sdr

Eroii au fost pomeniţi şi la Reghin

sdrZiua Eroilor a fost marcată şi în Municipiul Reghin, joi, 17 mai, ocazie cu care Primăria Municipiului Reghin a organizat o acţiune dedicată acestei zile. Începând cu orele amiezii, lumea a început să se adune în Parcul Central, astfel încât la ora 12.30 în zona Monumentului Eroilor era deja forfotă mare. Pornind din curtea Primăriei, alaiul a fost condus de Fanfara Municipiului Reghin până în faţa Monumentului Eroilor.

Dacă anul trecut la eveniment au participat şi doi veterani de război, anul acesta, evenimentul a fost marcat cu aceştia în lipsă, cei doi decedând în cursul acestui an. Din păcate, în Reghin mai sunt rămaşi în viaţă doar şapte veterani de război.

La eveniment au luat parte oficialităţi locale, parlamentari şi membri ai partidelor politice, şefi de instituţii, cadre didactice, elevi, dar şi foarte mulţi cetăţeni dornici să ia parte la manifestare.

Ceremonia a cuprins intonarea imnului naţional de către Ciprian Istrate, care a bucurat urechile celor prezenţi cu vocea sa, slujba religioasă de pomenire oficiată de un sobor de preoţi, urmată de un scurt moment de reculegere. A vorbit despre istoria neamului, cât şi despre Centenarul Marii Uniri, profesorul Florin Bengean, urmat de discursul primarului Maria Precup, care a declarat la sfârşitul evenimentului faptul că „A fost o manifestare minunată, parcă mult mai emoţionantă faţă de altădată pentru că este şi Anul Centenarului Marii Uniri şi pentru că parlamentarii noştri au ales să vină la Reghin, n-au mers în alte localităţi, iar asta înseamnă ceva. Le mulţumesc celor care au organizat şi au făcut posibil acest eveniment, bisericilor, dar şi cetăţenilor care au fost în număr destul de mare, ţinând cont că este o zi normală de muncă şi nu este uşor să te desprinzi şi să vii în centrul Municipiului Reghin.  Orice am face, nu este destul pentru a-i comemora pe cei care au murit pentru noi. Aşa că orice efort, oricât de tare ne dor picioarele este un mic simbol pentru marea jertfă pe care au făcut-o ei. Socrul meu a fost veteran de război, a fost deportat în Rusia şi chiar dacă, poate atunci n-am dat destulă importanţă poveştilor lui, ştiu ce înseamnă aceste lucruri pentru cei care şi-au pierdut părinţii, bunicii sau fraţii. Spre fericirea mea, eu nu am avut în familie un asemenea caz, dar asta mă obligă şi mai mult să fiu alături de cei care au rămas copii mici fără părinţi ori fără fraţi, viaţa grea cât de mult i-a încercat şi au rezistat. În cinstea lor trebuie să fim şi noi pioşi şi să ne rugăm ca sufletele lor să se odihnească în ceruri”.

Manifestarea de la Reghin a continuat cu un scurt program artistic susţinut de Ciprian Istrate, urmat de depunerea de coroane la Monumentul Eroilor.

sdr sdr

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*