Feri - Autoportret

Ultima pagină…

Azi 1O iulie 2O19 am pus stiloul pe hârtie ca de fiecare dată în anii din urmă, ca să evoc un eveniment drag mie, dar și multor prieteni de-ai mei, ziua de naștere a prietenului meu de-o viață JORGA FRANCISC.
Acum un an l-am vizitat de ziua lui când a împlinit frumoasa vârstă de 95 de ani. A fost o zi frumoasă de vară ca și în acest an, cu multă lumină, căldură și pace sufletească. Am petrecut mai multe ore împreună ”sfințind” o sticlă cu vin de Tokaji, timp în care prietenul meu mi-a povestit și repovestit foarte multe întâmplări din viața sa cu bune și cu rele, dar purtând și alte discuții pe teme de cultură și mai ales de artă plastică. Am încercat să ne amintim împreună de cele aproape 200 de statui pe care le-a creat maestrul Feri în decursul vieții sale și să le localizăm în funcție de anul în care au fost create și de locul în care au fost amplasate. De asemenea, ne-am amintit că cea mai mare și mai grea statuie realizată este statuia lui George Coșbuc de aproximativ 2500 de kg. amplasată în incinta unei Societăți Comerciale. Cea mai mică și mai ușoară statuetă realizată nu am reușit să o stabilim exact între cea a fiicei Eva sau a soției Ilona, ambele realizate cu multă măiestrie și mult suflet. Am încercat să stabilim cronologia și numărul Bisericilor ortodoxe și greco-catolice pe care le-a pictat în decursul vieții, precum și iconostasele pe care le-a pictat, precum și numărul de statui și alte decorațiuni realizate în mai multe Biserici catolice și reformate. Este un mare număr de lucrări de mare valoare artistică și religioasă care impresionează pe orice om cu credința în Dumnezeu, indiferent de religia în care crede și pe care o practică. Numai acest lucru cred că îi conferă din plin prietenului meu dreptul la prețuire, respect și chiar la o anumită formă de sfințenie din partea tuturor.
După această zi plină și deosebit de frumoasă petrecută împreună, când Feri, marele meu prieten se simțea destul de bine, era vesel și liniștit cu ochii lui albaștri și senini ca cerul în mijlocul verii, ne-am despărțit nu înainte de a admira ultimul său tablou pictat în ulei cu aceeași migală și măiestrie. Au trecut vreo două săptămâni, când mă sună Feri rugându-mă să-i fac rost de o pereche de ochelari pentru citit mai puternici, deoarece ai lui de 3,5 dioptrii nu-i mai ofereau o vedere corespunzătoare. Am umblat peste tot și am reușit să-i găsesc trei perechi de 4, 5 și 6 dioptrii din care să aleagă pe cei mai buni. Am fost bucuros că cei de 6 dioptrii i se potriveau perfect, putând să citească bine cu ei. Nu au trecut nici două săptămâni când mă sună din nou și îmi spune că i-a revenit vederea și vede bine cu vechii săi ochelari. Nu peste multă vreme mă sună și mă roagă dacă pot să-i procur de undeva un cărucior pe care să-l miște cu brațele deoarece picioarele îi sunt slăbite și nu-l mai ascultă. Am cautat pe internet găsind câteva oferte, când soția mea a găsit o soluție mai bună, adresa unei doamne doctor din Reghin care se ocupa cu astfel de mijloace pentru vârstnici. Am dat urgent telefon fiului artistului, Ferko dându-i informația. După câteva zile, prietenul meu mă sună foarte vesel și fericit, mulțumindu-mi pentru osteneala mea, spunându-mi că nu mai este necesar să mă ocup cu procurarea căruciorului, întrucât chiar în ziua respectivă a primit un cărucior nou nouț. M-am bucurat mult, întrebându-l cum se simte și dacă mai are nevoie de ceva. Dar în acel moment conversația noastră s-a întrerupt. M-am panicat și l-am sunat urgent pe fiul său care se afla în preajma tatălui. Ferko m-a informat că tatăl său e foarte slăbit și în ultima perioadă se întâmplă des ca în mijlocul unei discuții în care este vesel și uneori chiar glumeț să adoarmă brusc, după care se trezește și continuă discuția.

Mi-am dat atunci seama că bunul meu prieten este ca o Candelă în care se consumă ultima picătură de ulei, după care fitilul se stinge ușor și lin. Nu după multă vreme maestrul Feri a adormit definitiv în scaunul căruciorului său, fără dureri, cu seninătate ca un ”rege” sau un ”sfânt”. Așa se spune că adevărații regi nu au voie să moară decât așezați în scaun. Aceasta se întâmpla în ziua de 12 septembrie 2018, la mai puțin de două luni de la ultima lui zi de naștere pe care am sărbătorit-o împreună cu atât de mult fast și bucurie. Moartea sa a lăsat un gol imens în sufletul meu și cu siguranță a familiei sale, a prietenilor și a cunoscuților săi.
Sunt convins că sufletul său călătorește printre stele și de acolo de sus ne privește cu dragoste și seninătate, promițându-ne că mai devreme sau mai târziu, ne vom reîntâlni din nou fericiți.
Îți spun adio, prieten drag de aici de pe Pământ și drum bun acolo printre stele.

George TRIPONFeri - Autoportret

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*