Creştinul este un om care priveşte spre viitor. El nu trăieşte hrănindu-se numai din trecut şi nu lucrează numai pentru satisfacerea unor trebuinţe imediate. El stă cu faţa spre viitor. Viaţa este o călătorie, dar nu o călătorie la întâmplare. Omul are în viaţă o ţintă, vrea să ştie unde merge. Pentru creştin, această ţintă este mântuirea prin Hristos. Pentru atingerea acestei ţinte ne pregătim tot timpul vieţii, căutăm mijloacele necesare ca să izbutim în această călătorie spre desăvârşire, spre întâlnire cu Hristos şi unire cu El. Mai mult decât în alte împrejurări, în vremea Postului Mare simţim această chemare spre apropierea de Ţinta vieţii, simţim şi auzim prin slujbele Bisericii chemarea lui Hristos:„Veniţi la Mine” (Matei, 9,28). Postul este aşadar un drum spre Paşti, spre marea Sărbătoare a Învierii Domnului, care nu este numai cea mai mare sărbătoare a creştinilor, ci şi sărbătoarea în care credincioşii află întreg rostul existenţei şi destinul ultim al vieţii lor. Învierea lui Hristos este asemenea unui far luminos care călăuzeşte viaţa credincioşilor în lume, dar de la care se luminează şi tărâmul vieţii de dincolo de zare. Paştile înseamnă pentru creştini un „sfârşit” al vieţii vechi, a omului vechi, dar şi un ”început” al omului nou, începutul vieţii veşnice. „Hristos a înviat, iată viaţa stăpâneşte. Hristos a înviat şi niciun mort nu rămâne în mormânt.”. Pentru a ajunge la această ţintă, Biserica ne cheamă şi ne ajută să mergem pe calea postului. Scopul postului este de a elibera pe om de tirania poftelor ca urmare a primului păcat. Printr-un exerciţiu încet şi cu răbdare suntem chemaţi să înţelegem că nu hrana este totul, că foamea după pâine nu poate înlocui foamea sufletului, că scopul vieţii nu stă în mulţimea poftelor nesăţioase ale trupului, ci în conducerea acestora de către puterea sufletului. Nu poate fi post adevărat fără rugăciune şi fără fapte bune. Restaurarea nu-ului nu se poate face numai prin metode negative, prin oprelişti, ci prin trezirea şi întărirea acelor puteri lăuntrice ale sufletului care au fost nesocotite. Sfânta Evanghelie după Matei, la capitolul 6, ne cere luare-aminte înainte de a începe acest urcuş duhovnicesc spre Învierea Domnului. Iertarea – „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl Cel Ceresc, iar de nu veţi ierta, nici Tatăl vostru nu va ierta greşelile voastre. Postul – să nu postim ca făţarnicii care-şi smoleau feţele ca să arate oamenilor că postesc; cu adevărat aceştia îşi iau răsplata lor în lumea de aici. Atitudinea faţă de bunurile materiale: „nu vă adunaţi comori pe pământ, ci în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură…” De ce trebuie să iertăm? Deoarece nimeni dintre oameni nu este perfect, fără greşeală şi atunci, dacă noi, când greşim, dorim să fim iertaţi, şi noi trebuie să iertăm. Atât de mult este condiţionată această iertare pe care trebuie s-o acordăm semenului nostru, încât spune Mântuitorul: „… Dacă-ţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aminti că ai fost certat cu semenul tău, du-te şi împacă-te şi apoi adu darul tău” (Matei 5,23-24). Dumnezeu iartă mai lesne păcatele săvârşite împotriva Sa Însuşi, decât împotriva aproapelui (Matei 18, 23-25) „Să fii stăpânit de rău şi să te rogi, este întocmai acelaşi lucru ca şi cum ai semăna pe mare şi ai aştepta recolta” (Sfântul Isaac Sirul). Postul cel trupesc – abţinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi pe o perioadă de timp – trebuie împreunat cu postul duhovnicesc, cu abţinerea de la fapte rele. Noi postim ca să ne abţinem de la păcate. Profetul Isaia ne vorbeşte despre postul cel adevărat în capitolul 58 „… Împarte pâinea ta cu cel flămând, îmbracă pe cel gol, dă de băut celui însetat…” (versetul 7). Toate acestea reprezintă postul adevărat. Bunurile materiale sunt doar mijloace pentru a ajunge la desăvârşire şi nu scopul în sine. Gol ai ieşit din pântecele mamei, gol vei pleca. N-ai adus nimic în lumea aceasta, nici nu vei putea lua ceva cu tine. Omul nu ajunge să trăiască nici o sută de ani, dar se frământă şi se îngrijeşte cât pentru o mie de ani. Să luăm aminte! Ar fi greşit să considerăm că postul înseamnă o simplă schimbare a regimului alimentar. Oprirea de la anumite mâncăruri nu e o practică exclusiv creştină. Ea a existat şi la alte religii sau există în afară de religie, în tratamentele terapeutice. Aceasta ar fi numai o schimbare superficială a vieţii şi ar duce la ipocrizie. Atunci unii ar avea dreptul să se laude cu postul lor şi să orânduiască pe cei ce nu postesc, ceea ce este împotriva Scripturii. Postul adevărat înseamnă o schimbare radicală a vieţii, o restaurare a firii omeneşti, o înnoire, o pregătire stăruitoare pentru viaţa veşnică, pentru înviere cu Hristos. Prin post îngropăm pe omul vechi şi se naşte omul cel nou, omul duhovnicesc. Suntem în vremea Sfântului Post al Paştilor. Fiecare post premerge unei sărbători în care ni se arată iubirea lui Dumnezeu pentru noi. Iubirea cere iubire, jertfă, cere jertfă. La această iubire divină suntem chemaţi să aducem iubirea noastră. Să murim păcatului ca să înviem cu Hristos.

preot protopop de Reghin Teodor Beldean