copii

„Mirajul sărbătorilor de iarnă” la Grădinița P.P. Nr. 5 din Reghin

Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 5 din Reghin a găzduit în data de 4 decembrie, concursul judeţean „Mirajul sărbătorilor de iarnă”.

9
18 echipaje formate din doi copii şi un cadru didactic de la grădiniţe precum Petelea, Târnăveni, Filea, Solovăstru, Beica de Jos, Habic, Toaca şi bineînţeles Reghin, şi-au pus mâinile, dar şi imaginaţia la treabă, implicându-se în acest concurs care are la bază reţete specifice sărbătorilor de iarnă.
„Astăzi se întâmplă lucruri frumoase, arome şi bunătăţi. Concursul judeţean „Mirajul sărbătorilor de iarnă” este un concurs de prăjiturit. Echipajele venite din tot judeţul îşi vor arăta îndemânarea şi creativitatea împreună cu educatoarele lor. Pentru că ne aflăm în preajma sărbătorilor de iarnă şi vrem să aplicăm cunoştinţe din viaţa practică şi de familie, fiecare echipă şi-a ales reţeta, dar fără coacere. Este o probă de modelaj şi creativitate cu ingrediente naturale alese de ei. Concursul l-am desfăşurat şi anul trecut, dar doar la nivel zonal, anul acesta îl organizăm la nivel judeţean, reuşind să aducem mai mulţi participanţi” a declarat Violeta Moldovan, directorul Grădiniţei P.P.5 Reghin.

copii
Concursul s-a adresat preşcolarilor cu vârste între 5 şi 6 ani. Din juriu au făcut parte cadre didactice de la grădiniţe din oraş, care au punctat pe lângă gust şi aspecte privind creativitatea, cunoaşterea reţetei, colaborarea şi munca în cadrul echipei.
„Este o activitate foarte plăcută copiilor, prin care dorim să scoatem tot ce e mai frumos din inima lor, să pătrundem mult mai puternic în spiritul Crăciunului. De obicei, creativitatea copiilor se reflectă în munca lor. La fel ca anul trecut, avem şi de data aceasta aşteptări, pentru că sunt mai multe echipe. Copiii vin cu bucurie şi îşi exprimă tot ce au ei mai frumos” a precizat Alina Bucur, educatoare la Grădiniță P.P.5 Reghin, membru în colectivul de organizare a activităţii.
La finalul concursului, fiecare participant s-a întors acasă cu diplome şi premii.
O altă activitate care face parte din acelaşi proiect este cuprinderea unor reţete în cartea format electronic „Reţete în imagini – exemple de bune practici în învăţământul preşcolar”. Astfel, grădiniţele participante vor desfăşura activităţi pe această temă şi vor trimite până în data de 20 decembrie 2019, reţetele pentru a fi cuprinse în această carte. Se pot înscrie reţete puse în practică la grupă, cu copiii, în anul şcolar 2019 – 2020, ce vor fi trimise pe adresa de mail mirajulsarbatorilordeiarna@gmail.com
13

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*