poza-de-grup

“Carasul de aur” o nouă reuşită

filename_utf-8micii-si-marii-pescariArdeal TV a organizat ediţia a II-a a concursului de pescuit la plută „Carasul de aur” unde, indiferent dacă au fost pescari înrăiţi sau doar pasionaţi ai acestui sport, concurenții s-au înscris la start. Concursul s-a desfăşurat pe lacul din Goreni, comuna Batoş, unde concurenţii şi-au pregătit beţele şi momeala, încercând să captureze cea mai mare cantitate de caras. În cadrul concursului s-a întocmit un singur clasament, ce a fost bazat doar pe cantitate, punctându-se şi colectându-se doar specia caras. Cele 30 de standuri i-au așteptat pe concurenții care au venit înarmaţi cu răbdare, undiţe pe măsură şi momeală pregătită special pentru acest concurs. Prezent cu un cuvânt de încurajare la concursul de pescuit a fost şi primarul comunei Batoş, Dinu Dumitru Cotoi, care deasemenea a adus mulţumiri şi organizatorilor „mă bucur că se organizează astfel de concursuri în comuna noastră şi nu pot decât să-i mulţumesc domnului Gliga Daniel pentru că a investit aici şi a făcut acest lac frumos, într-o zonă frumoasă şi sperăm că o va dezvolta în continuare”.
Concurenţii au avut timp pentru a momi peştii în standul în care au fost repartizaţi în urma tragerii la sorți, urmând a pescui doar specia caras. Fete sau băieţi, indiferent de vârstă, au încercat nu doar să lupte pentru un premiu, ci şi pentru a petrece o zi frumoasă pe lac.

„Pescăriţa de pe lac”

filename_utf-8paula-pop-pescarita-de-pe-lacFetele nu s-au lăsat mai prejos, încadrându-se perfect în cadrul pescăresc, iar acest lucru a fost răsplătit, Paula Pop alegându-se cu titlul „Pescăriţa de pe lac”. Pescăriţa concursului a fost încântată că s-a ales cu un premiu, având în vedere că pescuitul la plută nu este punctul ei forte. „Nu a fost greu, dar nu m-am bucurat pentru că nu am reuşit să prind cât mi-aş fi dorit, dar a fost bine. Captura consider că nu ţine nici de pescar, nici de noroc, ci doar de experienţă”. Nici cei mici nu au fost uitaţi, în cadrul concursului fiind premiaţi Marius Câmpean şi Robert Biblia cu titlul „Micul pescar”.

 

 

 

Locul I, Adrian Aldea

adrian-aldea-locul-iCăldura de afară nu i-a îndepărtat pe concurenţi de lac, aceştia păstrându-şi poziţia în concurs cu speranţa ca la final să obţină un loc fruntaş. Pe podium au urcat Adrian Aldea locul I, Claudiu Ujică, locul II şi Nagy Levente, locul III. Pentru marele câştigător a fost o deosebită plăcere să revină pe lacul de la Goreni, acesta participând şi la prima ediţie a concursului de pescuit la plută „anul trecut a fost mai greu, nu m-am clasat nici măcar între primii zece, dar anul acesta a fost bine, sper ca anul viitor să fie la fel de bine. După prima rundă, nu am fost prea optimist, dar în a doua, am schimbat ceva, desigur nu pot să spun strategia pe care am avut-o, însă a mers destul de bine.”
La finalul competiţiei, toţi concurenţii au fost răsfăţaţi cu o masă câmpenească, oferită de organizatori. Proprietarul lacului din Goreni şi organizatorul acestui concurs, Daniel Gliga, s-a bucurat de prezenţa numeroasă şi îi aşteaptă cu mare drag la următoarea ediţie „Carasul de aur”, dar și în timpul anului la pescuit, alături de prieteni și familii, pentru relaxare.
Câştigătorii au plecat acasă cu diplome, cupe şi premii ce au constat în ustensile pentru pescuit oferite de magazinul La Fix, iar cei care nu s-au ales cu un premiu, cu siguranţă au părăsit lacul cu amintiri frumoase.
filename_utf-8pescarii-la-masa-campeneasca
sursa foto: facebook Ardeal TV

Distribuie articolul ...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someonePrint this page

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*