REGHIN

Primarul Municipiului Reghin a propus transferarea bugetului destinat evenimentelor spre situaţiile de urgenţă

În ședința ordinară de astăzi a Consiliului Local al Municipiului Reghin, s-a votat aprobarea exonerării de la plata chiriei/ redevenței pe terenuri și/sau construcții aparținând Municipiului Reghin datorate de persoanele fizice și juridice, a căror activități sunt suspendate conform Ordonanței Militare Nr. 1/17.03.2020 și a Ordonanței Militare Nr. 2/21.03.2020, pentru perioada 01.03.2020-30.06.2020.

În cadrul aceleiași ședințe, primarul Municipiului Reghin a adus la cunoștința consilierilor locali faptul că, „după încheierea situației financiare trimestriale (31 martie), va supune spre aprobare Consiliului Local o rectificare bugetară prin care sumele prevăzute la capitolul Evenimente culturale pe anul 2020 să fie transferate la capitolul Cheltuieli pentru situații de urgență. Deși încă dinaintea decretării stării de urgență s-au făcut constant achiziții de produse dezinfectante, măști și mănuși (în unele situații cantitățile limitate fiind cauzate doar de lipsa stocurilor furnizorilor la nivel național), și cu toate că momentan încă mai există sume disponibile la capitolul Situații de urgență, primarul consideră necesară transferarea acestor sume pentru a preîntâmpina situațiile neprevăzute” se arată într-o informare transmisă de Biroul de presă al Primăriei Municipiului Reghin.

De asemenea, date fiind prevederile Ordonanței Militare Nr. 4 din 29.03.2020, primarul a dispus inițierea demersurilor în regim de urgență în vederea realizării măsurilor de dezinfecție a tuturor scărilor de bloc din Municipiul Reghin precum și distribuirea, prin președinții de asociații, de dispozitive cu dezinfectanți pentru fiecare scară.

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*