radar

235 de sancțiuni pentru încălcarea regimului legal de viteză

În această săptămână, polițiștii rutieri din toate statele Uniunii Europene acționează simultan, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală.

Săptămâna 01-07 aprilie 2019 este dedicată controalelor T.I.S.P.O.L. Speed și vizează respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condițiilor de drum și a celei excesive.

Miercuri, 3 aprilie a.c., între orele 00:00 – 24:00, s-a derulat acțiunea Speed Marathon, pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării vitezei.

În cadrul acțiunii, 31 de polițiști rutieri au fost prezenți și au acționat în 14 puncte, pe drumurile naționale și județene din Mureş, pentru siguranța participanților la traficul rutier și aplicarea măsurilor legale în cazul celor care nu respectă legislația din domeniu.

Cu această ocazie, polițiștii mureşeni au oprit în trafic și controlat 317 vehicule și au aplicat 235 de sancțiuni pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 3 permise de conducere, în cazul conducătorilor auto care au depășit viteza legal admisă cu mai mult de 50 km/h.

Acțiunea este coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

ATENŢIE, VITEZA UCIDE!

 

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată carosabilului umed şi să acorde o atenţie sporită pietonilor.

Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*