Continuă lucrările la Hala agroalimentară

Proiectul Halei agroalimentare din Reghin este unul de anvergură, cu o valoare de aproape 8 milioane de lei, sumă care este susţinută de Compania Naţională de Investiţii, Primăriei Municipiului Reghin revenindu-i o sumă de aproape două milioane de lei pentru amenajarea zonei exterioare unde va fi o zonă asfaltată, fiind pregătită pentru activitatea agroalimentară, cât şi branşamentele pentru care tot Primăria Reghin trebuie să suporte cheltuielile. Se preconizează ca lucrările la Hala agroalimentară să fie finalizate până la sfârşitul anului, cel târziu începutul primăverii care urmează.
„Spre bucuria noastră am fost declaraţi eligibili, iar Compania Naţională de Investiţii a organizat licitaţia, noi suntem doar beneficiarii acestei investiţii. Au început lucrările, însă avem  o problemă cu materialul excavat, unde s-a săpat la o adâncime foarte mare şi care nu mai poate fi pus înapoi. Ca de obicei, licitaţiile pe SEAP ne creează şi probleme pentru că este câştigător cel care vine cu preţul cel mai mic, dar când se apucă de lucrări, realizează că nu le ajung banii, şi-atunci vin cu cereri suplimentare pe care noi nu le putem decide. Din acest motiv, astăzi, (11 septembrie n.r.) constructorul, proiectantul şi viceprimarul s-au dus la Compania Naţională de Investiţii să vedem cum se negociază şi cine suportă diferenţa de cheltuieli” a declarat Maria Precup, primarul Muncipiului Reghin.

(C.R.)

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*