Arhive lunare: iunie 2016

Idealurile din sistemul de învăţământ românesc

Chiar dacă în România zilelor noastre, în multe dintre instituţiile de învăţământ, predarea integrată şi abilităţile practice rămân doar la nivelul programelor şi al planificărilor cadrelor didactice, importanţa şi beneficiile pe care acestea le aduc nu sunt deloc neglijabile. Abilităţile practice contribuie nemijlocit la dezvoltarea, din toate punctele de vedere, a personalităţii copiilor, împreună şi în strânsă legătură cu celelalte […]

Citeste...

Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici

Acesta este numele submăsurii 6.3, conform cărora, fermierii români au posibilitatea de a accesa fonduri europene nerambursabile, valoarea ajutorului fiind de până în 15000. Sprijinul va fi acordat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, cu scopul de a-i ajuta pe micii fermieri să își modernizeze fermele. Deschiderea spre piață Principiul finanțărilor de tip nerambursabil este deschiderea spre piață a fermelor […]

Citeste...

Ce am ales în 5 iunie?

Ziua de 5 iunie 2016 a fost marcată de alegerile locale, care s-au desfășurat în acest an fără mari incidente. După ce timp de patru ani și-au exercitat funcțiile de primar, aleșii locali și-au prezentat noua ofertă electorală în fața cetățenilor. Pe lângă ei și alți candidați care au încercat să schimbe lucrurile în comunitatea din care provin. Succesul a […]

Citeste...

Proiectul de lege privind comercializarea produselor alimentare

 • Legea privind comercializarea produselor alimentare este o inițiativă a PNL, care pune în valoare capitalul autohton și producția agricolă locală. PNL este și un partid Național, nu doar Liberal, motiv pentru care este de datoria sa să consolideze cu responsabilitate această abordare politică de care are nevoie România. Proiectul de lege pentru modificarea  şi completarea Legii nr.321/2009 privind comercializarea […]

Citeste...

PSD Mureș a primit cea mai ridicată încredere de la alegătorii mureșeni

În urma numărătorii voturilor, PSD Mureş a obţinut la  Consiliul Judeţean Mureş 55.541 voturi, cu 2.997  peste  alianţa PNL Mureş, reuşind să obţină, în mod direct, 10 mandate de consilieri judeţeni.  PNL a obţinut 9 mandate în mod direct şi unul la redistribuire, iar UDMR a luat 14 mandate directe şi unul prin redistribuire. Totalul voturilor mureşenilor date pentru candidaţii […]

Citeste...

PSD – cel mai votat partid românesc în județul Mureș!

PSD este cel mai votat partid românesc din județul Mureș, așa cum arată atât numărul de voturi pentru candidații noștri primari, cât și votul politic pentru consiliul județean! Le mulțumesc mureșenilor pentru votul acordat și vreau să îi felicit pe colegii mei candidați, dar nu numai, din toate organizațiile locale din județ, pentru munca depusă și pentru responsabilitatea asumată de […]

Citeste...

Ales de mureșeni, pentru mureșeni

Deputatul Vasile Gliga a reușit să promoveze o lege în Parlament privind reducerea vârstei de pensionare cu doi ani, fără penalizare, pentru mureșenii din jurul Combinatului Azomureș. Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege iniţiat de parlamentarii PSD de Mureş privind pensionarea anticipată a locuitorilor din Tîrgu – Mureş şi de pe o rază de 8 kilometri în jurul oraşului, […]

Citeste...

Unde ne petrecem de Rusalii?

Sărbătoarea Rusaliilor aduce cu sine o serie de tradiții ce se respectă an de an de comunele din zona noastră. Îmbrăcați în straie populare, oamenii aleg să fie părtași la scrierea fiecărei pagini din istoria populară a comunei din care fac parte. Târgul Portului Popular și al Rusaliilor ce se desfășoară în Rușii Munți, în perioada 18-19 iunie, este cea […]

Citeste...

Sky is not the limit

Mii de persoane au participat la ”Sky is not the limit”,  eveniment organizat de Aeroclubul României, alături de Consiliul Județean Mureș. Demonstrația aviatică s-a desfășurat la Aeroclubul  Teritorial ”Elie Carafoli” din Tîrgu Mureș, sâmbătă, 11 iunie, începând cu ora 11. Preț de mai bine de trei ore, ochii celor prezenți au fost ațintiți spre cerul care era brăzdat de avioanele […]

Citeste...

Adelin Man – locul I la Campionatul European de Competenţe în Silvicultură

Printre cele 20 de ţări participante la Campionatul European de Competenţe în Silvicultură desfăşurat în perioada 25 – 28 mai 2016  în Austria a fost şi România reprezentată de Colegiul Silvic Gurghiu de un echipaj foarte bine pregătit. Această participare a adus odată cu ea, cel mai bun rezultat obţinut vreodată de o echipă din ţara noastră, şi-anume locul V […]

Citeste...
1 2 3