Chis Balan Ilie

Ilie Chiş Bălan – „Anul 2018 îmi doresc să fie mult mai bun decât 2017 şi mult mai slab decât 2019”

Ilie Chiş Bălan, edilul comunei Ruşii-Munţi, păstoreşte această comună de 17 ani, semn că a făcut-o şi o face în continuare cu dăruire şi interes pentru comunitate. Ruşii-Munţi este o comună unde nu mai există drumuri neasfaltate, însă despre asta şi despre alte realizări şi planuri de viitor, primarul comunei Ilie Chiş Bălan ne oferă mai multe  detalii.

Rep: Cum a fost 2017 din punct de vedere administrativ?
Ilie Chiș Bălan: Despre realizările anului 2017 sunt multe de povestit pentru că anul 2017 a fost un an foarte bun pentru comuna Ruşii-Munţi. Am finalizat o investiţie de 1.600.000 de lei la care se adaugă TVA-ul pentru şanţuri betonate şi rigole carosabile pe o lungime de cinci kilometri pe o parte şi pe alta a drumului judeţean. Spaţiul de rulare s-a lărgit pe ambele părţi ale carosabilului, între 1 şi 5 metri. În primăvară vom trasa cu marcaj cu linie continuă, piste pentru biciclişti şi pietoni. Sunt zone în care nu putem să executăm trotuare pentru că distanţa dintre case şi rigolă este foarte mică, şi-atunci între rigolă și suprafața pe care am asfaltat-o noi în plus, va fi pistă de bicicletă şi cale de acces pentru pietoni. Sigur că această investiţie nu a fost unică în cadrul comunei pentru anul 2017.
Am reabilitat prin macadam doi kilometri de drum forestier rămas neasfaltat prin proiectul 125b, pentru că nu era cuprins în amenajament. În Maioreşti am făcut un kilometru de trotuar, oferindu-le şi cetăţenilor acestei localităţi ocazia ca pe marginea drumului european să aibă trotuare şi să nu se mai întâmple accidente. Avem şi în Morăreni şi Maioreşti, sate pe unde trece drum european şi-atunci trebuie să asigurăm  trotuarele pentru deplasarea pietonilor în siguranţă.
La un an şi jumate din cel de-al cincilea mandat şi în general după fiecare mandat, privesc în spate şi sunt bucuros că las ceva în urma mea ca primar şi a consilierilor ce au fost în mandatul respectiv.  Astfel că la sfârşitul anului 2016, Ruşii-Munţi avea toate uliţele, drumurile comunale asfaltate, canalizare, apă potabilă, iluminat cu leduri. Practic noi avem toate condiţiile, iar infrastructura este de mediu urban. Şi-atunci sigur că la Ruşii-Munţi au crescut preţurile la locuinţe şi terenuri pentru că mă repet, este confort de mediu urban.

Rep: Cum sprijiniţi pe cei care vor să muncească în agricultură?
I.C.B.: În atenţia noastră sunt şi gospodăriile particulare, micii fermieri sau producătorii agricoli pentru care intenţionăm prin sprijinul Direcţiei Agricole, să elaborăm amenajamentul pastoral şi pentru fâneţele cetăţenilor pentru că sunt undeva la 600 de hectare de fâneţe care trebuie să aibă amenajament pastoral, pentru că altfel vor risca să nu mai primească subvenţiile.
Am reuşit să scriem în cartea funciară tot ce înseamnă păduri, 2380 de hectare şi 340 de hectare de păşune din comuna Bilbor, proprietate a comunei Ruşii-Munţi, iar la sfârşit de 2017 s-a finalizat înscrierea în cartea funciară a celor 1900 de hectare de pădure pe care o avem pe raza comunei Răstoliţa, plus înscrierea în cartea funciară a păşunilor din Ruşii Munţi care se ridică undeva la 760 de hectare.

Rep: Investiţii în sănătate?
I.C.B.: Este licitat, s-a achiziţionat pe SEAP proiectarea la dispensarul uman. Urmează să demarăm procedura de achiziţie publică a executării. Asta chiar dacă suntem aprobaţi cu două proiecte de la Guvern, prin Ministerul Dezvoltării Rurale pentru dispensar în valoare de 1 milion de lei şi extindere şi reabilitare şcoală generală. Este nevoie de aceste lucrări pentru că noi nu avem autorizaţie de funcţionare de la pompieri pentru şcoală, şi-atunci trebuie să reabilităm, să extindem, deşi avem toalete englezeşti, dar sunt în alt corp de clădire, nu în cea a şcolii.
Aşa că trebuie să ne adaptăm la noile condiţii pentru a obţine autorizaţia de funcţionare. După cum vă spuneam, suntem cuprinşi în programul guvernului pentru a primi bani pentru dispensar şi pentru şcoală, însă noi nu aşteptăm acest program, aceşti bani, deoarece noi executăm licitaţiile, demarăm lucrările pentru că eu vreau ca în noiembrie dispensarul să fie bun de tăiat panglica.

Rep: Cum vă doriţi să fie anul în care am intrat?
I.C.B.: Anul 2018 îmi doresc să fie mult mai bun decât 2017 şi mult mai slab decât 2019. Fiind anul Centenarului, vrem ca tot ce ne-am propus să realizăm. Vreau să mulţumesc locuitorilor comunei pentru felul în care au ştiut să susţină şi să înţeleagă tot ce a fost legat de comună, iar consilierilor locali pentru că este un consiliu alături de care se poate lucra. Vreau să mulţumesc şi aparatului Primăriei Rușii Munți, alături de care am făcut o treabă bună.
(C.R.)

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*