56281561_2125182954233838_5918831341842989056_n

Violenţa psihologică – tema dezbătută la Reghin în prezenţa iniţiatorului Legii anti-bullying

„Şcoala, curtea şi sala de clasă reprezintă un micro univers în care se întâlneşte bucuria, fericirea, zâmbetul pe care l-am avut şi noi când eram copii, dar din păcate, în egală măsură şi violenţa, derâderea, un lucru care nu ar trebui să se întâlnească. Cred că toţi cei care astăzi vom avea intervenţii sunt oameni de bună credinţă. Fiecare dintre noi facem extrem de multe pentru copii, dar totuşi niciodată nu suficient. Totuşi, eu încă mai cred că educaţia este cea care ne poate salva. Trebuie să fim conştienţi că avem obligaţia să călcăm pe acest tărâm fertil şi doar educaţia şi introducerea ei în şcoli pentru care am militat de când sunt inspector şcolar general, ne mai poate salva. Şcoala face doar instruire, nu are timp să facă şi educaţie. Educaţia porneşte de acasă. Spunea un psiholog cu puţin timp în urmă: terminaţi să acuzaţi profesorii, educaţi copiii înainte să vină la şcoală”. Şi cred că de aici trebuie să pornim. Copiii copiază tot ceea ce înseamnă educaţia primită de acasă” a declarat inspectorul şcolar general, Ioan Macarie, prezent joi, 4 aprilie la Reghin cu ocazia unei întâlniri având ca temă legea anti-bullying.

 

Oameni cu funcţii de conducere precum directori de la grădiniţe, şcoli generale şi licee, autorităţi publice locale, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, reprezentanţi ai organelor de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean s-au întâlnit joi, 4 aprilie la Reghin pentru o amplă discuţie pe tema bullying-ului, un fenomen des întâlnit în şcolile din România.
De ce o astfel de întâlnire la Reghin? Răspunsul îl are Crina Slev, consilier personal al primarului Municipiului Reghin, care s-a ocupat împreună cu echipa sa de organizarea întâlnirii. Ideea organizării acestui eveniment a pornit de la Crina Slev, care a participat la nenumărate întâlniri pe acest subiect, în calitate de invitat. „De fiecare dată găseam trei-patru – cinci – zece elevi ori profesori, niciodată în acelaşi loc profesori, elevi, părinţi, psihologi, autorităţi pentru a discuta împreună pe această problemă. Mi se părea că mă aflu la o dezbatere despre egalitate de gen, la care sunt prezente doar femeile şi că nu vom avea rezultate niciodată pe termen mediu şi lung, atunci când avem doar o parte implicată. Întâmplarea face că în acelaşi timp, cunoşteam câţiva colegi parlamentari care au avut iniţiativa de a depune această lege anti-bullying, astfel încât i-am invitat să participe la acest eveniment. Îi mulţumesc lui Andrei Pop că a făcut efortul de a fi astăzi prezent aici. Am discutat cu cei de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, care au fost mai mult decât deschişi să ne ajute şi evident cu cei de la organizaţia Salvaţi Copiii, fără de care acest eveniment nu ar fi avut loc. Cred că ştiţi foarte bine faptul că Legea anti-bullying se bazează pe raportul pe care ei l-au scos în 2016, referitor la bullying la nivel naţional. Şi-atunci toate stelele s-au aliniat şi astăzi la Reghin avem directori de şcoli generale şi directori de grădiniţe pentru că ne-am dat seama că acest fenomen se instalează timpuriu, astfel încât trebuie să pornim de jos. Chiar discutam cu colegele pentru că ar trebui să pornim inclusiv de la creşă, unde acolo, modul în care sunt trataţi copiii are o amprentă asupra dezvoltării lor emoţionale” spune Crina Slev, organizator, consilier personal al primarului în cadrul Primăriei Municipiului Reghin.
Primarul Municipiului Reghin, Maria Precup s-a arătat încântată de această dezbatere, considerând-o necesară, în contextul în care tot mai des apar în media informaţii legate de acest subiect. „Îi felicit pe colegii mei care au avut iniţiativa şi curajul, precum şi tuturor instituţiilor implicate. Toţi avem copii şi nepoţi ori vom avea şi este foarte important să punem toţi mâna să vedem ce se poate face pentru a stopa tragediile cu care ne confruntăm zi de zi. Sunt tristă când aflu că unii copii sau chiar profesori sunt agresaţi ori bătuţi, sau părinţi care nu intervin când trebuie şi cum trebuie. Vina este a tuturor şi de aceeea trebuie să ne implicăm cu toţii să vedem ce putem face pentru că România este pe loc fruntaş în ceea ce priveşte acest fenomen” a declarat primarul Municipiului Reghin, Maria Precup.
Din păcate, ţara noastră se află în top trei când vine vorba despre violenţa psihologică, motiv pentru care o lege în acest sens a fost iniţiată de Petre Florin Manole şi deputatul Andrei Pop. Totul a pornit după un raport al Organizaţiei Salvaţi Copiii.
Deputatul Andrei Pop, iniţiatorul Legii anti-bullying a luat parte la această întâlnire, prima de acest gen din ţară, după ce această lege a fost adoptată.

