50407309_2477725248921489_7555347884598624256_n

„Anglia nu este o altă ţarã, ci este o altă lume!”

Reghineanul Jenei Faithful Zoltán a petrecut o scurtă perioadă peste hotare, dar a fost timp suficient încât să realizeze diferenţele dintre ţara ce l-a găzduit şi ţara în care s-a născut. Acesta a postat pe pagina personală de facebook un text care ar trebui să-i facă pe cei sus puşi să ia mai multe măsuri, oferindu-le mai mult sprijin persoanelor cu dizabilităţi pentru un trai mai bun.
„Încet ajung la sfârşitul excursiei mele din Anglia. Aproape că au trecut cele două luni, o perioadă pe care nu am s-o uit niciodată. În afara faptului că am stat cu preaiubiții mei, a fost un sentiment plăcut să fiu într-o altă lume, o lume în care o persoană cu dizabilitate nu este limitată ca acasă. Aici posibilităţile sunt nelimitate. Orice face un om perfect sănătos, poate face cu uşurinţă şi unul cu probleme de sănătate. Dacă vrei, te poţi urca cu motorul în autobuz sau în tren şi poţi să călătoreşti în orice oraş doreşti, oriunde vrei să mergi sau orice loc vrei să vizitezi cu motor sau cu scaunul cu rotile, o poţi face fără probleme şi asta e o senzaţie incredibil de plăcută, te face să uiţi că tu eşti o persoană cu dizabilitate. Acesta e unul dintre motivele mele pentru care nu prea aştept să merg acasă, la noi în ţară nu te poţi mişca liber, eşti foarte limitat, posibilităţile sunt foarte puţine şi stim bine că, din păcate, în viitorul apropiat nu prea sunt şanse ca în acest sens să se schimbe ceva! La început îmi era frică că nu voi rezista atât de mult, iar acum mi-e frică că n-o să rezist prea mult acasă. Nu mă înţelegeţi greşit! Mi-e dor de părinţi, de prieteni, de cunoştinţe şi de rude, dar Anglia este un rai pentru persoanele cu dizabilităţi. Aici nu există un loc public, o atracţie turistică sau vreo clădire care să nu fie dotat/dotată cu rampe pentru coborâre sau urcare sau chiar lifturi. Aici se pune un accent uriaş ca să uşureze viaţa acestor persoane. Un exemplu excelent se vede în poză.

49315681_2384573061617059_6783468224861175808_nZilele astea am vizitat o Biserică Reformată englezească (Reformed Church) pentru a doua oară şi pe lângă mult obişnuita rampă, este pus un afiş pe perete pe care scrie „vă rugăm sunaţi la sonerie pentru ajutor” şi cineva va ieşi şi va ajuta persoana în cauză ca să urce pe rampă etc… Acest lucru pentru mine este ceva ieşit din comun. Şi credeţi-mă că nu ar fi chiar aşa de greu ca şi acasă în România să fie la fel, dar din păcate ducem lipsă de VOINŢĂ şi încă ceva, de BUN SIMŢ, să simţi şi să rezonezi cu persoanele cu probleme de sănătate şi să realizezi care sunt nevoile, problemele şi mai ales obstacolele zilnice cu care se confruntă ele! Din acest punct de vedere şi din multe altele, Anglia nu este o altă ţarã, ci este o altă lume!” este mesajul transmis de Jenei Faithful Zoltán prietenilor de pe facebook.

50407309_2477725248921489_7555347884598624256_n
foto: Jenei Levente

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

2 comentarii

  • Exact la același lucru mă gândeam și eu acum câteva zile. Dar vă rog, vorbim de Romania…
    Apropo, aici , în Romania dacă printr-un miracol reușești să ieși la pensie , banii reprezintă o problemă dacă nu ai lucrat la stat, desigur.
    Ca să îți cauți job e o altă problemă, 70% din angajatori își bat joc de angajați. Salarii și condiții de mizerie….
    Dacă doamne ferește ajungi la medic îți plătești de 300% ori consultația achitată de către stat.
    Pur și simplu, nu merită să stai. Chiar dacă ai o afacere, există un loc în străinătate unde ar merge mult mai bine față de cum funcționează în România. Singurul lucru care te mai leagă e familia, e o chestiune de timp până vă decideți toți, să plecați.

  • Szabo Zoltan

    Felicitari lui Jenei Zoltan care a reusit sa formuleze foarte clar acest neajuns al sistemului nostru de convietuire. Felicitari doamnei Codruta Romanta pentru ca a fost receptiva la un mesaj de pe Facebook. Articol impresionantce spune multe cu putine cuvinte.

Lasă un răspuns către Levi Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*