2

Laurenţiu Dumitru Boar „Vreau să duc la bun sfârşit cele cinci proiecte pe fonduri europene”

Laurenţiu Dumitru Boar a depus marţi, 20 octombrie jurământul pentru cel de-al cincilea mandat, în prezenţa noului Consiliu Local constituit şi al prefectului judeţului Mureş, Mara Togănel.

4

Am depus pentru a cincea oară jurământul pentru primar ales al comunei Gurghiu. Ceea ce mă bucură foarte mult este faptul că locuitorii au ţinut cont de mine, aşa cum au ţinut de fiecare dată. Am reuşit să câştig al cincilea mandat cu peste 81% şi le mulţumesc pentru asta. Pe viitor o să le dovedesc că nu s-au înşelat în privinţa mea. Vreau să duc la bun sfârşit cele cinci proiecte pe fonduri europene, dintre care la trei abia ce au început lucrările. Urmează la celelalte două, care sunt în curs de licitaţie. Îmi doresc bunăstarea tuturor oamenilor din comună. Fac apel la unitate, aşa cum am făcut de fiecare dată, indiferent de naţionalitate, de relige. Sunt omul care adună, nu omul care împrăştie.

Sper ca noul Consiliu Local să facă echipă spre binele comunităţii noastre. Dacă gândim pentru binele cetăţenilor lucrurile o să meargă cum trebuie. Din vechii consilieri locali, care sunt şi în acest mandat în Consiliul Local, vreau să vă spun că niciunul nu a venit la mine pentru rezolvarea problemelor personale… Au venit doar cu probleme legate de comunitate pe care le-am supus la discuţii, lucru pentru care vreau să îi felicit şi sper ca la fel să fie în continuare” a declarat primarul Laurenţiu Dumitru Boar, primarul comunei Gurghiu.

Un număr de 15 persoane fac parte din noul Consiliu Local al comunei Gurghiu pentru mandatul 2020 – 2024: nouă consilieri din partea PNL, trei consilieri din partea UDMR şi trei din partea PSD.

3

„Aici la Gurghiu este un exemplu foarte bun de unitate şi un exemplu pentru cum trebuie să funcţioneze lucrurile într-o echipă care este sudată şi care o animă un scop comun. Vă felicit pe cei doi tineri consilieri care aţi decis să vă implicaţi pentru că trebuie să privim spre viitor şi chiar cred că este momentul să deveniţi din ce în ce mai activi în viaţa comunităţii pe care o reprezentaţi.

Pentru mine nu este o surpriză faptul că la Gurghiu s-a ales continuitatea pentru că aici lucrurile funcţionează bine şi acolo unde lucrurile merg bine nu avem de ce să facem schimbări. Îl cunosc pe domnul primar de 15 ani şi ştiu că este foarte ambiţios când vine vorba despre proiecte” a precizat Mara Togănel, prefectul judeţului Mureş.

2 5

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*