CJM_3851

Peste 60 de km de covor asfaltic nou pe drumurile judeţene în 2018

În cursul anului 2018, în cadrul programului anual de reabilitare și întreținere a drumurilor județene din judeţul Mureş, s-au turnat covoare asfaltice pe 61, 8 km, valoarea totală a lucrărilor fiind de 12,6 milioane lei.

“Faţă de anii precedenți am reușit să creștem lungimea tronsoanelor de drumuri care au fost asfaltați, în 2016 s-au turnat covoare asfaltice pe o lungime de 31,057 km, în 2017 pe o lungime de 45,5 km, iar anul acesta pe 61,8 km. Deci aici este o tendință de creștere, din an în an am reușit să creștem lungimea porțiunilor de drumuri reabilitate. Pentru lucrările de plombări, cât şi pentru lucrările de deszăpezire, am încheiat contracte cadru pe mai mulţi ani, astfel încât aceste activităţi să nu mai fie întârziate din cauza procedurilor de licitaţie sau să fim prinşi pe nepregătite la venirea iernii”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc la conferinţa de presă de astăzi unde a prezentat situaţia actuală a lucrărilor pe drumurile judeţene.

În cadrul activităților de întreținere a drumurilor județene Consiliul Județean Mureș a executat și lucrări de plombări, pentru acestea fiind alocată suma de 1,5 milioane lei.

În cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL II) Consiliul Județean Mureș a câştigat finanţare pentru realizarea a patru proiecte de investiții, respectiv

  • ”Îmbrăcăminte ușoară rutieră pe DJ151B Bahnea – Cund – limită județ Sibiu, valoarea proiectului este de 3,1 milioane lei şi se va asfalta o porţiune de 1,85 km, contractul este semnat pentru proiectare şi execuţia lucrărilor, suntem în perioada de planificare şi obţinerea avizelor;
  • ”Îmbrăcăminte ușoară rutieră pe drumul județean DJ133 Mureni-Archita-limită județ Harghita”, valoarea proiectului este de 16 milioane lei şi se va asfalta o porţiune de 9,7 km-contract semnat pentru proiectare şi execuţia lucrărilor, suntem în perioada de planificare şi obţinerea avizelor;
  • ”Lărgire drum județean DJ154J Breaza-Voivodeni-Glodeni, valoarea proiectului este de 12,79 milioane lei şi drumul va fi lărgit pe o porţiune de 8,8 km –contractul va fi semnat săptămâna aceasta;
  • ”Reabilitare drum județean DJ151 Luduș – Sărmașu – limită județ Bistrița-Năsăud, valoarea proiectului este de 1,1 milioane lei şi se va asfalta o porţiune de 1 km – în 22 octombrie a fost predat amplasamentul constructorului.

 

Pentru deszăpezirea drumurilor judeţene Consiliul Județean a încheiat un contract cadru valabil pe doi ani. Astfel, pe parcursul acestei săptămâni au fost semnate contractele subsecvente pentru perioada 1 noiembrie-31 decembrie 2018, cu o valoare de 1,2 milioane de lei. Ordinul de începere a lucrărilor se va da în funcție de condiţiile meteo.

Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Mureş

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*