dav

Andra a făcut spectacol pentru reghineni de Ziua Tineretului

Tinerii au fost sărbătoriţi şi la Reghin, printr-un concert în aer liber, pe scena amplasată în centrul Municipiului Reghin. Seara zilei de 2 mai a fost deschisă de tinerele talente reghinene: Laura Rafael, Teodora Crişan, Denisa Morariu, Maria Grama, Sergiu Bugnariu şi Adi Muntean, Andreea Morariu, Florin Vos şi Trupa Titan.

Florin Vos a făcut atmosferă, iar la sfârşitul programului său a oferit autografe, iar apoi s-a fotografiat cu cei mici, nerăbdători să aibă o amintire cu artistul reghinean.

Alţi doi tineri talentaţi, Sergiu Bugnariu şi Adi Muntean,  au urcat pe scenă dovedind adevărat talent artistic. A urmat o jumătate de oră de muzică rock, pusă în scenă de cei şase membri ai trupei Titan. Trupa Titan a adus în prim-plan melodii proprii, binecunoscute publicului reghinean admirator al artiștilor.

Reacţia publicului a fost mai mult decât pozitivă la apariţia Andrei pe scenă, care şi-a făcut simţită prezenţa în aplauzele publicului, strigându-i minute în şir numele.

„În fiecare an facem asta pentru tinerii Municipiului Reghin şi suntem foarte încântaţi că am reuşit să o aducem după atâţia ani pe Andra, pentru că de multe ori a fost solicitată de către publicul reghinean, dar nu a fost disponibilă. La acest eveniment am adus şi foarte mulţi tineri reghineni talentaţi şi cu care ne mândrim. Am deschis oarecum poarta către un public iubitor de muzică care o iubeşte pe Andra şi este o onoare, consider eu, să fie pe aceeaşi scenă cu Andra. Le transmit tinerilor reghineni să fie puternici, să îşi urmeze visele şi să nu se dea bătuţi pentru că noi suntem alături de ei. Să fie colaboratorii noştri în permanenţă pentru viitoarele evenimente pe care le organizăm, să nu aducem artişti care nu sunt doriţi şi să comunicăm permanent pentru a face o selecţie la nivelul aşteptărilor. Am adus şi formaţia Titan pentru publicul maghiar, chiar dacă şi ei o iubesc pe Andra, membrii trupei fiind foarte încântaţi să fie şi ei parte din acest program” a declarat Maria Precup, primarul Municipiului Reghin.

Cei prezenţi au fredonat la unison piesele Andrei, şi-au scos telefoanele din buzunar, înălţându-le deasupra capului cu lumina aprinsă, creând astfel o atmosferă de poveste.

Ritmurile de muzică uşoară ce s-au auzit peste Municipiul Reghin ieri seară, nu au adunat doar tineri, ci în public s-au regăsit şi persoane trecute de prima tinereţe, care au ţinut să trăiască o seară de miercuri pe ritmuri muzicale. „Să ştiţi că v-am simţit pulsul şi inima cum v-au bătut de bucurie în această seară, iar asta este bine. Vă doresc la mulţi ani, tuturor celor care vă simţiţi tineri” a declarat la sfârşitul evenimentului, viceprimarul Municipiului Reghin, Mark Endre.

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*