Taxarea pensiilor speciale – o măsură de restabilire a justiției sociale!

La inițiativa PSD, pensiile speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei vor fi taxate cu 30%, iar cele ce depăşesc 10.000 de lei cu 50%.
“Taxarea veniturilor speciale, care depăşesc limita echităţii sociale, este o măsură justă, pe care guvernul o susține în acelaşi timp cu majorarea drepturilor pensionarilor”, a declarat Viorica Dăncilă
Plenul Senatului a votat cu 76 voturi pentru (inclusiv USR) și 16 abțineri (ale senatorilor PNL) propunerea legislativă iniţiată de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Propunerea legislativă, care prevede taxarea pensiilor speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei cu 50% are un impact estimat pentru anul viitor de aproximativ jumătate de miliard de lei. Nivelurile de impozitare de mai sus nu se vor aplica asupra pensiilor stabilite pe bază de contributivitate. Nu vor fi sancționați cei care o viață întreagă au contribuit cu sume importante la bugetul de pensii.
Proiectul depus de ministrul Finanțelor urmează să intre la Camera Deputaților, care e for decizional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*