pexels-photo-4031867

MUREŞ: Situaţia persoanelor infectate cu virusul SARS-COV-2

 Până astăzi, 14 august, în județul Mureș au fost confirmate 1.162 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2. Față de ziua precedentă, au fost înregistrate 28 cazuri noi de persoane infectate, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 8 persoane au fost reconfirmate pozitiv în județul Mureș.

Potrivit informațiilor DSP Mureș, la această dată sunt internate 141 persoane confirmate pozitiv în spitalele din județul nostru.

De asemenea, până la această dată, 642 de persoane s-au vindecat și au fost externate din spitalele din județul Mureș. În plus față de acestea, 236 de persoane au fost externate la termenul de 10 zile (persoane confirmate pozitiv, dar asimptomatice), iar 41 de persoane au fost externate la cerere.

Un număr de 61 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu virusul Covid-19, potrivit datelor DSP Mureș.

Până acum, 90 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat în spitalele din județul Mureș.

În această perioadă, continuă acțiunile de informare și verificare cu privire la respectarea regulilor de protecție sanitară în județul Mureș. Echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali, reprezentanți ai direcțiilor de sănătate publică, inspectoratelor teritoriale de muncă, direcțiilor sanitar-veterinare și de la Protecția Consumatorului sunt în teren zi de zi pentru a veghea la siguranța mureșenilor.

Facem un apel către mureșeni de a respecta normele de protecție: purtarea măștii, respectarea distanțării fizice și spălarea mâinilor cât mai des este posibil. Prin respectarea acestor reguli simple, veți avea grijă de sănătatea voastră și a celor din jur: familie, prieteni, întreaga comunitate.

Îi îndemnăm pe toți mureșenii să aibă o implicare civică activă și să sesizeze orice încălcare a normelor de protecție sanitară la TelVerde – 0800800165.

 

Cancelaria Prefectului

Instituția Prefectului – Județul Mureș

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*