Ciconia_ciconia_-_01-732x316

Camera web de la cuibul de berze de la Dumbrăvioara este activă

Stolurile de berze migratoare sunt în drum spre România, întorcându-se din ţările calde, unde şi-au petrecut iarna, acest fapt fiind confirmat de cipul pe care berzele îl poartă.
„Odată cu luna martie, noi, Asociaţia Grupul Milvus, ne place să credem şi să spunem că vine primăvara şi că berzele, care sunt şi vedetele Asociaţiei noastre, se reîntorc. În acest sens, am pornit deja camera web, care se poate accesa online pe pagina milvus.ro” a precizat Iulia Vizi.
Camera de la Dumbrăvioara este prima de acest tip din România. Prima cameră a fost amplasată în 2007, dar pe atunci nu era online, ci se putea vedea doar în Muzeul Berzei, care era într-o casă sub cuib. Deşi au existat diferite probleme cu această cameră din pricina internetului de proastă calitate şi căderii de curent, iniţiatorii nu s-au dat bătuţi şi au continuat să caute soluţii pentru a putea oferi vizitatorilor online o bună calitatea a filmării. Anul trecut, acest site a avut peste 35 de mii de utilizatori, care au accesat pagina de 230 de mii de ori. Există proporţie de 15% vizitatori noi, cu precădere din Polonia, Germania, dar şi din oraşele mari din România cum ar fi Bucureşti, Cluj sau Timişoara. „Se întâmplă lucruri interesante în cuib, probabil că şi asta atrage vizitatorii pe site-ul nostru, pentru că putem să observăm cum vin berzele, cum îşi aştern cuibul şi cum îşi cresc puii. Comentariile sunt savuroase, oamenii trăiesc fiecare clipă. Anul trecut povestea a fost mai tristă pentru că au fost patru pui în cuib, dar în urma unei furtuni, unul dintre ei a murit. Tristeţea a fost generală şi chiar am primit mesaje de condoleanţe. Apoi părinţii s-au concentrat pe creşterea celorlalţi trei pui, astfel încât în luna august, vizitatorii au putut vedea primele încercări de zbor ale noilor berze” a declarat Iulia Vizi.
Invitaţie la concurs
Pentru a încuraja vizitatorii să urmărească aceste berze, an de an, Asociaţia organizează un concurs pe facebook, prin care primul care observă întoarcerea berzei în cuib, trebuie să trimită un print screen cu ora şi minutul. „Vreau să vă spun că primim sute de mesaje cu print screen-uri şi trebuie la secundă să analizăm care a fost prima fotografie” a adăugat Iulia Vizi.
Berzele negre rare şi retrase
Berzele negre există în mai multe zone din judeţ, spune ornitologul Papp Tamas. „Este o specie foarte retrasă, nu cuibăreşte în localităţi, ci în pădurile cele mai umblate. Se hrăneşte pe câmp, din pâraie de munte. O specie pe care noi ca ornitologi o căutăm foarte mult şi este foarte greu de văzut, atât cuibul cât şi pasărea în sine. Anul acesta a fost observată destul de devreme o barză neagră în Odorhei” a declarat Papp Tamas.

sursa foto: TOTB.ro

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*