Ceapa a fost din nou promovată la Suseni

Ceapa a fost din nou promovată la Suseni

 

Festivalul Cepei de la Suseni, devenit deja o tradiţie pentru această comună, a ajuns la cea de-a patra ediţie şi a adus în mijlocul oamenilor, tradiţiile populare ale acestei zone. Pe scenă au urcat în cele două zile de festival, interpreţi de muzică populară şi uşoară, membrii trupei Semnal M fiind aşteptaţi cu mare drag de iubitorii muzicii de gen. Organizatorii au pregătit multe surprize pentru invitaţi şi vizitatori, iar multiculturalitatea specifică Suseniului şi-a pus amprenta pe acest festival, programul fiind unul bogat, atât pentru români și maghiari, cât şi pentru rromi. Participanții la Festivalul Cepei din Suseni au avut posibilitatea ca în zilele de sărbătoare să se bucure de spiritul tradiţiilor transmise de ansamblurile şi interpreţii care au urcat pe scenă. Eforturile Primăriei şi a Consiliului Local au venit din suflet, pentru ca întreaga comunitate să se bucure de aceste zile. „Am reuşit să facem, spun eu, una dintre cele mai bune ediții ale festivalului. Eu zic că a patra ediție e una dintre cele mai reuşite. Întotdeauna am promovat şi vreau să promovez în continuare unitatea şi solidaritatea” a declarat primarul comunei Suseni, Mircea Mariș. Deliciul Festivalului Cepei a fost mâncarea pregătită la ceaun de către bucătari, din care nu a lipsit ingredientul principal, ceapa de Suseni, un adevărat simbol al comunităţii. Au fost zile de bucurie la Suseni, cu bucate tradiţionale, straie populare şi obiceiuri din zonă, iar finalul acestui festival a fost marcat cu un foc de artificii, care au colorat cerul în semn de mulţumire, apreciere şi un adevărat cadou pentru toţi cei care au luat parte la eveniment.

 

Dora PATRON

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*