FESTVTIAL VM BANNER 2018 redimensionat

Pregătiţi pentru Festivalul Văii Mureşului

Centenarul tradițiilor pe Valea Mureșului Superior

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Valea Mureșului” organizează în perioada 28-29 Iulie a XIV-a ediție a Festivalului Valea Mureșului. Comunitățile de pe Valea Mureșului se întâlnesc pe Platoul ”La Alei” din comuna Răstolița pentru a arată publicului larg ce au ele mai de preț: obiceiuri, artiști populari și bucate savuroase, specifice zonei.

Căsuțele din satul alegoric, reprezentative pentru fiecare comunitate participantă, vor arăta vizitatorilor continuitatea obiceiurilor și tradițiilor din această vatră de cultură românească.

Ansamblurile folclorice și artiștii de muzică populară din comunele participante la ediția din acest an, ne vor ajuta să marcăm așa cum se cuvine Centenarul Marii Uniri din 1918, iar cântecele patriotice ne vor aduce aminte de înaintașii care și-au dat viața în timpul Primului Război Mondial.

Vor bucura publicul Nicoleta Nucă, Trupa ToDay, Daggu Project, Cristian și Mihaela Istrate, Sava Negreanu Brudascu, Ionuț Langa, Ovidiu Furnea, Cristian Țăran, Ina Todoran, Adina și Cătălin Doinaș , Miklos Szilvia și Szilagyi Sandor – Duetul din Ardeal, Răzvan Pop, Marian Suciu, Ansamblul Muresul, Radu Ile, precum și formațiile Krypton și Adda.

Nu vor lipsi nici la ediția din acest an jocurile și atelierele meșteșugărești pentru copii, drumețiile și tradiționalul concurs de gătit.

Tot în cadrul evenimentului de la finalul lunii iulie, comuna Deda va găzdui un campionat de tenis de masă, iar pe Platoul „La Alei”, participanții se vor putea întrece la trasul frânghiei sau în cursa de sărituri cu sacul.

Seara de sâmbătă se va închide cu un foc de artificii, iar duminică seara vom aștepta participanții în jurul unui foc de tabără.

Au confirmat participarea la ediția din acest an: Consiliul Județean Mureș, Municipiul Reghin, Municipiul Toplița, Comuna Suseni, Comuna Petelea, Comuna Brâncovenești, Comuna Vătava, Comuna Răstolița, Comuna Rușii Munții, Comuna Stânceni, Comuna Deda și Comuna Ideciu de Jos.

FESTVTIAL VM BANNER 2018 redimensionat

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*