56330967_2125182760900524_1034315798044213248_n
„Pentru mine copiii sunt o prioritate. Acest fenomen de bullying este foarte răspândit la noi în ţară, fiind în top trei la nivel european. Statisticile sunt îngrijorătoare. Partea de lege defineşte termenul şi propune anumite mecanisme interne în instituţiile de învăţământ astfel încât tinerii să poată beneficia de consiliere psihologică  reală. Să existe o parte de actualizare a curriculumului la nivel de consilieri psihologici, atât pentru victimă, cât şi pentru agresor, cât şi pentru martori, profesori şi părinţi. Pe noi nu ne interesează să stopăm evenimentul pentru că sunt diferenţe de clase, de statut, de preferinţe, de hobby-uri, fenomenul va exista mereu. Pe noi ne interesează doar să ne acceptăm cu toţii, să existe toleranţă unul faţă de celălalt indiferent de preferinţe pentru că ştim că bullying-ul se manifestă în diferite moduri, de la porecle până la violenţe repetate. Ne interesează şi violenţa în mediul online, care cumva sparge anumite bariere, suntem mult mai relaxaţi şi jignim mult mai uşor atunci când suntem în faţa calculatorului. Următorul pas va fi să găsim un mecanism eficient prin care acest fenomen să fie cât mai rar întâlnit la noi. E primul eveniment de genul ăsta la care particip şi tocmai din acest motiv mă bucur că se întâmplă. Cred că astfel de evenimente ar trebui să fie replicate la nivelul fiecărui judeţ. Nu legea în sine mă interesează, constrângerea sau amenda, partea de pedeapsă, ci partea de dezbatere, trebuie să înţelegem şi să discutăm, să recunoaştem că există acest fenomen. Nu putem să spunem că aşa sunt copiii. Nu, pentru că vorbim despre ceea ce este bun şi ceea ce este rău. Şi asta trebuie să discutăm cu toţii, în primul rând cu adulţii, pentru că vorbim de educaţie, iar asta este singura cale de a evolua în societate. Cel mai grav este faptul că şapte din zece copii sunt martori la acest tip de comportament şi nu acţionează în niciun fel. Se manifestă şi la adulţi, avem un proiect al codului muncii. Sunt cazuri unde la locul de muncă tinerii sunt marginalizaţi, ne întrebăm de ce tinerii nu se integrează la locul de muncă, de ce nu preiau anumite informaţii de la seniori. Sunt lucruri pe care dacă nu le recunoaştem nici nu vom găsi soluţii” a declarat deputatul Andrei Pop, iniţiatorul Legii anti-bullying.
Organizaţia Salvaţi Copiii a publicat primul studiu naţional cu privire la fenomenul de bullying în şcolile româneşti, în vederea unei mai bune înţelegeri a motivelor care stau la baza acestor comportamente de violenţă între copii şi a dimensiunii acestui fenomen în contextul educaţional din România. Motivul principal al dezbaterii a fost conştientizarea fenomenului şi acceptarea lui. Conform acestui studiu, cifrele sunt îngrijorătoare: în mod repetat, în şcoală, 3 din 10 copii sunt excluşi din grupul de colegi, 3 din 10 copii sunt ameninţaţi cu bătaia sau lovirea de către colegi, 1 din 4 copii a fost umilit în faţa colegilor.
„Ne bucurăm să fim astăzi prezenţi la această dezbatere în calitate de reprezentant al Organizaţiei Salvaţi Copiii. Este un eveniment care continuă strădania noastră de a veni către lume pentru a conştientiza acest fenomen. Am întâlnit foarte mulţi copii victime ale acestui fenomen. În anul 2016, Salvaţi Copiii a lansat un prim studiu sociologic legat de acest fenomen. Este foarte important ca toată lumea să fie implicată în combaterea şi prevenirea fenomenului pentru că este de o complexitate enormă. Nu ajunge să ne adresăm doar copiilor, şcolilor, ci este important să ne adresăm şi părinţilor, să implicăm autorităţile pentru că bullying-ul este diferit de orice formă de agresivitate sau de violenţă. În cadrul acestei dezbateri este foarte important să înţelegem ce este bullyingul pentru că dacă nu ştim ce este, nu ştim ce să facem. Un alt aspect este recunoaşterea, faptul că este o problemă în şcolile din România şi să recunoaştem că putem să greşim. Dacă recunoaştem greşeala, putem face ceva în sensul de a o repara” a precizat Alina Schenk, reprezentant Organizaţia Salvaţi Copiii.
Din fericire în judeţul Mureş, până în momentul de faţă nu au fost semnalate poliţiei cazuri de bullying, ba mai mult, infracţionalitatea sesizată în şcoli este în scădere  „Felicit iniţiativa organizatorilor şi a celor implicaţi. Ne bucurăm că sunt actori care se apleacă acestui fenomen, un fenomen de dată recentă, care se manifestă sub toate formele sale, fie că vorbim despre bullying verbal, fizic ori chiar cibernetic. Acest fenomen poate genera şi un anumit gen de infracţionalitate, ne referim aici în special la agresiunile fizice. Noi, Poliţia Română, avem în competenţele noastre prevenirea şi combaterea tuturor genurilor de infracţionalitate şi ne preocupăm pentru a avea un climat de siguranţă publică şi de a se desfăşura activitatea didactică în cele mai bune condiţii, în ceea ce priveşte elevii, personalul didactic, cadrele auxiliare etc. În ceea ce priveşte infracţionalitatea sesizată în şcoli, vă pot spune că în cele trei luni ale anului curent este în scădere faţă de perioada similară a anului trecut. A scăzut numărul de loviri şi alte violenţe, nu sunt infracţiuni grave, ci sunt infracţiuni comise de elevi minori, care nu răspund penal” spune comisar şef de poliţie, Claudiu Petru Jurcan,  adjunct al şefului IPJ Mureş.

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*