Diversitatea – O Şansă în plus pentru viitor

În perioada 19 februarie – 19 mai 2019 se desfăşoară Concursul Naţional pentru Elevi „Diversitatea – O Şansă în plus pentru viitor”, ediția a XIII-a, derulat de către Ministerul Educaţiei Naționale, în parteneriat cu Asociaţia “Divers”. Invităm pe această cale elevii din toată țara să formeze echipe multiculturale și să se înscrie la concurs până în data de 8 aprilie 2019,  prin trimiterea fișei de înscriere la inspectoratele școlare județene, respectiv și la adresa de e-mail office@divers.org.ro. Concursul Naţional pentru Elevi „Diversitatea – O Şansă în plus pentru viitor”, este un concurs intercultural, o provocare adresată elevilor din toată țara care sunt rugaţi să formeze echipe multiculturale de câte 5 elevi formate din fete şi băieţi, iar cel puţin un membru al echipei să aparţină unei alte etnii decât cea majoritară. Concurenţii vor realiza o probă creativ-artistică care trebuie să reflecte viziunea elevilor despre diversitate care va fi prezentat la faza județeană a concursului și va fi filmat. Filmul va participa la o preselecție la care juriul va selecta participanții la faza națională a concursului. Filmul trebuie trimis electronic până în data de 25 aprilie 2019 la Asociația Divers la adresa de e-mail office@divers.og.ro (prin Wetransfer de exemplu sau share prin Dropbox etc) sau prin poștă. La faza națională la Deva, județul Hunedoara, ce se va derula în perioada 16-19 mai 2019, echipele vor parcurge o probă teoretică cu întrebări tip grilă din domeniile educaţiei civice şi istoria, tradiţiile şi obiceiurile minorităţilor naţionale, respectiv proba creativ artistică prezentată și la faza județeană. Înscrierea și informații suplimentare se pot obține la 0722-318605, Koreck Maria, office@divers.org.ro, toți cei interesați să participe la concurs sunt rugați să ia urgent legătura cu Inspectoratul Școlar Județean de care aparține. Detalii despre concurs (regulament, fișă de înscriere), respectiv edițiile anterioare se găsesc și pe pagina web www.divers.org.ro.

(C.R.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*