DSC_0338

Încă ne ascundem după deget…

Încă ne ascundem după deget…

 

Dezamăgirea e cuvântul potrivit care ar putea să descrie starea mea din ultimele zile. De ce? Pentru că mi-am dat seama că lumea din ziua de azi nu a evoluat deloc și nu știe să lupte pentru aproapele său, încă ne ascundem după deget, încă nu avem curajul să ne facem vocea auzită. Am avut atâta nevoie de a avea acest drept, de a vorbi fără să ne temem, încât acum parcă vorbim degeaba. Dar nici nu ascultăm, ceea ce e și mai grav, din punctul meu de vedere. Probabil vă întrebați unde și când mi s-a întâmplat? Se întâmplă în fiecare zi, în orice domeniu, dar mai grav, i se poate întâmpla oricui. Iar cel care ar trebui să îți fie alături, nu are curajul să o facă…de teamă. Ca și cum Securitatea din trecut ar fi reînviat și ne e teamă că se va auzi de noi acolo unde nu trebuie.  Și vom suporta consecințele. Păi oameni buni, am trecut demult de Revoluție, am vrut o schimbare! Am vrut democrație! Și noi ce facem cu ea? O terfelim în fel și chip, ne lăsăm conduși de aceleași principii apuse, care nu ne-au convenit, dar pe care le susținem încă. Am fost învățată să mă lupt atunci când am dreptate, să mă zbat pentru a deveni cineva în viață, dar nu am fost învățată că lumea e rea, iar atunci când încerci să te faci auzit, puțini sunt cei care să te asculte. Am mai primit o învățătură importantă de la familie: roata se întoarce…dar cu siguranță eu nu mă voi întoarce din drumul meu și mai mult decât atât, nu mă voi opri nici măcar o clipă să am milă de semenii care, pe traseul meu, nu au avut urechi să mă asculte sau curajul să mi se alăture. Fac alergie deja la cuvinte de genul „Lasă că nu poți tu schimba lumea” sau „Potolește-te că nimeni nu va lupta pentru tine, tu de ce să o faci pentru alții?”…așa o fi, dar măcar eu pot să pun capul pe pernă și să am conștiința împăcată că am încercat măcar. Poate nu reușesc să mut tot muntele deodată, dar am răbdare și piatră cu piatră, voi reuși ceva. Într-adevăr, nu vreau și nu pot să fac lucrul acesta de una singură, dar am reușit pe parcursul vieții să mă înconjor de oameni de calitate, oameni cu caracter, care știu ce înseamnă să lupți nu doar pentru tine, ci și pentru cel de lângă tine. În echipă reușim! Dar hai să nu mai trăim cu frică! Hai să luptăm pentru binele nostru! Hai să facem o schimbare! Dacă noi nu luptăm pentru noi, atunci cine să o facă?

 

Alexandra COTOI

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Un comentariu

  • Lacramioara Pop

    Ei, asa e.
    Mergem impotriva curentului dar nu avem incotro.
    Trebuie, asa cum ai zis, ,,piatra cu piatra”.
    Si eu am aceeasi senzatie ca si tine si, nu nujai de acum… de vre-o doi-trei ani in urma…
    Parca nimic nu s-a schimbat ba, dimpotriva, parca e si mai si, decat pe vremea aia.
    Daca stai de vorba cu cineva deja iti auzi te miri ce catalogari din umbra. Ba, am neplacuta surpriza sa imi fie amenintati prietenii daca se mai afiseaza cu mine ( asta din cauza faptului ca sunt o iubitoare de traditii cu tricolor- intelegi tu)…
    S-a prostit lumea cu totul dar mai sunt si de treaba printre ei.

    Curaj ca belelele curg!
    Numai bine, Doamne ajuta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*