98599418_137025194588720_7521278413005389824_o

Book Faces – concurs de fotografie creativă

Biblioteca Judeţeană Mureş ne provoacă din nou la un concurs în care să ne punem imaginaţia la treabă. Dacă ai găsit o carte a cărei copertă ți-a stârnit imaginația, nu mai sta pe gânduri și fă-ți o fotografie originală împreună cu aceasta, astfel încât să vă „completați reciproc”.

Fotografiile participante trebuie să conțină: coperta unei cărți completată de o parte a feței sau a corpului, ori a unui obiect, sau orice alt element, astfel încât să se potrivească cât mai mult cu realitatea.

Concursul se desfăşoară pe două secţiuni de vârstă: copii între 0 – 14 ani şi persoane peste 14 ani. Pentru înscriere e nevoie de următoarele date personale: numele şi prenumele, vârsta, numărul de telefon, adresa de email.

“Nu vor intra în concurs fotografiile care vor fi prelucrate în programe de editare foto.

Numărul fotografiilor trimise de fiecare persoană înscrisă este nelimitat. Fotografiile să aibă o rezoluție optimă pentru a fi listate. Toate fotografiile trimise, care sunt în conformitate cu cele câteva reguli pe care le-am stabilit, vor intra în concurs. De asemenea, ele vor fi expuse la două dintre secțiile bibliotecii – Biblioteca Copiilor și Secția de Literatură” se arată în regulamentul stabilit de organizatori.

Fotografiile se trimit prin mesaj privat la https://www.facebook.com/BookFacesBJMures/

până la data de 31 mai 2020. În data de 1 iunie, fotografiile vor fi încărcate pe pagina de facebook “Book Faces”, unde vor putea fi votate folosind butonul “like” (îmi place) sau “love” (ador). Votul se va încheia în data de 8 iunie 2020, când se vor anunţa câştigătorii.

96844862_135125781445328_630145137674027008_o

fotografie din editiile trecute Sursa foto: facebook Book Faces

98599418_137025194588720_7521278413005389824_o

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*