FOTO TIGARI

Percheziţii la persoane bănuite de contrabandă

 

Peste 110.000 de ţigarete au fost ridicate de poliţiştii din Mureș, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, în urma a 9 percheziţii efectuate la locuinţele unor persoane bănuite de deţinerea şi comercializarea de ţigări de contrabandă.

La data de 14 august 2018, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Gorneşti cu sprijinul altor poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au efectuat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, 9 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Mureş, la locuinţele unor persoane bănuite de deţinerea şi comercializarea de ţigări provenite din contrabandă.

Din cercetări a reieşit că, din luna martie a.c şi până în prezent, mai multe persoane din Sângeorgiu de Mureş ar fi achiziţionat şi recomercializat ţigarete netimbrate.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate în vederea confiscării 110.000 ţigarete neaccizate de autorităţile române. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 50.000 de lei.

De asemenea, au fost puse în aplicare 6 mandate de aducere.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, pentru săvârşirea infracţiunilor de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia  şi deţinerea de către orice persoană, în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete.

La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş.

FOTO TIGARI

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*