CJM_0845 modificate

Dezvoltarea infrastructurii, prioritară în mandatul preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc

Bilanţ la doi ani de mandat

CJM_0845 modificate (1)

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, a prezentat astăzi, 13 Iulie 2018, bilanţul primilor doi ani la conducerea instituţiei. Acesta a arătat care au fost cele mai mari provocări întâlnite la preluarea mandatului şi care este stadiul principalelor proiecte ale Consiliului Judeţean.

La preluarea mandatului am realizat o analiză serioasă a situaţiei existente. Consider că un proiect de dezvoltare a judeţului Mureş trebuie să pornească de la infrastructura de transport pentru că nu putem avea o creştere economică dacă nu avem infrastructura rutieră şi aeriană corespunzătoare. Astfel, priorităţile noastre au fost concentrate în acest domeniu, respectiv reabilitarea pistei Aeroportului Transilvania şi lucrările la drumurile judeţene, cu un accent deosebit pe acele tronsoane care fac legătura cu judeţele limitrofe. Un alt obiectiv a fost finalizarea proiectelor istorice aflate în derulare, Transilvania Motor Ring, care va fi dat în funcţiune în acest an şi Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor, unde depunem toate eforturile să finalizăm procedurile de licitaţie pentru ca de anul viitor şi acesta să fie funcţional”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc.

În toamna anului 2016, prioritatea „zero” a devenit Aeroportul „Transilvania” din Târgu-Mureş. Reabilitarea pistei, investiția, în valoare de peste 56 de milioane de lei, s-a realizat cu sprijinul financiar al Guvernului României, care se ridică la 50 de milioane de lei, restul sumei fiind suportată din bugetul judeţului Mureş. De la construcția Aeroportului din Târgu-Mureș în anul 1968 este pentru prima dată când s-a realizat o lucrare de asemenea anvergură la pista de decolare/aterizare. În urma recepţiei lucrărilor şi obţinerea autorizaţiilor necesare avem astăzi un aeroport funcţional.

Un proiect extrem de important, aflat în derulare, este Transilvania Motor Ring. La finalul lunii iunie a fost realizată recepţia investiţiei. Acesta va fi administrat printr-un serviciu în cadrul Consiliului Judeţean Mureş. Regulamentul de funcţionare a fost întocmit şi se va afla în consultare publică pe site-ul instituţiei pentru o perioadă de 30 de zile.

Proiecte cu finanţare europeană

În perioada ianuarie 2017-aprilie 2018 la nivelul Consiliului Județean Mureș au fost semnate 5 contracte de finanțare din fonduri europene, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 258.900.000 lei, şi aşteptăm ca în această lună să semnăm contractul de finanţare pentru proiectul ”Spunem NU Corupției” care are o valoare de aproximativ 400.000 lei. Cele cinci proiecte, semnate deja, se află în diverse stadii de derulare, acestea încadrându-se în graficele calendaristice stabilite conform contractelor de finanţare. Este vorba despre, „Reabilitarea DJ 106 Agnita Sighișoara”, în valoare de 118.625.483,97 lei; „Modernizarea drumurilor judeţene DJ151B şi DJ142, Ungheni (DN15) – Mica – Târnăveni (DN14A) – judeţul Mureş”, în valoare de 140.794.801,06 lei; „Reabilitarea Palatului Culturii”, în valoare de 6.515.142,93 lei; „Reabilitarea Muzeului de Științele Naturii Târgu-Mureșîn valoare de 11.273.740,86 lei şi „ISO 9001:2015 – dovada calității în activitatea Consiliului Județean Mureș”, în valoare de 617.187,55 lei.

Programul Naţional de Dezvoltare Locală

În 2017 în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL II) Consiliul Județean Mureș a câştigat finanţare pentru realizarea a patru proiecte de investiții:

- ”Îmbrăcăminte ușoară rutieră pe DJ151B Bahnea – Cund – limită județ Sibiu, valoarea proiectului este de 5,5 milioane lei şi se va asfalta o porţiune de 1,85 km;

- ”Îmbrăcăminte ușoară rutieră pe drumul județean DJ133 Mureni-Archita-limită județ Harghita”, valoarea proiectului este de 23,8 milioane lei şi se va asfalta o porţiune de 9,7 km;

- ”Lărgire drum județean DJ154J Breaza-Voivodeni-Glodeni, valoarea proiectului este de 26 milioane lei şi drumul va fi lărgit pe o porţiune de 8,8 km

- ”Reabilitare drum județean DJ151 Luduș – Sărmașu – limită județ Bistrița Năsăud, valoarea proiectului este de 1,1 milioane lei şi se va asfalta o porţiune de 1 km

Proiecte din fonduri proprii

În cursul celor doi ani am demarat lucrări de reabilitare la drumurile judeţene, cu o atenţie deosebită pentru acele tronsoane de la graniţa județului Mureş. O parte din proiecte se află în stadiul de pregătire a documentaţiilor, în timp ce pentru altele au fost demarate deja lucrările sau chiar finalizate.

În acest moment, se lucrează la lărgirea DJ151C Zau de Câmpie (DJ151) – Valea Largă – limită județ Cluj şi la reabilitarea drumului județean DJ107G Limită județ Alba – Ațintiș – Luduș. În ceea ce priveşte reabilitarea DJ162A DN16 – Cozma – limită judeţ Bistriţa Năsăud, urmează să recepţionăm lucrările, acestea fiind finalizate.

Dintre proiectele pentru care sunt deja în pregătire documentaţiile tehnice menţionăm reabilitarea DJ 153 A – DJ153 traseu Ernei – Eremitu – Sovata (36.63 km) şi reabilitarea DJ 153C Reghin -Lăpușna – lim.jud. Harghita km.29+500-41+500 Ibănești Pădure – Lăpușna (12 km).

În ceea ce priveşte întreţinerea drumurilor judeţene, în 2016 s-au turnat covoare asfaltice pe o lungime de 31,057 km, în 2017 pe o lungime de 45,5 km iar până la finalul acestui an vor fi asfaltaţi 61,8 kilometri de drum judeţean.

Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Mureş

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*