ursi 2

Urşii coboară în localităţile de pe Valea Gurghiului

Pe fondul anulării cotelor de vânătoare, apar tot mai mulţi urşi aproape de casele oamenilor. Cel mai recent caz a fost semnalat, miercuri, 18 iulie, când un urs a fost filmat în plină zi, pe o stradă din localitatea Gurghiu, fiind surprins de un conducător auto. Filmarea în care ursul aleargă pe stradă a fost postată pe un site de socializare, creând controverse în rândul internauţilor.

urs

Sunt câteva aspecte pe care cetăţenii trebuie să le ia în considerare în momentul în care iau contact cu astfel de animale. Primul lucru pe care ar trebui să îl facă în astfel de cazuri este să sune la 112 pentru a cere sprijin autorităţilor competente pentru a îndepărta animalul din zona care crează pericol pentru cetăţeni.

Pentru a înţelege mai bine fenomenul, am luat legătura cu Mircea Todoran, preşedintele AVPS Valea Gurghiului, care ne-a explicat fenomenul şi motivul pentru care aceşti urşi ajung să-şi părăsească habitatul. „Noi, ca vânători nu avem dreptul să intervenim în intravilanul localităţii, ci doar ca simpli cetăţeni, tocmai din acest motiv trebuie sunat de urgenţă la 112” spune Mircea Todoran, preşedintele AVPS Valea Gurghiului.

Mircea Todoran

 

Surplus de urşi pe Valea Gurghiului

 

Care ar fi motivul pentru care urşii ajung în sate, aproape de oameni, părăsindu-şi habitatul?

Mircea Todoran: Ca specialist în vânătoare pentru că am 27 de ani de când sunt vânător şi am un cuvânt de spus, pot afirma că singurul motiv pentru care urşii ajung atât de aproape de casele oamenilor, părăsindu-şi habitatul este numărul prea mare al urşilor. Habitatul pe care îl au urşii în zona noastră este prea mic pentru numărul de urşi care există. Sunt mulţi peste efectivul optim care ar trebui să fie administrat de către vânători.

Şi care ar fi efectivul optim pentru zona Văii Gurghiului?

Mircea Todoran: Un efectiv optim înseamnă un efectiv care-l poate găzdui pădurea ori teritoriul în care urşii trăiesc. Atât timp cât nu-i mai poate găzdui, ei nu-şi mai găsesc hrană şi atunci automat coboară în sat unde caută mere, pere, prune, caută în gunoi. Şi o să meargă prin sate din ce în ce mai des. De doi ani de zile nu s-au împuşcat în România 1500 de urşi, vânătoarea fiind oprită, aceasta fiind cota de intervenţie pentru derogări, pentru pagube, asta pentru a menţine acel efectiv optim. Acei 1500 de urşi vor intra în sate, vor ataca oameni aşa cum s-a mai întâmplat. Efectivul optim nu dăunează nimănui. Nici omului, nici culturilor agricole, nici altor specii de animale. Ursul nu are duşman natural, pentru că el mănâncă aşa: animale domestice, oameni, culturi agricole, plus puii la toate speciile de vânat (căprior, cerb etc).

Urşii Atacă – ONG-urile îi apără

Şi ce este de făcut în acest caz?

Mircea Todoran: Din cauza ONG-urilor care nu fac nimic altceva decât să spună că apără drepturile animalelor, se face totul în favoarea lor, primesc nişte bani prin proiecte Europene şi totul se face în detrimentul omului şi a culturilor agricole, al caselor, al animalelor. Au apărut urşi acolo unde nu te aşteptai, unde nu au fost niciodată, iar acest fenomen este în toată ţara. De ce? Pentru că nu mai au loc! În zona de munte unde ar trebui să stea ursul nu mai este loc, iar atunci nici hrana nu le mai este suficientă.

Numărul mare de urşi este ţinut în braţe de ONG-işti. ONG-işti care nu au de unde să ştie pentru că nu au nici cea mai mică experienţă în acest domeniu. Cred că ar trebui luată în considerare mai mult părerea oamenilor, a specialiştilor din România, care sunt de zece ori mai în măsură decât acei ONG-işti, care vor doar să ia bani prin fonduri europene, fără a face ceva bun. Acei ONG-işti nu au hrănit niciodată niciun animal, nu le-au dat grâu ori porumb, nu au stat la discuţii cu oamenii, cu cei care fac agricultură, să aibă habar ce înseamnă să creşti durabil.

Şi în acest caz, ce le putem transmite cetăţenilor?

Mircea Todoran: Cetăţenii ar trebui anunţaţi să se pregătească pentru că vine perioada de toamnă, când recolta la pomii fructiferi va fi spre coacere, să se pregătească că vor veni din ce în ce mai mulţi urşi. Lumea trebuie să fie conştientă de faptul că un urs poate face foarte mult rău omului. Chiar dacă nu-l atacă pe el, dar îi mănâncă animalele, cultura. În urmă cu câteva săptămâni, de exemplu, la Orşova, un urs a ucis două vaci într-o noapte, dar asta nu este important pentru unii. Pentru ei e important să avem câţi mai mulţi urşi.

Am ajuns să cred că ne conduc străinii, ei care nu mai au niciun urs şi ne învaţă pe noi cum să îi creştem. Să ne spună francezii, englezii şi italienii câţi urşi mai au şi cum i-au crescut ei durabil. Dar ei nu mai au nimic, i-au omorât pe toţi ca să nu mai atace omul, să nu le mai atace fermele, animalele, iar acum vin să ne dea nouă lecţii.

sursa foto:

captura ecran, bzb.ro

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*