politia-romana-emblema

Continuă controalele în zonele aglomerate

Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în zonele aglomerate din județul Mureș

 

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate ieri, 17 iulie a.c., au participat 176 de polițiști din cadrul I.P.J. Mureș, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului. Astfel, la nivelul județului Mureș, au fost executate 25 de acțiuni punctuale și au fost verificate 183 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate. Au fost legitimate peste 545 de persoane și verificate peste 160 de mijloace de transport în comun” se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Mureş.
În total, au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 37.000 de lei, astfel:
– 23 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de peste 1.200 de lei;
– 21de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, în valoare de 7.300 de lei;
– 4 sancțiuni aplicate pentru fapte de natură economică în context Covid-19, în valoare de 29.000 de lei.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus” transmit reprezentanţii IPJ Mureş.
Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*