andras horvath 3

Horvath Andras – curierul pe bicicletă

Atunci când vrei să porneşti o afacere, gândul care te macină este investiţia mare pe care trebuie să o faci. Iată că nu toate afacerile au nevoie de o sumă mare pentru a porni de la zero. În cazul curierilor pe bicicletă, investiţiile sunt chiar mici, având în vedere că ai nevoie de o bicicletă şi o condiţie fizică bună. Totuşi, e nevoie de timp alocat în găsirea clienţilor. Însă Andras Horvath a avut norocul ca această afacere să pornească cu o listă de clienţi siguri, care chiar i-au susţinut ideea.

andras horvath 3

Un tânăr simpatic, vorbăreţ şi descurcăreţ de doar 19 ani, apare la locul stabilit, pe o zi mohorâtă, nu tocmai bună de plimbat pe bicicletă. E îmbrăcat destul de gros, însoţit de o cursieră, destul de uşoară pe care o poţi ridica lejer cu o singură mână.
S-a săturat de viaţa de barman, aşa că s-a hotărât să facă altceva cu viaţa lui. A decis să facă în Reghin ceea ce nu există: curierat pe bicicletă. Pare un loc de muncă simplu, unde nu faci altceva decât să dai toată ziua din pedale.
Pare banal, aşa-i? Da, asta pentru cei care nu ştiu ce înseamnă cu adevărat efortul. Într-un oraş ca Reghinul, unde majoritatea străzilor sunt în pantă, nu-ţi prea arde de urcat şi coborât de câteva ori pe zi!
Până la urmă, cei care fac o afacere din treaba asta, îmbină utilul cu plăcutul. Tot secretul este să nu-ţi fie frică de ploaie, ninsoare şi vreme rea şi să ai o condiţie fizică decentă, care să te ajute la pedalat. „Unii ar crede că dacă plouă nu este de lucru. Din contră, atunci ai cel mai mult de lucru pentru că oamenii ţin la confortul lor şi nu o să iasă pe ploaie. Cel mai greu este pe ploaie pentru că trebuie să ne schimbăm încontinuu. Avem partea de sus, gecile care sunt impermeabile, însă la pantaloni şi încălţăminte e altfel şi mai ales când mergi cu biciclete fixe nu ne punem apărători pentru că poate astăzi fac pe curierul, iar mâine am chef să merg în plimbare. Şi-atunci preferăm să nu le tot dăm jos. Îmi amintesc că un prieten mi-a scris într-o dimineaţă „spor la treabă”. M-a uimit mesajul pentru că nu-mi dăduse niciodată astfel de mesaje. Când am ieşit din casă am înțeles de ce: afară ploua cu găleata şi bătea foarte tare vântul” spune râzând Andras.
Aventura lui a început în urmă cu ceva timp la o firmă de profil cu vechine din Târgu-Mureş, unde a prestat acest job. A fost momentul când a realizat că Reghinului îi lipseşte aşa ceva, gândindu-se să vină cu o idee nouă. „Am mai gândit-o cu prietenii, cu familia, iar la scurt timp am zis: gata, eu asta vreau să fac. Ideea e bună, dar încă trebuie construit în jurul ei. Oraşul nostru este poziţionat haotic, acesta e motivul pentru care nu e chiar aşa simplu, precum Târgu-Mureşul, de exemplu, pentru că acolo poţi avea mai multe livări pe linie dreaptă” spune Andras.

Eficiența și costul transportului

Bicicleta este un sistem de curierat rapid, ieftin pentru cursele urbane, unde curierul din Reghin livrează corespondenţă ori mâncare de la restaurante. Un astfel de curierat are şi beneficii. Într-o lume în care poluarea este în creştere, curieratul pe bicicletă este eficient în combaterea emisiilor de gaze din zonele urbane.
„De ce ar apela lumea la un curier pe bicicletă? Pentru că sunt mai rapizi şi mai ieftini. Acesta este scopul nostru de a fi mai rapizi şi chiar mai ieftini decât un taxi. Se întâmplă şi la noi să fie ambuteiaje, de exemplu joia în piaţă, chiar şi nouă ne este uneori dificil să ne deplasăm. Curierii pe bicicletă au o viaţă libertină. Libertină în ideea în care, pedalând pot respira aerul curat, pot vedea şi se opri asupra unor peisaje. Dacă au liber între comenzi pot să se oprească la un ceai, la o cafea” mărturiseşte Andras.
Preţurile pentru o comandă sunt între 4 şi 6 lei. „În general încerc să mă încadrez în 5 lei pentru că un taxi de exemplu nu mai porneşte pentru cinci lei. Ne rentează să facem asta pentru că dacă ar fi să folosesc o maşină, ar fi mai costisitor, trebuie plătite taxe, impozite. La bicicletă nu, trebuie doar avut grijă să nu fie furată”.

