14231826_1184965631561499_2933076350384999747_o

Paula Pop pescuieşte cot la cot cu tatăl ei

Paula Pop este din Petelea şi are doar 16 ani. Este elevă şi nu ar părea cu nimic deosebită faţă de alte fete de vârsta ei. Asta până la capitolul pasiuni, printre care se numără şi pescuitul.  

Moştenire din tată în fiică

14310301_1184971028227626_6730076660335411729_oRep.: Să o luăm cu începutul. Cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru pescuit?
Paula Pop: Pasiunea a apărut de mică, de la o vârstă fragedă pot spune, pe când făceam excursii cu familia ori ieșeam pe o baltă la pescuit, la un grătar. La un moment dat, am observat că tata ținea o unealtă în mână, la care era foarte atent. De multe ori nu mă băga în seamă, iar eu fiind mereu în centrul atenției, chiar mă gândeam de ce nu prea-mi vorbește, de ce îmi face semn să tac? Curioasă fiind, l-am întrebat „tati, ce ți în mână?”. Tata mi-a spus că se numește undiță, iar în timp ce-mi explica, am observat că acea „undiță” începe să se agite, când la un moment dat, observ că tata scoate un pește. Am fost foarte bucuroasă pentru reușita tatălui meu, iar din acel moment pot spune că mă pasionează acest sport. Tot ce știu, am învăţat de la tatăl meu, iar când îl văd fericit sunt și eu fericită şi îi mulțumesc din suflet pentru toate lecțiile învățate de la el.

Rep.: Putem spune că merge această pasiune din tată în fiică?
P.P.: Da, la noi în familie pot spune că pasiunea se transmite de la tată la fiică. A fost uimitor pentru mine, fiind doar un copil, să prind pești cu o undiță mai mare decât mine. Eram un pui de om cu o ditamai undița. Mi-a plăcut și îmi place mult.

Rep.: Cum văd cei din jurul tău faptul că îţi place pescuitul, având în vedere că eşti fată?
P.P.: Cei din jurul meu văd ca un lucru cam ciudat când zăresc o fată cu undița în mână care încearcă să scoată o captură uimitoare, deși li se pare un subiect amuzant, pot spune că mă încurajează și felicită tot timpul.

Rep.: Cât timp aloci acestei pasiuni?
P.P.: I-aș aloca tot timpul meu și nu m-aș plictisi deloc. Chiar îi povesteam tatălui meu cât de frumos ar fi să avem şi noi o baltă a noastră, unde toată ziua aș pescui, crede-mă… el mereu râde când mă aude.

Rep.: Unde obişnuieşti să pescuieşti? Este vreun loc unde încă n-ai reuşit să arunci momeala, să zic aşa?
P.P.: Da, am un loc unde nu am apucat să pescuiesc. Orice pescar are asemenea locuri, pentru mine acel loc este Delta. Este un vis pe care sper din tot sufletul ca într-o zi să mi-l pot împlini.

Rep.: Care a fost cea mai mare captură prinsă de tine?
P.P.: Momentan, cea mai mare captură prinsă a fost un Crap oglindă în jur de 5 kg, dar cu ajutorul tatălui meu.

Rep.: Se tot aud fel de fel de poveşti pescăreşti! Dacă poţi să ne spui şi tu una din care ai făcut parte ori despre care ai auzit…
P.P.: Am auzit multe povești pescărești, dar povestea mea e una chiar amuzantă. Am fost odată la Breaza, împreună cu tatăl meu. Era o zi foarte caldă, nu prea se prindeau peștii, se trag spre sol la apă mai rece, aşa că devenea cam plictisitor. Tatăl meu a plecat de lângă mine, spunându-mi că are o treabă de rezolvat, dar că se întoarce în scurt timp.
După o zi în care nu am prins decât niște carași mici, norocul meu s-a ivit chiar după plecarea tatălui meu, când am auzit soneria suportului de undițe. Am crezut că mi se pare, deoarece chiar îmi doream să aud acea sonerie. Dar la un moment dat, observ că se mișcă undița foarte tare, cât pe ce să cadă din suport. În mintea mea îmi spun “gata, îl fac mândru pe tata. Îi prind un pește ,,barosan”. L-am agățat, molinam liniștită, sperând că îl voi aduce la mal. De obicei, minciogul îl ținem la îndemână, dar de data asta era rezemat de ciuperca de pe baltă. Era un pește frumos și mare, avea cred peste 5 kg, pentru că asta se simte când încerci să îl scoţi. Peştele a făcut valuri pe toată balta, nu am apucat să iau minciogul, s-a smâncit odată de s-a rupt cu totul şi plecat a fost. Am molinat în zadar până la mine, deoarece când m-am uitat la montură, cârligul a fost rupt de la jumătate și îndoit. Mi-am pus mâna în cap şi m-am întrebar “Doamne, ce pește e ăsta?”. A fost norocul peștelui, iar mie îmi venea să plâng, dar și să râd.
(sursa foto: facebook Ardeal TV)

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*