dav

Olimpicii Liceului „Petru Maior” se prezintă

Conducerea şi cadrele didactice de la Liceul Tehnologic „Petru Maior” din Reghin se pot mândri cu elevi excepţionali, care au reuşit în decursul anilor de şcoală să obţină rezultate deosebite la concursurile şi olimpiadele la care au participat. Indiferent de materia aleasă, şi anul acesta, o mână bună de elevi din clasele IX – XII au ajuns la fazele judeţene şi chiar naţionale, punând încă odată Liceul „Petru Maior” pe harta elevilor valoroşi.

Am ales astăzi să-i aducem în faţa dumneavoastră, printr-o scurtă prezentare referitoare la olimpiadele şi concursurile la care au luat parte, dar şi despre ce au însemnat pentru ei aceste competiţii şcolare.

dav
Am stat de vorbă şi cu directorul adjunct al Liceului „Petru Maior” din Reghin, Marta Crişan, care s-a arătat bucuroasă de rezultatele elevilor înscrişi la o intituţie de prestigiu din judeţul Mureş, fapt confirmat de rezultatele obţinute de elevii şcolii.
„Este o ocazie în care copiii pot să pună în valoare ceea ce au învăţat, chiar şi pasiunile lor şi prin locurile fruntaşe sau rezultatele bune pe care le-au obţinut aduc un plus de valoare şcolii, pot să dovedească faptul că se munceşte în şcoală. Cei mai mulţi trebuie să muncească individual, dar îndrumaţi şi sprijiniţi de către colegii noştri la disciplinele la care ei doresc pentru că atâta vreme cât elevul nu doreşte, noi degeaba am încerca să îl solicităm, pentru că munca lui individuală va fi oricum hotărâtoare. Sunt posibilităţi multe acum de a se pregăti pentru că sunt tot felul de modele de subiecte, de materiale ajutătoare auxiliare din care pot să lucreze, iar acesta este un lucru bun pentru că cei care chiar sunt pasionaţi de un domeniu au toate şansele să se poată pregăti. În general, copiii care au fost formaţi de mici în a participa la concursuri, la competiţii, aceia au deja în fiinţa lor sădită o sămânţă pentru aşa ceva. Mai greu reuşim să îi mobilizăm, să zice în clasa a XI-a, dacă ei nu au mai participat înainte. Personal, am avut elevi care au început cam prin clasa a VII-a un interes deosebit şi au mers chiar în fiecare an. Acum că au mers foarte sus la participare, la faza naţională sau s-au oprit la faza judeţeană, nu asta este până la urmă atât de important, cât faptul că tot ceea ce au învăţat la o anumită materie este câştigul lor şi în felul acesta ei pot fi convinşi că şcoala îi sprijină prin profesori şi prin faptul că putem să îi înţelegem şi să nu le dăm în perioadele de pregătire a concursurilor, lucrări la alte materii şi în felul acesta, reuşim să dozăm şi efortul lor şi energia pe care o au.

dav

Diana Ormenişan – XII – a A – olimpiada de religie

Povestea mea începe acum patru ani, când am participat la prima olimpiadă de religie din clasa a IX-a și de atunci am tot bătut la uşa naţionalei, dar acum în clasa a XII-a m-am calificat la naţională. Am fost la Iaşi de unde m-am întors cu menţiune. A fost o experienţă interesantă şi care simt că m-a dezvoltat.
Nu mă văd în tot acest timp fără să fii participat la olimpiadă. La etapa judeţeană am avut de pregătit o parte din materia anului şcolar, la naţională materia s-a extins. La naţională am fost timp de patru zile într-un mini cantonament. De ce religie? Este într-adevăr departe de profilul real, dar am simţit cumva acest domeniu mai cald şi este o pasiune pe care am dezvoltat-o de când eram mică, dar pe care am regăsit-o acum mai aproape de sufletul meu. Vreau să dau la Politehnică, dar locul pe care l-am ocupat, îmi asigură un loc şi la o facultate de profil uman, aşa că îmi e greu să aleg în momentul acesta.

Stelian Bărdăşan – clasa a XII – a A – concurs de cros

În urma câştigării locului I pe judeţ, Stelian Bărdăşan a participat la faza naţională a concursului de cros la Botoşani, competiţie organizată de Federaţia Română de Atletism. „A fost o experienţă minunată, unde am avut nevoie de rezistenţă, aptitudini în alergare şi antrenament riguros. Am mai avut o participare la un alt concurs, o tabără unde am reuşit din peste o sută de participanţi să mă clasez pe primul loc. Pe o distanţă de 2,5 km am avut parte de un traseu prin pădure, unde am avut de trecut atât de coborâri cât şi de urcări, dar şi alergare pe teren drept”.

