filename_utf-8oficialitati-ale-comunei-deda

Comuna Deda şi-a dat mâna pentru a sărbători Marea Unire

Pentru că Ziua Naţională a României este importantă pentru toţi românii, Primăria şi Consiliul Local Deda, au pregătit o serie de spectacole menite să încălzească sufletele patrioţilor din comună.

filename_utf-8oficialitati-ale-comunei-dedaSărbătorirea acestei zile a debutat în 29 noiembrie, cu un spectacol artistic şi totodată patriotic în localitatea Pietriş, unde cu mic cu mare, s-au adunat la Căminul Cultural pentru a savura un spectacol organizat special pentru ei. Pentru a profita de însemnătatea acestei zile, primarul comunei Deda, Lucreţia Cadar a inaugurat parcul de joacă pentru copii, aflat în centrul localităţii. Împodobit de sărbătoare, parcul este un adevărat cadou pentru cei mici „cel mai important dar pe care l-am oferit noi, comuna este acest parc minunat care s-a construit în locul unei clădiri vechi de peste 100 de ani şi care nu îşi găsea utilitatea în centrul localităţii Pietriş. După aproximativ un an de zile, locaţia face cinste satului şi de ce nu şi comunei Deda pentru că parcul este situat chiar la intrarea în comună şi cred că într-adevăr am făcut o bucurie copiilor din Pietriş şi oamenilor de aici, care sunt foarte mulţumiţi şi pentru care am şi oferit un spectacol dedicat Zilei de 1 Decembrie, cu jocuri populare şi cântece” a declarat primarul comunei, Lucreţia Cadar. Ansamblul „Cununa Călimanilor” a adus în faţa publicului din Pietriş o suită de jocuri de pe Valea Mureşului, iar solistele Ionela Matei şi Ilinca Fărcaş au interpretat cântece patriotice. De la acest eveniment nu a lipsit fiica satului Pietriş, Livia Harpa, care a încheiat seara de spectacol în atmosfera patriotismului. Ziua Naţională a României a fost marcată şi în localitatea Filea, unde locuitorii satului au avut deasemnea parte de un adevărat spectacol de muzică şi dansuri populare.

Pentru a marca Ziua Naţională a României şi Bistra Vale a pregătit un spectacol încărcat de tradiţii şi cultură care a fost pus în scenă de Ansamblul „Ghiocelul”, elevii Şcolii Gimnaziale Bistra Mureşului, elevii Şcolii Primare Bistra Vale şi interpreţii Dohotari Diana, Andone Natalia şi Bumbu Andrei. Copiii au recitat poezi patriotice, au cântat şi chiar au pregătit o scenetă menită să aducă la un loc elevii, de a conştientiza şi totodată de a prezenta importanţa unităţii şi în special importanţa zilei de 1 Decembrie. Prin sensibilitatea şi emoţia celor mici, publicul prezent s-a bucurat din plin de fiecare moment prezentat de aceştia. Sesiunea de evenimente patriotice a fost încheiată de un spectacol de amploare ce s-a desfăşurat în localitatea Deda cu solişti de muzică populară de renume, dar şi jocuri populare, care au adunat întreaga suflare a comunei pentru a-şi da mâna într-o mare Horă a Unirii.

filename_utf-8parcul-de-joaca-pietris

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*