Feier Lucian - primar ideciu 4edimensioat

Canalizarea, drumurile şi apa prioritate pentru comuna Ideciu de Jos

Conducerea comunei Ideciu de Jos a organizat duminică, 17 martie, o adunare cetăţenească având ca scop darea de seamă a lucrărilor desfăşurate anul trecut, cât şi proiectele ce se vor derula în acest an. „Considerăm că cetăţenii trebuie să ştie tot ce se întâmplă în comună, despre proiectele ce le-am dus la bun sfârşit şi cele care sunt în curs de realizare.

A fost o şedinţă binevenită pentru cetăţeni, având în vedere faptul că în cadrul şedinţei au fost dezbătute mai multe probleme pe care le întâmpinăm în comuna noastră. Printre ele se află canalizarea, fiind cea mai mare problemă din cauza faptului că s-a început lucrarea în anul 2009 şi sper ca în acest an, chiar dacă nu toată, dar măcar o parte, să reuşim să fie funcţională. Sunt multe probleme la nivel de comună, dar când vorbim despre asfaltare, despre lucrări la canalizare, într-adevăr sunt lucrări pe care o să le demarăm, dar nu se poate dintr-o dată să te apuci de treabă, să spui „gata, într-o jumătate de an ne apucăm să asfaltăm” pentru că trebuie să urmăm anumite proceduri. Oamenii au primit pe deoparte cu bucurie aceste proiecte, dar şi oarecum cu o lipsă de încredere faţă de administraţie, pentru că în alte comune s-au făcut mai multe lucruri, dar în mai multe mandate. Noi, faţă de alte comune, am rămas oarecum în urmă şi neîncrederea este cu atât mai mare, dar unul dintre motivele pentru care cetăţenii trebuie să aibă încredere în noi este că nu am minţit, am realizat ceva, însă este nevoie de timp pentru a duce proiectele la bun sfârşit, pentru că sunt lucrări mai grele, procedurile la fel, trebuie foarte multe acte făcute, dar încet, încet se vor realiza. Avem şi alte proiecte cum ar fi asfaltarea drumurilor. De unul o să ne apucăm cât mai curând, pentru că vremea ne permite şi mai avem un proiect tot pentru drumuri, prin fonduri europene unde procedurile sunt mult mai greoaie şi mai dificile din păcate, care în momentul de faţă se află în faza de licitaţie” a precizat Lucian Feier, primarul comunei Ideciu de Jos.

WhatsApp Image 2019-03-20 at 13.54.53
Una dintre bucuriile primarului Lucian Feier este faptul că s-a reuşit achiziţionarea buldoexcavatorului, un utilaj benefic pentru întreţinerea domeniului public şi pentru toate lucrările care sunt în localitate, pentru că prezenţa lui le uşurează lucrurile pe care le au de făcut.
„Am început introducerea apei în satul Deleni, din cei peste nouă kilometri de ţeavă s-a reuşit până în momentul de faţă 3,4 kilometri. Ne-am apucat în octombrie anul trecut şi desigur că anul acesta din aprilie vor reîncepe lucrările pentru a duce apa până în Deleni” adaugă primarul Lucian Feier.
În lucru pentru acest an sunt şi două parcuri pe care administraţia locală doreşte să le amenajeze pentru copiii din Ideciu de Jos şi Ideciu de Sus. În acest an se vor continua lucrările la capela din Deleni, vor fi reluate lucrările la ştrand, cât şi la trotuare, dar şi lucrările la căminele culturale din Ideciu de Sus şi Deleni. „Avem un proces pentru şcoala şi căminul cultural din Ideciu de Jos pentru care termenul va fi pe 24 mai. Procesul este la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe care sperăm să-l câştigăm, dacă nu, dorim să achiziţionăm şcoala şi căminul cultural” subliniază Lucian Feier.

Curăţenia în comună ţine şi de cetăţeni

Menţinerea curăţeniei pe raza comunei este o altă problemă de care administraţia locală din Ideciu de Jos se loveşte. Pentru identificarea cetăţenilor certaţi cu bunul simţ, care aruncă gunoaie la voia întâmplării se ajută şi de camerele de supraveghere montate în punctele cheie ale comunei. „În ceea ce priveşte curăţenia avem o mare problemă, bănuiesc că toate comunele se confruntă cu acest aspect. Eu am apelat la spiritul civic al cetăţenilor, deşi ştiu aceste lucruri, însă unii nu le prea respectă, spunându-le că este şi datoria lor ca această comună să arate frumos. De multe ori se spune „să vină primăria să facă!”. Ok, noi mergem şi facem, dar cred că şi de noi, ca cetăţeni depinde menţinerea curăţeniei. Am fost anul trecut ieşit pe un deal din comună unde am găsit gunoaie precum pet-uri, pungi, hârtii. De ce le aruncăm acolo şi nu le lăsăm la îndemâna maşinii de gunoi să le ridice? Sunt lucruri care ţin de bunul simţ! Fiind o comună mai săracă, am considerat că putem apela la bunul simţ al cetăţenilor, încercând prin comunicare să povestim despre modul de a menţine localitatea curată. Dar am ajuns la concluzia că pe anumiţi cetăţeni nu-i interesează. Nu i-am amendat pentru că am crezut că fiecare se va ţine de cuvânt, dar din păcate nu merge şi vom fi nevoiţi să luăm măsuri mai drastice, aplicând amenzi. Sigur că după ce îi vom amenda pe cei în cauză, vor spune că nu suntem cum trebuie, dar până la urmă asta cred că este singura modalitate ca noi să învăţăm ceva pentru că fără eforturi nu se poate, dar totusi cred că nu este un efort foarte mare de a menţine curăţenia în comună” a punctat primarul Lucian Feier.
Deşi consideră înfiinţarea Poliţiei Locale un lucru foarte bun, deocamdată bugetul nu le permite susţinerea acestui serviciu „Din punctul meu de vedere, prioritate într-o comună au drumurile, canalizarea şi apa. Le luăm după priorităţi şi în primul rând, după buget. De exemplu, în anul 2018, am avut un buget cu 3,5 miliarde lei vechi mai mic decât în anul 2017” a conchis Lucian Feier, primarul comunei Ideciu de Jos.

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*