Roxana Halaţi – XII – a A – participantă la faza naţională de public speaking

Am participat la olimpiada de limba română unde am obţinut menţiune la etapa judeţeană, la olimpiada de limba engleză unde am obţinut locul doi la judeţeană şi la concursul de public speacking unde am obţinut locul doi la faza naţională. Cred că cel mai greu este public speaking pentru că dacă la celelalte te duci şi te aşezi la o masă şi scrii, la public speaking trebuie să vorbeşti în faţa unui public, ceea ce poate fi destul de înspăimântător şi cred că este şi concursul la care a trebuit să mă pregătesc cel mai mult.

Tavaszi Anita – XI – B olimpiada de ortografie

Am participat la concursul de ortografie în limba maghiară unde la faza judeţeană am obţinut locul 6 din 40. Primele zece locuri s-au calificat la faza naţională, care s-a desfăşurat la Sfântu Gheorghe unde am fost timp de trei zile cu participarea a peste 70 de elevi. Am obţinut locul 19 şi a fost un progres pentru mine faţă de anul trecut. Concursul constă într-o probă de dictare, dar şi o fişă cu exerciţii de ortografie.

Kocsis Lenke – X – B – olimpiada de ortografie

Am participat la olimpiada de ortografie de unde am obţinut locul zece la olimpiada judeţeană, clasându-mă la faza naţională de la Sf Gheorghe. Deşi nu am reuşit să mă clasez pe un loc atât de bun, cred că a meritat să particip, motiv pentru care anul viitor voi participa din nou. Am ales să particip la această olimpiadă deoarece mie-mi place limba maghiară, deşi eu sunt mai interesată de informatică, cred că este important să știi să vorbeşti corect în limba maternă.

Dorin Suciu – XII – D – concurs de matematică

Am participat la concursul de matematică aplicată „Adolf Haimovici” care este organizat de Facultatea Constructoare de Maşini „Gheorghe Asachi” din Iaşi, unde am obţinut menţiune şi medalie de bronz. Întotdeauna matematica mi s-a părut mai uşoară şi mai accesibilă decât celelalte materii pentru că este logică, nu trebuie tocit în niciun fel. Vreau să merg pe energie electronică după terminarea liceului, la Politehnica din Cluj Napoca. Cu diplomele pe care le-am acumulat în anii de liceu am loc asigurat la facultatea respectivă.

Tudor Pilcă – XI – a A – olimpiada de lingvistică

În urma obţinerii locului I la faza judeţeană, am participat la faza naţională a olimpiadei de lingvistică, etapă care a avut loc la Vaslui. Lingvistica este o ştiinţă care reuşeste să îmbine diverse alte materii. Este o ştiinţă interdisciplinară pentru că îmbină logică, matematică, cât şi gramatică. Nu se poate spune că este o materie de sine stătătoare pentru că este tot timpul o provocare. Studiază limba, cât şi dezvoltarea ei, astfel în timpul olimpiadei ne este dat un subiect de rezolvare a unor exerciţii ce presupun o parcurgere logică şi temeinică a modului de dezvoltare a acestei limbi. Ce-mi place la lingvistică este faptul că nu eşti constrâns de ceva, pentru că este o materie care promovează gândirea logică, puterea de analiză, cât şi ieşirea din tiparele normalului. Trebuie să gândeşti unic, creativ. După terminarea liceului, dacă se poate, aş vrea să continui într-un domeniu asociat informaticii deoarece cred că este un domeniu de viitor.

dav
Anca Şerban – IX – a A – olimpiada de geografie

Am participat la olimpiada naţională de geografie de unde m-am întors cu menţiune specială. A fost o experienţă foarte frumoasă, am participat şi anul trecut. Simt că mă ajută foarte mult să mă dezvolt. E interesant să cunoşti oameni noi şi să înveţi multe lucruri, nu doar din domeniul olimpiadei la care participi. Am ales geografia pentru că am fost atrasă încă din clasa VIII-a de această materie şi cred că m-a ajutat şi îndrumarea profesoarei şi pur şi simplu îmi face plăcere să învăţ la geografie. Este adevărat că trebuie să înveţi mult, dar trebuie să ai şi o gândire logică şi trebuie să îţi facă plăcere pentru că altfel nu poţi.

Crişan Diana – clasa a IX –a A – olimpiada de chimie

Am participat la mai multe olimpiade, chimie la care am luat locul trei, la olimpiada de matematică unde la faza judeţeană am luat locul patru, am participat şi la olimpiada „Lectura ca abilitate de viaţă” şi la cea de engleză, dar cele mai bune rezultate le-am avut la olimpiada de chimie. A fost o experienţă foarte plăcută, am întâlnit persoane noi pe care nu le-aş fi întâlnit dacă nu erau aceste oportunităţi. M-am dezvoltat, deoarece am învăţat foarte multe lucruri noi, a trebuit să aprofundez mult mai multe lucruri pentru această olimpiadă decât facem la clasă. Zic că am avut rezultate demne de laudă pentru că m-am ţinut pe un picior cu cei de la Tg-Mureş care erau deja pregătiţi, de aceea mă simt foarte mândră pentru aceste rezultate. Participarea la olimpiade mă ajută în sensul că nu mai am emoţii ori la un examen foarte important, mă scapă de emoţii şi de toate fricile.

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*