writing-923882_960_720

Reparaţii, igienizări şi investiţii noi pentru instituţiile de învăţământ din Reghin

Elevii reghineni au fost întâmpinaţi încă din prima zi de şcoală în instituţiile de învăţământ pregătite ca la carte. „Ca de obicei, oferim o mare importanţă învăţământului şi copiilor în general” spune primarul Municipiului Reghin, Maria Precup. Având o comunicare permanentă cu conducerea instituţiilor de învăţământ, înainte de începerea vacanţei a fost organizată o întâlnire cu directorii acestor instituţii unde fiecare a venit cu propuneri vis-a-vis de ceea ce trebuie făcut în acest an.
„Am alocat o sumă importantă de bani, 551 de mii de lei pentru igienizări, dar asta nu înseamnă că aici au intrat şi investiţiile, pentru că la investiţii sumele sunt mult mai mari. Fiecare director ştie cel mai bine care sunt nevoile şi priorităţile şi au avut libertatea de a-şi alege constructorul cu care a făcut aceste lucrări, pentru că dânşii cunosc şi participă la recepţii, ştiind mai bine cu cine pot lucra. Au fost mulţumiţi, nu am avut probleme mari, iar acolo unde au fost lucrări care au depăşit sumele alocate, fondurile s-au suplimentat” a precizat Maria Precup.

Proiecte depuse pentru
Reabilitarea de instituţii şcolare prin PNDL şi fonduri europene

Deoarece administraţia locală nu îşi permite ca din bugetul local să realizeze lucrări de mare anvergură, s-au axat în acest an pe alocarea sumelor pentru a scrie cât mai multe proiecte pentru a putea accesa fonduri europene, care speră să fie eligibile şi să fie finanţate. „Toate eforturile noastre sper să fie duse la bun sfârşit, deşi este mai greoaie operaţiunea de finalizare. Prin PNDL am primit deja finanţare la „Augustin Maior” şi „Alexandru Ceuşianu” unde se fac două corpuri noi de clădire. La „Augustin Maior” s-a făcut şi sală de sport pentru copiii mici, să nu se mai chinuie în clase. Am renunţat la o sală mai mare şi am făcut şi vestiare şi le-am dotat cu tot ce trebuie. Cele două corpuri de la cele două instituţii sunt puse din nou pe SEAP şi sper să fie licitaţia să putem începe construcţia clădirilor. Sunt probleme în organizarea licitaţiilor unde am scos cele două investiţii mari încă de la începutul verii, dar nu s-a înscris nimeni la licitaţie pentru că este o mare problemă cu forţa de muncă.
Cel mai mare efort a fost pe fonduri europene, pentru că aici, ne-am axat pe cele prioritare. Avem nevoie de încă o creşă, ceea ce este un lucru bun. Până anul trecut am avut o singură creşă, am mai construit una pe fonduri norvegiene, creşă care este plină, dar avem copii pe care nu i-am putut include în program pentru că este foarte important să respecţi numărul de locuri şi să nu aglomerezi spaţiile. Aşa că, am scris un proiect pentru a treia creşă, pentru a putea satisface toate cererile părinţilor. Tot pentru preşcolari, investiţiile mari sunt la Grădiniţa PP2 pentru reabilitare, unde trebuie să le facem la standarde europene şi să ajungem la un nivel pe care ni-l dorim fiecare. Şi la Grădiniţa PP3 din Iernuţeni, trebuie o reabilitare totală. Pentru această instituţie am scris un proiect pe care sper să îl putem duce la bun sfârşit. Mai avem proiecte scrise pentru Şcoala mică de la Petru Maior şi sper să continuăm cu toate instituţiile de învăţământ şi să ajungem la nivelul dorit. Rămâne să vedem care proiecte sunt eligibile, cu toate că eu îmi doresc să treacă toate de faza de selecţie” spune primarul Municipiului Reghin, Maria Precup.

(C.R.)

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*