Parada Cailor de la Idicel

Și în acest an, crescătorii de animale, din comuna Brâncovenești s-au adunat  între Idicel Sat și Idicel Pădure, în locul numit „Între Părăie”, la o nouă ediție a „Paradei Cailor”.
 
15008095_1202267733176744_326213314_oDuminica, 6 noiembrie, idicenii și cei din satele din jur și-au dat întâlnire pentru a-și  etala cei mai frumoși și mai năravași cai, împodobiți de sărbătoare. Devenită deja o tradiție, sărbătoarea constituie un moment de întâlnire, socializare sau chiar un prilej pentru iubitorii de animale, să cumpere sau să vândă exemplarele din gospodărie. „Îi felicit pe toți cei care au venit să-și prezinte frumoasele animale, în ciuda vremii ploioase și friguroase. Numărul mare de  animale din această zonă, dovedește hărnicia și vrednicia oamenilor de pe meleagurile idicene. Venind la această sărbătoare, oamenii au ocazia să socializeze, dar și să cumpere sau să vândă animale. Ne bucurăm că și în acest an, organizatorii, în frunte cu Rafila și Mihai Moldovan, mamă și fiu, au reușit să ducă mai departe tradiția acestui eveniment împortant pentru comuna noastră” a declarat Ördög Ferencz, primarul comunei Brâncovenești.
Mâncare la ceaun, tradiționalele sărmăluțe, cozonaci de casă, gogoși, dar și cântece  bătrânești au fost surprizele pregătite de tanti Rafila Moldovan  pentru cei care nu s-au lăsat înspăimântați de ploaia rece și deasă și au venit  între Părăie.  „Sunt foarte mulțumită că și în acest an, am reușit să duc la bun sfârșit organizarea acestui eveniment, pentru că nu este un lucru ușor, iar de această dată, nici vremea nu a ținut cu noi, dovadă numărul mic al călăreților. Însă mă bucur că totuși au venit cu animalele lor prinse la căruțe, dovedind că le pasă de acest eveniment și tinerii nu uită de unde au plecat şi îşi mai aduc aminte de unde a pornit rădăcina neamului românesc. De la început am organizat acest eveniment de dragul animalelor şi de atunci am observat că numărul lor a scăzut. Când eram eu tânără, asta era o sărbătoare frumoasă, când veneau caii de la munte și veneau zeci de cai cu plăieși, era alb dealul de costume populare” a precizat Rafila Moldovan.  Evenimentul, cu mare iz arhaic, este locul în care modernismul și spectacolele folclorice nu își au locul. „Aici vin oameni simpli, fără mari pretenții, dornici să se întâlnească, să cânte cântece bătrânești și să-și amintească de vremurile de demult. Nu avem spectacole folclorice și artiști mari, avem numai animalele noastre mândre, dealurile și pădurile și oameni care văd faină viața asta simplă pe care au trăit-o moșii și strămoșii noștri” a precizat Mihai Moldovan.
Atâta timp cât mai sunt printre noi persoane care iubesc  tradiția, obiceiurile și tot ceea ce semnifică identitatea națională a poporului român, originea și frumosul arhaic nu vor dispărea. Cinste lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*