Cruce ridicată la intrarea în Petelea
Administraţia locală din Petelea şi-a îndreptat atenţia în ultima perioadă, în an Centenar, asupra unor monumente. La începutul lunii noiembrie, au montat o cruce la ieşirea din Reghin spre Petelea. Aceasta are o înălţime de 7 metri, amplasată pe un postament de 1, 80 metri. Este realizată din lemn stratificat, acoperită cu tablă zincată pentru a proteja lemnul. După finalizarea lucrărilor de amenajare a zonei, unde se doreşte împrejmuirea cu un gard şi amplasarea unor bănci, se doreşte sfinţirea acesteia. De asemenea se încercă şi iluminarea Crucii pe timp de noapte.
„Crucea, simbolul creştinismului, al dragostei faţă de Dumnezeu, i-a călăuzit pe oameni de-a lungul vremurilor şi a fost de foarte multe ori nădejdea românilor. Iniţiativa a avut-o doamna Marcela Iepure, o consăteană, iar eu cât şi doamna Maria Precup, am venit în sprijinul acesteia, şi am ridicat în acest loc o Sfântă Cruce, să fie nădejdea noastră, a petelenilor, dar şi călăuzitoare pentru toţi cei care trec pe această şosea foarte circulată. După ce se vor încheia toate lucrările de amenajare, împreună cu sătenii, va fi binecuvântată şi sfinţită. Ne bucurăm că acest eveniment se întâmplă în preajma marelui eveniment al Unirii. Sperăm să fie de ajutor pentru comună şi pentru cei care sunt în tranzit. Ne bucurăm că în zonă nu mai sunt aşa cruci mari şi frumoase, sperăm să fie de bun augur” a declarat Sorin Pompei Pădurean, primarul comunei Petelea.
Lucrarea este realizată de un grup de preoţi, care au o firmă ce fabrică astfel de obiecte de cult.
Monument cioplit în piatră
Un cioplitor în piatră din Glăjărie, printre singurii care practică această veche meserie, va realiza pentru comuna Petelea un monument, ce va fi amplasat în curtea Primăriei Petelea. „Este vorba despre un monument din piatră ce va simboliza Unirea celor Trei Principate: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, o copie a Mesei Tăcerii, fiind scoase în evidenţă trei persoane care se ţin de mână. În mijlocul mesei vom ridica o Coloană a Infinitului, cu o înălţime de aproximativ doi metri şi jumătate” spune primarul Sorin Pompei Pădurean. S-a ales piatra ca material pentru realizarea acestui monument pentru a dăinui peste ani şi ani. Administraţia locală îşi doreşte ca acest monument să îl finalizeze până la sfârşitul lunii noiembrie, pentru ca acesta să poată fi sfinţit şi prezentat publicul cu ocazia manifestării prilejuite de Ziua Națională a României.