isu 3

Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor marcată de p ISU Mureş

Ieri, 13 octombrie 2020, a fost “Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor” și de asemenea fiecare zi de marți – 13 este marcată Ziua informării Preventive.
Cu această ocazie, având în vedere situația actuală, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș prin Inspecția de Prevenire, a organizat și desfășurat activități de informare preventivă împotriva răspândirii epidemiei de COVID-19. Aceste activități continuă până în data de 23 octombrie.
„Informările preventive s-au desfășuarat și se vor desfășura la unități de învățământ, instituții și operatori economici din domeniile cu aglomerări de persoane (piețe, târguri, supermarket-uri, hipermarket-uri, etc.) de pe raza județului Mureș.
Mesajele preventive sunt: evitarea aglomerărilor de persoane, păstrarea unei distanțe semnificative de minim 1,5m față de celelalte persoane pe care le întâlniți, portul măștii de protecție, spălarea și dezinfectarea frecventă a mâinilor. De asemenea s-au împărțit afișe informative legate de epidemii” se arată într-un comunicat de presă transmis de ISU Mureş.
În cadrul activităților desfășurate s-au împărțit și se vor împărții flyere, stickere și afișe cu tema „Acasă în siguranță”, menționând câteva măsuri esențiale pentru protejarea împotriva incendiilor în locuințele proprii ale cetățenilor, cât și ce i-ar putea salva pe timpul nopții în cazul producerii unui incendiu (dotarea locuințelor cu detectoare de fum autonome și stingătoare de incendiu):
–    nu utilizați instalații electrice cu improvizații sau defecțiuni
–    nu suprasolicitați instalația electrică prin folosirea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere
–    nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate și nu înlocuiți cu liță fuzibilul calibrat de producător
–    nu lăsați la îndemâna copiilor brichete, chibrituri sau alte surse de aprindere
–    nu lăsați copii singuri în încăperi în care sunt mijloace de încălzire în funcțiune
–    nu utilizați instalații de gaz cu improvizații sau defecțiuni
–    asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale
–    la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”, întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul cu gaze naturale
–    asigurați verificare și curățarea periodică a coșului de evacuare a fumului
–    nu folosiți sobe defecte, sau cu improvizații
–    amplasați o tablă metalică pe dușumea, în fața ușii sobei alimentate cu combustibil solid
–    asigurați instalarea detectoarelor de incendiu în dormitoare, camere de zi și holuri
–    testați periodic detectoarele de incendiu și verificați funcționare bateriilor
–    instalați detectoare de gaze naturale pentru a putea depista scăpările accidentale de gaze
–    achiziționați un stingător de incendiu pentru locuința dumneavoastră.

 

isu 1 isu 3

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*