bonikrea 2

BoniKrea – arta bijuteriilor croşetate

Trăim vremuri în care produsele lucrate manual încep încet să fie apreciate de publicul larg. Purtarea unei bijuterii lucrate atent nu doar că te pune în valoare şi îţi înfrumuseţează ţinuta, dar este şi un sprijin pe care-l poţi oferi producătorilor locali.  
Ultimele luni au fost ciudate pentru toţi, punându-şi amprenta asupra noastră sub diferite forme. “Pandemia m-a afectat în primul rând emoţional. Din fericire comenzile continuau să vină, deci reuşeam să lucrez, iar acest lucru îmi oferea speranţă. De pictură pe faţă nu putea fi vorba aşa că am încercat să pictez zilnic pe mine pentru a nu ieşi din practică. Acest lucru m-a ajutat foarte mult să evoluez, dar şi să trec peste zilele cele mai grele” mărturiseşte Monika Benedek.
Reghineanca Monika Benedek are mai bine de cinci ani de când a făcut din pasiunea ei o afacere. Prin lucrările sale pictate şi croşetat s-a făcut remarcată atât pe plan local, cât şi internaţional, în contextul în care lucrările sale ajung deseori peste hotare.

bonikrea 2

Aşadar vorbim astăzi despre Monika Benedek, reghineanca din spatele proiectului BoniKrea, cea care dă altă formă aţei, realizând bijuterii croşetate, dar şi culorilor, prin pictura pe faţă.
Pasiunea pentru croşetat şi-a făcut loc în inima ei încă din copilărie, fiindu-i insuflată în familie. “Cred că aveam vreo 9- 10 ani când mama m-a învăţat să brodez şi să tricotez, iar naşa să croşetez” mărturiseşte Monika Benedek.
Ideea proiectului BoniKrea a început pe când lucra ca asistent medical la un cabinet oftalmologic. Atunci a fost momentul când şi-a dat seama că a venit timpul să-şi ducă pasiunea la un alt nivel. A realizat că din croşetat se pot face lucruri deosebite, ideale pentru a fi purtate pe post de podoabe.” Îmi doream să realizez ceva croşetat, modern, potrivit pentru zilele noastre. Trebuia să fie un produs frumos, să iasă în evidenţă, care să fie purtat cu drag şi să aducă zâmbete şi celor care îl poartă, dar şi mie, cea care-l creează. Aşa că bijuteriile păreau o idee bună. Artista din mine nu avea linişte. Aveam o dorinţă foarte mare de a crea, ceea ce nu puteam face paralel cu locul de muncă. Am început să croşetez câte puţin, mai ales pentru prietene, iar cererile erau tot mai multe.
Am decis cam după un an, perioadă care a fost oarecum de probă, că îmi doresc o mică afacere din această pasiune, aşa că am renunţat la locul de muncă pentru a mă putea dedica mai mult. Aveam încredere că va funcționa şi am riscat. Până în momentul de faţă se pare că am hotărât bine. Prima comandă croşetată a fost un set de bijuterii, colier şi cercei flori de maci. Îmi amintesc foarte bine de ele şi acum” povesteşte Monika Benedek.
De obicei lucrează pe comandă, iar când timpul liber îi permite, îi place să realizeze produse noi pentru că are multe idei care aşteaptă să fie puse în practică. Uneori participă la târguri, unde produsele expuse de ea sunt admirate şi cumpărate de mulţi vizitatori. Cu toate acestea încearcă să aleagă cu atenţie evenimente pentru a putea şi picta în cadrul lor.

Inspiraţia vine din natură

98000604_1444936999023638_4272222330316390400_n
“Inspiraţia vine în primul rând din natură, din flori, dar şi culorile mă inspiră foarte mult. Privind culorile, în mintea mea întotdeauna prinde contur câte o bijuterie. Uneori îmi ajunge să privesc o persoană sau să vorbesc cu ea şi mă inspiră, îmi închipui cam ce bijuterie ar purta sau ce ar avantaja-o. Uneori fac schiţe pentru bijuterii, mai ales când este vorba de comenzi mai speciale. Altă dată doar încep să croşetez şi mă bucur de ceea ce iese… Ambele metode mă încântă la fel de mult. Sunt doar sentimente total diferite, pentru că la primul sunt nişte aşteptări, idei, cerinţe venite din partea clientei, care trebuie respectate şi îndeplinite pentru ca rezultatul să fie perfect. Este o satisfacţie foarte mare dacă clienta este mulţumită, fericită cu bijuteria pe care o poartă. Libertatea alcătuirii unui produs este foarte preţioasă şi bucuria este şi mai mare când cineva se regăseşte în el şi dorește să îl poarte” spune Monika Benedek.
Materialele folosite sunt alese de Monika cu mare atenţie. Foloseşte aţă de bumbac de calitate foarte bună, dar pe lângă aţă, în lucrările ei mai găsim accesorii precum baze pentru cercei sau coliere din lemn, mărgele din lemn ori sticlă, accesorii din metal precum cupru antic, dar şi piele, care este reciclată. Toate acestea, combinate cu aţa, dau un produs final de admirat.
Majoritatea clienţilor sunt din ţară sau din Ungaria. Cele mai cerute produse sunt cerceii cu flori croşetate ori cele combinate cu piele, şnururi, pe baze de lemn. “Sunt câteva piese de bază care sunt preferate. Ele sunt deja clasice – BoniKrea. De exemplu, colierele mari, alcătuite din multe floricele minuscule croşetate, foarte colorate sau pe varianta bej – alb – crem. Ele sunt create în acelaşi stil, însă fiecare este diferit şi unic prin forma floricelelor şi prin culoarea lor. Acestea sunt nişte bijuterii care te scot din anonimat. Sunt bijuterii statement, datorită cărora doamnele sunt remarcate oriunde şi se pot combina, accesoriza cu foarte multe ţinute pentru că dau o eleganţă deosebită întotdeauna” precizează Monika Benedek.

Pictura pe faţă

bonikrea 3
Cum spuneam încă de la început, pe lângă croşetat şi-a făcut loc în inima ei şi pictura pe faţă. “Ideea picturii pe faţă mi-a venit la un festival, unde băieţelul meu a fost pictat în tigru. A fost fericit toată ziua jucându-se de-a tigrul şi mi s-a părut minunat. Pictura, desenul, de asemenea sunt pasiuni din copilărie şi pictura pe faţă mi s-a părut o idee bună. Am urmat câteva cursuri, am învăţat tehnici şi s-a adeverit că cele două activităţi, realizarea bijuteriilor şi pictura pe faţă se completează foarte bine.
Pictura pe faţă este ideală la diferite evenimente, petreceri, zile de naştere, botezuri, nunţi. Copiii sunt foarte entuziasmaţi şi interesaţi întotdeauna de pictură şi le face plăcere să intre în pielea personajelor din poveşti şi desene animate. Pe mine personal, festivalurile mă atrag cel mai mult, pentru că au o atmosferă mai specială şi genul acesta de activităţi se potrivesc atât de bine în acel context. Acolo şi adulţii se simt mai liberi şi tot mai mulţi aleg să fie pictaţi, bineînţeles cu modele potrivite” spune Monika Benedek.
Monika Benedek are multe planuri de viitor, printre care una dintre dorinţe este să-şi deschidă un magazin online sau un atelier de creaţie.

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*