cinema 2

A fost votat proiectul de reabilitare a Cinematografului “Patria”

După lungi aşteptări, multe piedici şi drumuri de la Reghin la Bucureşti pentru semnături, aprobări şi modificări, astăzi a avut loc şedința Consiliului Tehnico- Economic al Ministerului Lucrărilor Publice care face proiectul Cinematografului Patria să ajungă la un alt nivel.

cinema 1

Concret, de astăzi, 6 august, proiectul de reabilitare, modernizare, extindere şi dotare a Cinematografului Patria a fost votat în cadrul şedinţei de mai sus amintite. Urmează semnarea contractului și predarea amplasamentului către Compania Națională de Investiții în vederea pregătirii licitaţiei.

Proiectul are o valoare de 11 milioane şi jumătate de lei cu tva, iar reabilitarea acestuia este finanţată de Compania Naţională de Investiţii. Municipiul Reghin având o cofinanţare în valoare de aproape 800 de mii de lei.

Astăzi, am întinerit 10 ani! De puțin timp, s-a încheiat sedința Consiliului Tehnico- Economic al Ministerului Lucrărilor Publice la care am participat alături de arhitectul șef şi Cinematograful din Reghin reabilitează!

Cinematograful! Proiect de care atunci când ne-am apucat știam că nu va fi ușor să îl facem iar calea va fi anevoioasă. Proiect pe care însă ni l-am dorit atât de mult pentru Reghin, încât știam că o să luptăm pentru el până la capăt! Și am reușit!
Urcând scările să ajung la sala de
ședință, mi-am amintit de câte ori le-am urcat, pentru același obiectiv: cinematograful. Și mi i-am derulat în minte pe toți cei care m-au ajutat – unii dintre ei urcând scările alături de mine – să ajung azi, aici: colegii mei Cristi și Adriana care au scris și susținut la început proiectul, apoi Natalia care l-a preluat și pe care am înnebunit-o cu el, Crina care a scris la proiect și l-a susținut alături de mine atât la întâlnirile de la CNI cât și în comisia de la minister și care, de fiecare dată când apăreau noi schimbări și cerințe și eu eram sătulă de piedici și dezamăgită că nu avansăm mai repede, îmi punea zâmbetul pe față: “O să dureze mai mult decât am crezut noi, dar se va realiza. Facem ce modificări ne solicită și o să vezi că o să reușești să-ți ții promisiunea.” Și a avut dreptate (deși de cele mai multe ori mă enervează când trebuie să îi dau dreptate, azi mă bucur); Dorin, care e pentru a treia oară lângă mine în susținerea proiectului la București, Mirela și toți colegii din primărie care au înțeles că cinematograful reprezintă o prioritate și s-au mobilizat ca atare, proiectanții și consultanții pe proiect, profesioniștii de la CNI și din Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației care au făcut tot ce a ținut de ei pentru ca acest proiect să primească undă verde. Mulțumesc tuturor!
Am intrat azi în
ședință știind că am făcut tot ce a ținut de mine și de noi ca proiectul să fie cât mai bun și să fie aprobat. Am intrat azi în ședință cu gândul – pe care mi-l repet înainte de fiecare încercare grea -“Ce-a vrea Dumnezeu!”
Și Dumnezeu, în această zi de Sfântă și Mare Sărbătoare, a vrut și ne-a ajutat! Așa cum o face de fiecare dată! Slavă Lui!” a fost mesajul postat de primarul municipiului Reghin, Maria Precup, pe pagina de facebook.

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*