Fireworks4_amk-800x445

Bilanţul acţiunii „Foc de artificii”

În perioada 21 noiembrie 2017-  5 ianuarie 2018, Poliţia Română a derulat la nivel naţional, acţiunea „Foc de artificii”. Scopul acestui demers a vizat creşterea siguranţei cetăţeanului în domeniul deţinerii, comercializării, importului, depozitării şi folosirii articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Cu ocazia activităţilor de verificare şi control efectuate, pe raza judeţului Mureş au fost descoperite 37 de infracţiuni privind efectuare fără drept a oricăror operaţiuni cu articole pirotehnice. Totodată, în urma activităţilor desfăşurate au fost confiscate 120 de kg de obiecte pirotehnice, în valoare de aproximativ 10000 de lei şi au fost aplicate 4 contravenţii în valoare de 5.000 lei.

La data de 22 decembrie 2017, poliţiştii din cadrul I.P.J. Mureş – Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat un control în Piaţa Armatei, din municipiul Tg. Mureş, unde au depistat o persoană care comercializa fără a deţine autorizaţie articole pirotehnice din categoria F1. Totodată,  la punctul de lucru au mai fost găsite spre comercializare ţigări şi alcool. Cu această ocazie au fost ridicate 3.832 de articole pirotehnice, 5.120 fire ţigarete diferite mărci şi alcool.

La data de 27 decembrie 2017, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul jandarmilor din cadrul I.J.J. Mureş, au desfăşurat o acţiune în piaţa agroalimentară din municipiul Târnăveni, unde au depistat 5 persoane neautorizate, care deţineau în scop de comercializare articole pirotehnice. Poliţiştii au ridicat 7.352 de petarde din diferite clase.

La data de 29 decembrie 2017, pe raza localităţii Cristeşti a fost depistat un bărbat, care deţinea fără drept, 8634 de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 4000 de lei. Poliţiştii au confiscat întreaga cantitate, în vederea continuării cercetărilor.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice – IPJ Mureş

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*