ajofm-mures_5534efb0dc878_1429532592_b

Luna mai este luna promovării economiei sociale

Comunicat de presă

Luna mai este luna promovării economiei sociale şi este dedicată organizării diferitelor evenimente sau acţiuni de mediatizare a domeniului economiei sociale, având drept scop dezvoltarea locală şi cetăţenia activă, îmbunătățirea condițiilor de viața și oferirea de noi oportunități pentru persoanele dezavantajate sau facând parte din categorii vulnerabile. Acest sector, reglemetat de Legea nr. 219/2015 privind economia socială, are ca obiective creşterea calitativă şi cantitativă a ocupării, prin crearea de locuri de muncă pe termen lung în cadrul întreprinderilor sociale de inserţie şi a întreprinderilor sociale, dezvoltarea de întreprinderi sociale de inserţie care asigură măsuri de acompaniere a persoanelor din grupurile vulnerabile pe termen scurt sau mediu pentru integrare treptată pe piaţa muncii în economia reală, susţinerea şi dezvoltarea antreprenoriatului social.

Pentru îndeplinirea obiectivelor economiei sociale, entitățile economiei sociale desfășoară, în principal, următoarele activități de interes general:

– producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia:

– promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil

– dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;

– dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.

Atestarea întreprinderilor sociale și certificarea întreprinderilor sociale de inserție sunt gratuite și se realizează de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin agențiile județene, respectiv Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București.

Situația centralizată a întreprinderilor sociale care au primit atestat/marcă se regăsește în Registrul Unic de Evidență a Întreprinderilor Sociale publicat la adresa https://www.anofm.ro/upload/4279/extras_Registru_Martie.pdf  .

În cadrul campaniei de promovare a economiei sociale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă derulează, prin intermediul instituţiilor subordonate, acţiuni la nivel naţional în vederea creșterii gradului de implicare în acest sector a tuturor actorilor din societate.

Pentru o mai bună întelegere a felului în care funcționează structurile de economie socială pot fi accesate link-urile:

http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014-domenii/munca/economia-sociala

https://www.anofm.ro/index.html?agentie=ANOFM&categ=4&subcateg=6&page=0 .

 

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă MUREŞ

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*