Primele comenzi şi o mână de ajutor

Primele comenzi au venit de la cabinetele stomatologice. „Ce am văzut în Târgu-Mureş, am încercat să aplic şi la nivel de Reghin. Dar nu merge la fel pentru că nu avem atât de mulţi locuitori. La noi, laboratoarele dentare erau obişnuite cu taxiurile, toată lumea chema un taxi, care este mult mai scump decât bicicleta. Am început apoi să livrez mâncare de la restaurante. Mi-a fost uşor să mă promovez pentru că eu mă cunoşteam deja cu majoritatea clienţilor actuali” spune Andras. A început afacerea de aproximativ 2 luni, are un ii, iar familia îi susţine ideea şi chiar îl ajută atunci când are nevoie. „Mi s-a întâmplat ca mama să facă pe dispecerul pentru că mie îmi este foarte greu să merg pe bicicletă şi să preiau comenzi în acelaşi timp”. Are sprijin şi din partea prietenilor la care apelează atunci când comenzile se aglomerează. „Chiar ieri visasem că aveam atât de mult de lucru încât nu reuşeam să fac faţă” spune Andras Horvath. Până la urmă ce te-ai face fără ajutorul prietenilor?
„S-ar putea să fie un business de viitor, însă este important şi să găsim oameni serioşi alături de care să lucrăm. În perioada caldă avem în Reghin o grămadă de persoane care se dau pe bicicletă, care fac turul Franţei ori alte distanţe mari. Ei cred că e la fel şi când lucrezi pe bicicletă, dar nu e aşa. Pentru că dacă astăzi plouă, ei nu ies să se dea cu bicicleta, dar eu trebuie să o fac pentru că altfel ne pierdem clienţii. De exemplu, am avut două zile în care am fost foarte răcit, că abia stăteam în picioare. Dar am fost nevoit să ies din casă şi să-mi onorez comenzile. Sunt oameni care ne scriu pe facebook că ar veni să lucreze. Vin, stau o zi şi când văd că nu e cum și-au imaginat, pleacă pentru că îşi dau seama că nu le place. ”
Atunci când vine vorba de calităţile pe care trebuie să le ai pentru a fi un bun curier pe bicicletă, Andras consideră că „trebuie să fii puternic mental mai ales din pricina vremii. Nu neapărat fizic, pentru că fizic o să-ţi intri în formă, deşi la început o să te doară tot corpul. Eu de exemplu mă dau deja de mai bine de o lună în fiecare zi cam 50 de kilometri zilnic, şi-mi simt picioarele încontinuu. Te extenuează fizic şi o să simţi cu adevărat că te-ai dat cu bicicleta. Aici intervine investiţia în tine, vitamine, ulei de peşte. Poate o să te doară spatele la un moment dat, dar depinde şi de ce bicicletă foloseşti”.
Andras încearcă atunci când se află în trafic, să privească totul ca din perspectiva unui şofer, respectând regulile de circulaţie. „Încercăm pe cât posibil să nu încurcăm pe altcineva, să nu încurcăm traficul. E foarte important ca tu, în calitate de biciclist să-ţi porţi de grijă şi să respecţi pe cât posibil regulile de circulaţie” adaugă Andras.
În ceea ce priveşte viitorul afacerii nou create, Andras Horvath nu se grăbeşte să dea un verdict, ci lasă să curgă totul normal. „Nu mă grăbesc să cresc firma acum în prag de iarnă pentru că e greu să-mi găsesc în această perioadă oameni pe care să mă pot baza. Trebuie să faci şi o investiţie în ceea ce te priveşte, să-ţi iei nişte vitamine, haine, mai multe perechi de adidasi pentru că se udă încontinuu şi trebuie schimbaţi. Nu poţi sta o zi întreagă cu o pereche de papuci uzi în picioare”.

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*