Seminţe Libere – seminţe tradiţionale

Organizat la nivel naţional de România în Tranziţie şi adoptat şi de Reghin pentru al doilea an, „Seminţe Libere” a ajuns în acest an la a doua ediţie prin implicarea reghinenilor Cristian Man şi Răzvan Ilieş. Locaţia gazdă a fost şi în acest an clubul Dogma, un eveniment menit să apropie comunitatea iubitorilor de agricultură, unde s-au dăruit şi primit seminţe.
„Ne-am adunat astăzi aici pentru a împărtăşi din surplusul nostru de semințe. Oferim semințe, butaşi de plante, pomi, cine are acasă îi aduce aici şi cine doreşte şi are nevoie primeşte. În acelaşi timp, dorim să strângem legăturile între membri comunităţii de grădinari şi nu numai, să aflăm unul de la altul experienţele fiecăruia în grădinărit, activităţile proprii pe care le are. Oamenii sunt foarte deschişi, împărtăşesc din ce au, atmosfera e una relaxată, veselă. Avem şi un colţ unde copiii desenează şi crează opere de artă din seminţe.” a declarat Răzvan Ilieş.

seminte libere reghin
S-au purtat discuţii libere despre experienţele celor care au experimentat diverse încercări în ale agriculturii, dar şi despre compost urban şi permacultură. Chiar dacă trăim într-o perioadă în care ni se pare mult mai simplu să ne aprovizionăm de pe rafturile magazinelor, cine este interesat să se hrănească sănătos şi să aibă un produs propriu în cămara sa, se ocupă de grădinărit.  „Cine are un teren lângă casă şi are copii pe care vrea să-i hrănească sănătos şi pe care vor să-i înveţe să fie mai aproape de natură, continuă să grădinărească. Munca la grădină începe încă de anul anterior, cu pregătirea terenului pentru anul care urmează” menţionează Răzvan Ilieş.
Cei care participă la aceste evenimente îşi doresc ca recolta lor să aibă gustul legumelor de altădată, aşa cum creşteau în grădinile bunicilor. Proiectul reprezintă un schimb de seminţe, prin care tinerii fermieri nu doar schimbă aceste produse între ei, ci şi idei şi sfaturi utile.  (C.R.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*