IMG_9196

Elevii de la Liceul “Petru Maior” învăţaţi de pompieri să-şi protejeze viaţa

Simulare de incendiu…

 

 

În fiecare an, elevii Liceului “Petru Maior” din Reghin trec printr-o simulare de incendiu. De această dată, alarma s-a dat miercuri, 18 septembrie, la ora 10 : 40.

“Nu îmi doresc decât să nu avem evenimente neplăcute, adică incendiu ori cutremur. Aceste exerciţii ne prind bine pentru că ne obişnuim, astfel încât fiecare dintre noi să ştim cum să ieşim din clădire. Este foarte important ca în caz de incendiu să ştim ce avem de făcut, având în vedere că noi avem un număr foarte mare de copii, aproximativ 1400, acest fel de exerciţii de alarmare sunt necesare.” Ioan Marcu, directorul Liceului.

Pentru elevii din clasele mai mari, acest tip de simulare nu este o noutate, însă pentru cei din clasele primare ori pentru cei care sunt la început de liceu a fost o activitate care i-a surprins. Aşa că, la auzul acestei alarme, elevii au ieşit din sălile de curs, unii râzând, alţii miraţi, dar bine organizaţi.

“Ca în fiecare an şcoala noastră organizează un astfel de exerciţiu de evacuare cel puţin odată pe semestru deoarece fiind o şcoală cu foarte mulţi elevi ne dorim ca în cazul în care într-adevăr va avea loc un eveniment nefericit, fiecare dintre voi să ştiţi ce aveţi de făcut. Din câte am văzut astăzi aţi reacţionat bine si aţi ieşit folosind toate uşile de evacuare. Vă mulţumim că aţi răspuns la acest exerciţiu, iar pe viitor o să îl mai repetăm pentru că doar aşa o să puteţi învăţa” le-a spus elevilor, profesorul Aurelian Mărginean, responsabil PSI la Liceul “Petru Maior”.

IMG_9106

 

Informaţii preţioase pentru elevii de clasa a V-a

 

 

De această dată, simularea a coincis cu schimbul de experienţă dintre pompierii mureşeni şi cei din Olanda. În acest context a fost prezent la Liceul “Petru Maior” şi Michel Zewald, comandantul unităţii de pompieri din ‘S Hertogenbosch,  Olanda, care alături de Sorin Ciungan – comandantul Detaşamentului de Pompieri Reghin, au dus exerciţiul la un alt nivel pentru elevii clasei a V-a C.

IMG_9120

Preţ de câteva zeci de minute, elevii au acumulat informaţii utile deoarece scopul lui Michel Zewald nu a fost de a le explica elevilor ce înseamnă şi cum decurge meseria de pompier, ci a dorit să se axeze pe informaţii pe care elevii le pot pune în practică, acasă, în caz de pericol. “Astăzi nu vă voi explica cu ce se ocupă pompierii, ci ceea ce aveţi voi de făcut până ajung ei” le-a spus Michel Zewald elevilor. Totul s-a petrecut într-un cadru prietenesc, cu întrebări şi răspunsuri venite atât din partea elevilor cât şi a pompierilor. “Ştiţi care este cel mai important lucru când apare un incendiu?” a fost întrebare pe care Michel Zewald a pus-o elevilor la începutul dialogului. Bineînţeles răspunsurile au început să curgă, elevii venind cu fel de fel de păreri: „sunăm la pompieri, ieşim din încăpere”. Însă, lucrul pe care Michel Zewald a pus accent a fost faptul că în caz de incendiu, cel mai important lucru să ne păstrăm calmul.

Informaţiile au continuat: „Ce facem în cazul în care o cratiţă în care se află ulei se aprinde? În niciun caz nu încercaţi să stingeţi focul cu apă pentru că astfel flăcările riscă să se răspândească„…

Elevii prezenţi au primit de la Michel Zewald un aparat de detectare a fumului, dar nu înainte de a le explica locul în care acesta trebuie montat. “Când senzorii aparatului vă anunţă de faptul că a detectat fum nu vă duceţi să vedeţi sursa acestuia, ci ieşiţi din clădire“ le-a explicat Michel Zewald, elevilor.

Lecţia nu s-a terminat aici, ci a continuat în curtea şcolii unde elevii au asistat la o demonstraţie privind modul de funcţionare a unui stingător şi chiar li s-a dat posibilitatea să lichideze focul cu ajutorul acestuia.

IMG_9196

 

 

“Mă bucur foarte mult pentru că am reuşit să facem astăzi acest exerciţiu. Pompierii din Olanda au venit să facă pregătire cu pompierii din Mureş, aşa că i-am rugat să vină să facă acest gen de prezentare în această şcoală. Asta nu înseamnă că pompierii reghineni nu ştiu să facă asta ori nu l-au făcut până acum, ci este o activitate pe care Michel o face frecvent în Olanda. Din experienţa lui şi-a dat seama că e mai uşor să-i înveţi pe copii cum să se manifeste în cazul unui incendiu decât pe adulţii. “ spune Crina Slev, consilier personal al primarului municipiului Reghin.

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*