retinere-arestare

Percheziţii la Reghin într-un dosar penal de tâlhărie calificată

Poliţiştii mureșeni au efectuat două percheziţii domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.

La data de 2 septembrie a.c., poliţiştii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Reghin, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, au desfăşurat două percheziţii domiciliare, pe raza municipiului, la locuințele a două persoane bănuite de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, din cercetările efectuate de poliţişti, a reieșit că în seara zilei de 27 august a.c., un bărbat, de 34 de ani și un tânăr, de 15 ani, ambii din Reghin, în timp ce se aflau pe o stradă din localitate, ar fi deposedat prin întrebuinţarea de acte de violenţă, un tânăr, de 15 ani, din municipiul Reghin, de suma de 600 de lei.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe mijloace de probă, în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, la  aceeași dată, faţă de cei în cauză, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul inspectoratului.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin.

La activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi.

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*