sdr

Se lucrează intens la realimentarea cu apă

davLa o distanţă de cinci ani, Reghinul rămâne din nou fără apă, asta după ce ieri, conducta magistrală de apă care alimentează Reghinul și zonele învecinate a suferit o avarie majoră. Avaria a apărut din păcate la nu mai mult de 25 de m faţă de avaria apărută în urmă cu cinci ani. Totuşi, bucuria, dacă putem să-i spunem aşa, este faptul că Aquaserv şi-a făcut lecţiile şi după experienţa din trecut când reghinenii au rămas aproximativ o săptămână fără lichidul vieţii pentru că nu exista pe stoc conducta necesară, de această dată au avut la îndemână materialele necesare putând interveni rapid la schimbarea acesteia. Ba mai mult, au primit ajutor şi din partea Apelor Române, care le-au pus la dispoziţie utilajele necesare.

Din păcate schimbarea conductei de 600 nu este o muncă tocmai uşoară pentru că în jurul acesteia, unde au fost necesare săpăturile s-a creat o groapă uriaşă unde angajaţii trudesc deja de ore bune.

Încă de ieri s-au luat primele măsuri atât de autorităţi cât şi de reprezentanţii Aquaserv.

Imediat după identificarea locului problemă, Aquaserv a demarat săpăturile pentru a se ajunge la conducta spartă. Ieri s-a lucrat până târziu în noapte, avarie care afectează nu doar Reghinul, ci şi 11 comune asta însemnând un total de 73.000 de locuitori, mai precis 10.000 de puncte de consum. De la primele ore ale dimineţii au luat-o de la capăt, angajaţii depunând eforturi pentru a remedia problema.

IMG-20190828-WA0008

Prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa a convocat pentru această dimineaţă la sediul Primăriei Municipiului Reghin, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, sedinţă la care au luat parte reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei, pompieri, spital, primarii, dar şi alte persoane care au responsabilităţi pe acest subiect.

sdr

După şedinţa de la sediul primăriei, prefectul Mircea Duşa s-a deplasat pe teren pentru a verifica atent stadiul lucrărilor. „La nivel de Reghin au fost luate măsuri de asigurare a apei potabile prin amplasarea de rezervoare în diferite zone ale municipiului încă de azi noapte. Am atras atenţia să asigurăm apa potabilă la consumurile colective, precum spital, căminul de bătrâni, dar şi la grădiniţa care funcţionează, pe care le vom alimenta pe tot parcursul zilei şi atât cât este nevoie. De asemenea am dispus Direcţiei Sanitare să verifice şi să ia probe de la toate aceste containere pentru a nu avea probleme de altă natură” a precizat Mircea Duşa, prefectul judeţului Mureş.

 

Şi primarii celor 11 comune au luat măsurile necesare, dar majoritatea au încă în bazine rezerve care deocamdată pot asigura necesarul de apă. Dacă va fi nevoie şi vor apărea probleme se va transporta apă şi în localităţile din zonă.

Conducerea Aquaserv a declarat că până mâine speră ca alimentarea cu apă să fie reluată, asta în condiţiile în care totul decurge bine şi nu apar evenimente neprevăzute.

 

„Imediat după evenimentul neplăcut din noiembrie 2014 am făcut reparaţii la elementele constructive ale conductei şi la vanele de distribuţie la ieşirea din Uzină, motiv pentru care astăzi încă livrăm apă în municipiul Reghin pe o conductă de 400. Conducta de premo, care are o vechime mai mare de 50 de ani este imperios necesar a se înlocui motiv pentru care fac un apel la autorităţile locale şi judeţene să găsim resursele necesare pentru a înlocui această conductă. Conductele, sistemul de distribuţie al municipiului Reghin şi al altor municipii este proprietatea consiliului local. Noi suntem chiriaşi, plătim o redevenţă pentru aceste conducte. Împreună cu primăria am demarat proiecte, care numai în acest an s-au înlocuit conducte de către Aquaserv de aproape 2 km cu branşamente şi racorduri incluse. Conducta de premo care este un amestec de oţel cu beton are o vechime mai mare de 50 de ani; este un semn de întrebare pus autorităţii locale încă din anul 2010. Din păcate, faţă de 2014 distanţa de la un defect la altul este de 25 de metri, foarte aproape. Zona aceea este o zonă fragilă. Din cauza vechimii conductei ne aşteptăm la orice în Municipiul Reghin” spune Ionuţ Gabriel Dumitrache, şeful sucursalei Reghin Aquaserv.

 

Ar fi necesară schimbarea conductei pe o distanţă de cel puţin un kilometru pentru a evita pe viitor astfel de avarii.

Sistemele de alimentare cu apă ale localităţilor sunt concesionate către un operator autorizat, care în cazul de faţă este Aquaserv. Compania Aquaserv exploatează sistemele, face investiţii într-o sumă limitată impusă de contractul din 2011, respectiv echivalentul a un milion de euro pe an. Aceşti bani sunt folosiţi de companie în scopul dotării cu utilaje, echipamente necesare în exploatarea sistemului. Nu înlocuieşte conducte decât acolo unde este necesar şi în limita acestor bani” spune Sergiu Horobeţ, directorul Aquaserv SA.

 

Apa care pleacă de la uzina de apă din Reghin, conform organelor de control care ne supraveghează este o apă excelentă, o apă pe care am produs-o în condiţii foarte bune. Conductele de transport nu sunt într-adevăr cele mai conforme. Trebuie să atrag atenţia că mai ales în zona blocurilor sunt conducte neschimbate de la construcţia blocurilor. Acele conducte sunt încă din oţel şi orice pauză de câteva secunde poate duce la oxidarea conductelor şi ajunge apa murdară la robinet. Deci şi înlocuirea conductelor interioare din locuinţe este o prioritate pentru cetăţeni. Ar trebui să-şi dea seama că şi acelea trebuie schimbate. Zeci de kilometri de reţea sunt spălaţi anual, filtrele sunt spălate zilnic de mai multe ori, dar nu avem un sistem de distribuţie foarte bine pus la punct din cauza vechimii şi a conductelor care se degradează de la an la an” precizează Ionuţ Gabriel Dumitrache, şeful sucursalei Reghin Aquaserv.

 

AICI găsiţi lista cu sursele de apă puse la dispoziţia cetăţenilor.

sdr

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*