni să răspundă la nume, trebuie să învățăm săptămâni sau luni să spună apă, să învețe un obiect sau un lucru. După ce încep să facă conexiuni și să înțeleagă lucrurile, totul este puțin mai ușor și asta ne dă speranța că, muncind, ei reușesc să ne surprindă. Este o meserie care ne aduce o mare satisfacţie sufletească, să știi că ai reușit să îi uşurezi viaţa unui copilaș și să îl ajuți în drumul lui în viaţă, să știi că la unii copii ai schimbat drumul și viitorul.

Rep.: Cum primesc părinţii vestea că al lor copil e unul special?

A.F.: Este o veste foarte greu de primit pentru că au nevoie de luni, alţii de ani să se obişnuiască cu această idee. Nu este ușor! Încep și își pun întrebări, de ce mie? De ce eu? Ce am făcut, unde am greșit? În momentul aflării diagnosticului, toată lumea se sfârșește şi de multe ori copilașul își pierde părinții. Ei sunt axați doar pe ce pot face, din ce cauză este asta și uită că este un copilaș care are nevoie de iubire. E clar că un părinte nu mai are viaţa pe care a avut-o, pentru că începe terapia pentru copil şi trebuie să fii în permanenţă lângă el. Tatăl de obicei merge să muncească pentru a reuşi să acopere măcar o parte din tratamentul necesar. Sunt mereu gândiți, unii dintre ei intră în depresie, alţii nu știu ce să facă, unde să apeleze. De aceea este nevoie de consiliere și venim în sprijinul părinților cu întâlniri, în care povestim ce este de făcut, cum să procedeze acasă, cum să aibă puterea să lupte în continuare și că nu sunt singuri în această luptă. Suntem împreună și suntem mai puternici uniţi, astfel, ușor învață să descopere lumea și să se bucure din tot sufletul de fiecare mică evoluție, de fiecare mic lucru, și încep și ei să renască o dată cu copilașul și să vadă lumea în alt mod.

Rep.: Care sunt problemele cu care se confruntă părinţii?

A.F.: În primul rând cred că prejudecățile persoanelor din jur, vinovăția care este aruncată asupra lor, privirile și vorbele persoanelor din jur. Se confruntă cu privirile oamenilor de pe stradă și cu vorbele acestora care sunt destul de dure. Sunt aspru judecați și de cele mai multe ori ei chiar nu au nici o vină. O mămică îmi spunea ,,Am avut o mică problemă cu copilașul… Treceau oameni pe lângă noi, care se opreau și se uitau ciudat la noi. Aş fi preferat să ne spună bună ziua și să mergă mai departe, nu aş fi vrut ajutorul lor, dar nici acele priviri uimite”. O altă mamă mi-a povestit că „un copilaș a venit la noi să facă cunoștință cu copilașul meu și mama l-a tras și i-a spus „hai să plecă”. Cred că acestea sunt printre cele mai mari dificultăți. Se confruntă cu probleme financiare pentru că sunt costisitoare toate intervențiile, toate terapiile, medicația necesară.

 
Rep.: Sunt copii care excelează în anumite domenii? Ce abilităţi pot dezvolta aceştia?

A.F.: Da, mulți copilași au anumite înclinații. De exemplu, la muzică simt ritmul în alt mod și mult mai bine, au anumite mișcări ritmice fără să fie învățați sau cântă anumite melodii și ating notele muzicale fără să fie învățați de profesor. Știu să cânte la pian și au învățat singuri, aud o melodie și după o reproduc, desenează personaje aproape la fel ca la televizor cu cel mai mic detaliu. Au o memorie extraordinară, rețin orice informație ce ține de tehnologie mult mai bine ca un adult sau au laturi pe parte de actorie foarte bune. Încă partea aceasta nu este explorată la ei și îmi doresc ca în viitorul apropiat să reușesc să găsesc abilitatea fiecărui copil și să o dezvolt. Sunt sigură că vor reuși să ajungă adulți și să fie foarte buni pe domeniul în care au înclinații dacă o să li se acorde această șansă.

Rep.: Cât de important e pentru aceşti copii să facă terapie continuă?

A.F.: Terapia este singura lor șansă de evoluție şi fără terapie ei nu reușesc să se dezvolte, nu reușesc să învețe. Au nevoie de foarte multe ore de terapie, ceea ce momentan este foarte greu. Pentru a vedea rezultate este nevoie de un minim de 4-6 sau 8 ore de terapie pe zi și acest lucru pe un timp îndelungat. Doar cu ajutorul terapiei se poate spune că într-adevăr se vede o evoluție remarcabilă. În dezvoltarea lor, terapia trebuie să fie nelipsită și se observă fiecare zi de terapie lipsă. Din păcate timpul pentru ei este cel mai mare dușman… Cu cât trec zilele, lunile, anii și nu fac terapie, acest lucru se observă în evoluția lor și nivelul la care vor putea ajunge în viitor.

Rep.: Care este sprijinul de care aveţi nevoie în cadrul Zori Kids? Cum pot ajuta cei care vor să o facă?

A.F.: Fiind o asociaţie non profit, oricine poate veni în sprijinul copilașilor din cadrul asociației. În primul rând cu sponsorizări venite din cadrul firmelor cei  20% din impozitul pe venit sau completarea formularelor 230 ceea ce semnifică 3,5 % din impozitul anual pe venit, care se poate completa până în luna mai. Sau o simplă donaţie venită în sprijinul unui copil care îl va ajuta în continuarea terapiei. Avem nevoie de multe lucruri, cum ar fi anumite aparaturi, care sunt foarte costisitoare, de un spațiu special compartimentat pentru a desfășura terapie. Dar înainte de toate, avem nevoie ca fiecare om să se implice doar cu acceptare în primul rând. Asta ne dorim pe urmă și cu siguranță vom reuși, să facem tot ce ne dorim.