semnul intrebarii exclamarii

REGHIN: Ce spun PNL şi PSD despre rezultatul alegerilor!?

Ce spune PNL?
toncean gabriel

Gabriel Toncean

După aflarea rezultatelor alegerilor, Gabriel Toncean, candidatul Partidului Naţional Liberal a postat pe pagina de facebook următorul mesaj „Reghinenii au decis duminică viitorul comunității noastre. Este o alegere pe care o respect și vă mulțumesc că ne-ați oferit ocazia de a vă reprezenta în Consiliul Local în următorii 4 ani. Vom munci din această postură pentru dezvoltarea Reghinului.

Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat alături de noi în această campanie electorală! Consider că este o mare victorie. Față de alegerile din 2016, anul aceasta aproape ne-am triplat voturile obținute și am câștigat 8 mandate în Consiliul Local. Asta dovedește că suntem pe drumul cel bun.

Îmi pare rău ca tinerii reghineni au dat dovadă de lipsă de interes pentru viitorul comunității lor și nu s-au dus la vot. Nu au mai vrut să dea Reghinului încă o șansă și e păcat. Dacă toți întoarcem spatele, în câțiva ani va trebui să ne mutăm de aici.

Îmi pare rău și de faptul că voturile din Apalina au înclinat din nou balanța în favoarea UDMR. Această masă de manevră electorală se lasă cumpărată din 4 în 4 ani și decide cine este primarul Reghinului, în timp ce majoritatea reghinenilor tratează cu superficialitate alegerile și stau acasă, în loc să voteze.

Electoratul maghiar a dat dovadă din nou de spirit civic și s-a prezentat, indiferent de vârstă, la vot, în timp ce noi românii ne-am divizat în 6 tabere, lucru deloc străin de UDMR.

Balanța a fost înclinată și de PSD, care, prin însuși liderul lor penal, și-au sunat oamenii să voteze cu UDMR.

Trebuie să ne trezim la realitate: Reghinul nu se va dezvolta niciodată, dacă stăm acasă, în loc să mergem la vot o dată la 4 ani. Suntem cu toții responsabili de soarta comunității noastre!

Pentru mine este un mare pas înainte. Am intrat în această cursă electorală de pe postura unui novice și am luptat cu o echipă tânără împotriva tuturor celorlalte partide și candidați. Am prins astfel experiență, cât și încredere, după ce am văzut că peste 4600 de reghineni m-au votat.

Îi asigur pe cei care ne susțin că bătălia adevărată de abia acum începe. Ne vom asigura că toate mizeriile făcute de PSD și UDMR în Primăria Reghin vor ieși la iveală. S-a încheiat cu campania bunului simț. De astăzi dăm jos mănușile!” a fost mesajul transmis de Gabriel Toncean.

Ce spune PSD
Dragos Pui

Dragoş Pui

Dragoș Pui, candidatul din partea Alianței Electorale Locale PSD-ALDE a declarat după aflarea rezultatului faptul că „Sunt cu fruntea sus pentru că în această campanie am reuşit să fac exact ceea ce mi-am propus şi anume să am o campanie curată, o campanie bazată pe proiecte şi cu gândul la oameni şi la reghineni. Mă bucur că nu am făcut niciun compromis în această perioadă destul de scurtă pentru mine de pregătire pentru alegerile de astăzi. Îi asigur pe reghineni că voi rămâne acelaşi om onest pe care l-au cunoscut în ultimele săptămâni unii dintre ei şi pe care alţii îl ştiu de ani de zile.

Îl felicit pe domnul Mark Endre. Victoria lui este clară. Dacă reghinenii au decis asta, cu siguranţă este cel mai bun primar pe care Reghinul îl poate avea în următorii 4 ani.

Din funcţia de consilier local îmi doresc ceea ce mi-am dorit şi în mandatul anterior, şi-anume să reuşesc alături de colegii consilieri să implementăm cât mai multe dintre proiectele pe care le-am prezentat reghinenilor în ultimele luni şi să contribui şi eu la schimbarea oraşului, pe care să-l facem aşa cum ni-l dorim cu toţii” a declarat Dragoş Pui.

 

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*