Fundația Regală Margareta a României 2

Fiecare gest contează! Fondul pentru Vârstnici îi sprijină acum pe seniorii din Reghin

În contextul izolării sociale determinate de pandemie, seniorii din Reghin , beneficiari ai Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Reghin primesc ajutor prin Fondul pentru Vârstnici al Fundației Regale Margareta a României. Izolarea socială înseamnă pentru aceștia singurătate și lipsa accesului la servicii, ei având nevoie de diverse tipuri de ajutor pentru a face față noilor provocări.

 

Persoanele în vârstă sunt o categorie vulnerabilă și tot ei au mobilitatea cea mai redusă. Nu în ultimul rând, vârstnicii au cea mai scăzută rată de accesare a internetului și experiență în utilizarea tehnologiei în general, ceea ce le face dificilă  posibilitatea de a face cumpărături online. De la produse de strictă necesitate până la sprijin emoțional, vârstnicii au nevoie de ajutorul celor din jur pentru a trece cu bine peste această criză neașteptată.

În această perioadă, Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Reghin oferă sprijin unui număr de 90 persoane vârstnice din, Reghin, asigurând acestor oameni produse de igienă /cumpărături livrate acasă / sprijin emotional / ingrijire la domiciliu / servicii de suport / pachete alimentare / socializare la telefon/servicii medicale etc, susținere posibilă prin finanțarea primită din partea Fundația Regală Margareta a României

Mulți dintre vârstnici primesc sprijin moral și material din partea familiei sau a persoanelor din cercul lor social. Alții însă sunt nevoiți să iasă din casă pentru a-și procura alimente, medicamente și bunuri de strictă necesitate, iar unii sunt pur și simplu nedeplasabili, ori suferă depresii în singurătate. În special pentru aceste categorii oameni a fost creat Fondul pentru Vârstnici, un proiect al Fundației Regală Margareta a României și finanțat de Fundația Orange România.

 

Despre Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Reghin

Asociaţiea Filantropia Ortodoxă Alba  Iulia – Filiala Reghin este o asociație neguvernamentală care funcţioneză cu 5 servicii acreditate, atât pentru copii cât şi pentru persoane varstnice: servicii de tip familial – 10 copii; servicii de tip rezidential – 20 copii; servicii sociale – centru de zi 25 copii; servicii sociale la domiciliu pentru persoane varstnice – 80 beneficiari; servicii sociale – centru de criza – 8 varstnici.

Cele cinci servicii acreditate funcționează în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș, DGASPC Mureș și Primăria Municipiului Reghin și Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia.

Referitor la Serviciile sociale la domiciliu pentru persoane varstnice, acestea funcționează din anul 2005 în parteneriat cu Primăria Mun. Reghin și Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia, prin alocarea de fonduri pentru personalul care deservește aceste servicii sociale la domiciliu

 

Despre Fundația Regală Margareta a României

Fundația Regală Margareta a României este astăzi o organizație neguvernamentală care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Încă din anul 1993, Fundația a venit în sprijinul vârstnicilor din România prin programe menite să combată izolarea și singurătatea și să ajute la creșterea calității vieții acestora, precum Fondul Special pentru Bătrâni, Seniorii Noștri, Clubul Seniorilor, Niciodată Singur, Campania Flori pentru Suflet, Telefonul Vârstnicului, Centrele Generații. Astfel, peste 180.000 de persoane vârstnice au primit sprijin din partea Fundației de-a lungul timpului. Informații pe www.frmr.ro

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*