cristian chirtes

Parteneriat între Partidul Naţional Liberal şi Fundaţia „Regina Maria”

La nivelul judeţului Mureş, Fundaţia Regina Maria şi Partidul Naţional Liberal filiala Mureş, vor semna în aceste zile un protocol de asociere. Proiectul constă în sprijinirea reciprocă a tuturor acţiunilor dedicate Centenarului Marii Uniri. Despre acest proiect, ne vorbeşte Cristian Chirteş, preşedintele PNL Mureş, care va fi declarat membru de onoare ca preşedinte al acestui parteneriat.

Rep: Ce reprezintă acest parteneriat?

Cristian Chirteş: Primele acţiuni concrete urmează să le facem în decurs de trei-patru săptămâni. La Târgu-Mureş vom deschide cercul „Emil Dandea”, care va funcţiona în partea din faţă a sediului PNL Mureş din Piaţa Trandafirilor. Vom face cercuri similare în Reghin, Sighişoara, Târnăveni, Sărmaşu şi bineînţeles în comunele care au eroi reprezentativi, care şi-au dat viaţa în 1918. Să nu uităm că şi Reghinul are un mare general, care a murit în 1918, motiv pentru care vom deschide şi aici un cerc. Am identificat şi la Solovăstru un erou, ofiţerul Iulius Şerbănaţ. Vom face întâlniri cu veteranii de război în cadrul cercurilor. Vom avea parteneriate cu Asociaţia Veteranilor de Război din judeţul Mureş, cu Asociaţia Rezerviştilor, pentru că la nivelul judeţului director al acestor acţiuni va fi Consilierul municipal de la Târgu-Mureş, colonel Dumitru Pavel, care este astăzi rezervist şi care va coordona tot ceea ce înseamnă legăturile dintre PNL şi acţiunile desfăşurate pe linie militară, să spun aşa.

Rep: Ce acţiuni se vor desfăşura în cadrul acestor cercuri?

C.C: În cadrul acestor cercuri vom face concursuri de proiecte pentru elevi, pentru liceeni şi studenţi. Vom face seri dedicate unor mari eroi, seri literare. La Reghin, într-o mare acţiune, vom comemora pe primul primar liberal al Reghinului după 1918, primarul Suciu. Va trebui să facem o expoziţie dedicată acestui primar, am avut prefecţi din Mureş care au activităţi importante în Reghin şi să încercăm să aducem cât mai mulţi tineri la aceste evenimente pentru a le arăta istoria.

Rolul nostru, al Partidului Naţional Liberal este într-adevăr să arătăm tinerilor de azi ce s-a întâmplat acum o sută de ani, iar membrii Partidului Naţional Liberal au contribuit decisiv până la urmă, la înfăptuirea Marii Uniri, atât prin negocieri, cât şi prin recunoaşterea Unirii.

Rep: Ce alte proiecte mai are în plan PNL Mureş?

C.C: Un alt proiect se numeşte Ambasadorii Mureşului. Avem un site cu acelaşi nume prin care vom promova în fiecare lună, minim o persoană ori o firmă din judeţul Mureş, reprezentativi pentru judeţul Mureş, firme care sunt recunoscute şi la nivel naţional ori internaţional. Vom vorbi despre acei oameni care aduc cinste, un copil, un medic renumit. Să nu uităm că am deschis acest site cu profesorul doctor Horaţiu Suciu. Vom încerca să deschidem Partidul Naţional Liberal şi spre altceva decât pentru lupte politice.

Avem şi alte proiecte ale tinerilor liberali, ale femeilor liberale, însă toate se vor subsuma marelui proiect de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri.

Codruţa ROMANŢA

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*