4 milioane de euro pentru comuna Rușii Munți

Aflat în fruntea comunei din 2000, Ilie Chiș Bălan a intrat în funcția de primar din dorința cetățenilor, la insistențele cărora a renunțat la meseria de inginer agronom pe care o îndeplinea din 1977 în comuna Rușii Munți. Încă de atunci, și-a demonstrat capacitățile de a-și ajuta semenii, de a munci pentru binele comunității. După 16 ani de primar, Ilie Chiș Bălan ne vorbește deschis despre funcție, realizări, greutățile prin care treci zilnic în cadrul Primăriei, dar și despre calitățile pe care trebuie să le aibă o persoană astfel încât să rămână vreme de patru mandate la conducerea comunei Rușii Munți.

Rep.: De ce ați candidat în 2000?
Ilie Chiș Bălan: În 2000 am candidat pentru prima dată pentru funcția de primar. Eram opt candidați la vremea respectivă. Nu a fost ușor să iau această decizie, eu lucram ca inginer agronom la acea vreme, însă foarte multă lume, delegații întregi de cetățeni, au venit în luna aprilie la mine la poartă după ce se însera și mă rugau să candidez. Ei știau ce am făcut eu în comună din 1977 și până în 2000, perioadă în care mi-am dedicat cunoștințele și munca în folosul comunității, ca șef de structuri agricole. După ce au văzut că comuna era neglijată de tot, era mizerie și nu se făcea nimic, oamenii au venit la mine. Era o necunoscută pentru mine administrația locală și faptul că au fost opt candidați, am avut o oarecare reținere, dar pentru că oamenii au fost alături de mine am reușit.

Rep.: Care erau gândurile de început de drum?
I.C.B.: Am pornit atunci cu idei mărețe. Trebuie să spun că comuna Rușii Munți este o comună destul de înstărită. Faptul că în 2000 a apărut Legea 1, de retrocedare a fondului forestier, a pădurilor pe care comuna le are, a fost un beneficiu pentru comuna noastră. S-au retrocedat comunei 4363 de hectare de pădure, care din 2006, au început să aducă venituri. Până în 2006, a trebuit să facem titluri de proprietate, contracte de administrare pentru aceste păduri. Abia apoi am început să investim în infrastructura comunei: apă, canal, asfalt, școli, grădinițe, Primărie nouă, capelă. Dar nu am muncit doar din aceste veituri, pentru că am dorit să avem mai mult. Am reușit să atragem 4 milioane de euro de la Uniunea Europeană, lucru care pentru o comună nu e puțin, prin cele două măsuri pe care le-am avut, măsura 322, canalizare și asfaltare de ulițe comunale în valoare de 2,5 milioane de euro, iar pentru cealaltă măsură, privind asfaltarea de drumuri forestiere, ne-a adus de la Bruxelles 1,5 milioane de euro. Pentru faptul că noi am reușit să punem la punct infrastructura în comună, rusenii sunt foarte mulțumiți, drept dovadă se vede sprijinul lor față de mine.

Rep.: Proiectul e dificil de întocmit, punctajul greu de obținut. Nu v-a fost teamă de banii pe care i-ați putea pierde pentru depunerea sa?
I.C.B. : O reținere a fost, dar să știți că eu le-am spus consilierilor că pentru a accesa niște fonduri trebuie să faci studiu de fezabilitate și cererea de finanțare, ca să câștigi la loto trebuie să și joci. Noi, dacă nu depunem proiecte, nu putem să accesăm. Am riscat, dar la măsurile pe care le-am câștigat, banii cheltuiți pentru studiul de fezabilitate și cerere, aproximativ 100000 lei pentru fiecare proiect, au revenit comunei, pentru că aceste cheltuieli au fost declarate eligibile, proiectele europene acoperind aceste costuri, în caz de finanțare. E o mare realizare. În comuna Rușii Munți mai avem de asfaltat 2,4 km de ulițe comunale. Am depus proiect în acest sens, pe măsura 72, pentru sesiunea de finanțare 2014-2020, tot în cadrul infrastructurii rurale. Din păcate, nu am avut decât 49,5 puncte, iar în prima sesiune au primit finanțare proiectele cu punctaj de peste 60 de puncte. Nici o problemă, n-am disperat. După cum spuneam, e ca la loterie, mai câștigi, mai și pierzi. Am avut proiectul făcut, cererea de finanțare nu am plătit-o decât 20% din valoare, în schimb dosarul lucrării este chiar acum la mine pe masă, a fost licitat pe SEAP, iar în zilele următoare urmează să analizăm ofertele și documentația celor patru firme care au intrat la licitație și să desemnăm pe cel care va realiza lucrarea, pentru că noi banii necesari îi avem. Totuși, voi încerca și la Ministerul Dezvoltării  să vedem, poate mai primim niște bani prin Ordonanța 28, pentru că noi am mai făcut un proiect, o asfaltare de 2,4 km pe Sebeș, cu toate lucrările de artă, poduri, podețe, șanțuri betonate, o investiție de 2 milioane de lei, din care 1,5 milioane lei i-am primit de la Guvern. Deci dacă te zbați, poți primi bani.

Rep.: Ați câștigat bani europeni, dar ați primit și fonduri guvernamentale. Cum văd cetățenii toate aceste investiții?
I.C.B.: Faptul că ne-au finanțat proiectul de pe Sebeș, asta înseamnă că ne-au rămas bani la fondul de rulment și îi folosim acum pentru asfaltarea de la Morăreni. Eu voi depune documentația, poate dacă ne mai dau ceva bani, fondurile care le avem acum ne rămân să faem alte investiții, pentru că avem încă de lucru în comună. Eu nu vreau să zic că din 2000, fața comunei s-a schimbat radical, oricine vine în comună poate să vadă că am ajuns pe infrastructură la condiții de mediu urban, când tu ai asfalt peste tot, când tu ai canalizare la toți cei care au dorit să se racordeze și care au băi, când ai aducțiune de apă, Primărie, cu o investiție de doar 800000 lei, când toate școlile sunt puse la punct, capelă la Rușii Munți, rusenii sunt foarte mulțumiți de ceea ce am făcut și nu vor da niciodată pasărea din mână pe cea de pe gard.

Rep.: Se dorește o lege care să limiteze numărul de mandate al unui primar. Cum comentați acest subiect?
I.C.B.: Sunt niște proiecte începute și chiar dacă presa și toți vin cu faptul că dacă suntem primari de patru-cinci mandate, nu ar trebui să mai candidăm. Mi se pare absurd!  Singurul care poate să dicteze cine va fi primar într-o comunitate este electoratul. Nu trebuie lege să limiteze numărul de mandate. Dacă nu ești bun, electoratul te schimbă singur. Primarul care nu corespunde, electoratul nu îl va alege. Proiectele începute, trebuie continuate. Eu am adus comuna la un anumit nivel, nu vreau să plec până ce nu termin ceea ce mi-am propus. Asta mă îndeamnă să candidez încă odată, dar dacă rusenii vor spune că nu corespund acestei funcții, mă voi retrage cu siguranță, dar sunt sigur că rusenii sunt mulțumiți de activitatea mea de până acum.

Alexandra COTOI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*